Ioan 20,19-31
În seara aceleiași zile, prima a săptămânii, deși ușile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!”. Zicând aceasta, le-a arătat mâinile şi coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. Atunci, Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Aşa cum m-a trimis Tatăl, aşa vă trimit şi eu pe voi”. Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiţi pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute”.

Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit „Geamănul”, nu era cu ei când a venit Isus. Aşadar, ceilalţi discipoli i-au spus: „L-am văzut pe Domnul!”. Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede”. După opt zile, discipolii lui erau iarăşi înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a venit, deşi uşile erau încuiate, a stat în mijlocul lor şi a zis: „Pace vouă!”. Apoi i-a spus lui Toma: „Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios!”. Toma a răspuns şi i-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”. Isus i-a spus: „Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut!”.

Isus a mai făcut înaintea discipolilor şi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Acestea însă au fost scrise ca să credeţi că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveţi viaţă în numele lui.

Comentariu
În textul nostru se vorbește mai întâi de „seara aceleiași zile, prima a săptămânii” (In 20,19), mai apoi se vorbește despre Duminica următoare, adică „după opt zile” (In 20,26), acoperind întreaga săptămână a Paștelui, numită și Octava pascală, adică opt zile sărbătorite ca o singură zi. În această săptămână Isus s-a arătat mai întâi Mariei Magdalena (In 20,14-17), apoi a apărut discipolilor fugiți către Emaus (Lc 24), în cele din urmă apare discipolilor încuiați în Cenaclu, de frica iudeilor.

Mesajul pe care Isus îl transmite discipolilor și, prin ei, nouă tuturor, este pacea, prin expresia repetată de trei ori: „Pace vouă!” (In 20,19.21.26). Pacea adevărată este un dar din partea lui Isus înviat, este darul prin excelență al Paștelui.

Evanghelistul Ioan situează aparițiile lui Isus în ziua de Paște, iar locul este Cenaclul, probabil unde Isus a celebrat Cina de Taină cu discipolii săi și, de asemenea, unde îl primesc pe Duhul Sfânt, supoziție bazată pe Fap 1,13-14, unde citim: „au urcat în încăperea de sus, unde obișnuiau să se adune… Toți aceștia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile şi cu Maria, mama lui Isus, și cu frații lui”.

Este un loc memorial în care primim pacea lui Isus și împreună pe Duhul Sfânt, dacă ne adunăm în numele lui și ne rugăm, căci, așa cum a spus Isus însuși: „unde doi sau trei sunt adunați în numele meu, sunt şi eu acolo, în mijlocul lor” (Mt 18,20); de asemenea: „Dacă cineva mă iubește, va păzi cuvântul meu; Tatăl meu îl va iubi și vom veni la el și ne vom face locuință la el” (In 14,23).

Zece dintre discipoli erau adunați în Cenaclu. Doi nu erau cu ei: Iuda care se separase de grupul celor Doisprezece, printr-un sfârșit tragic; și Toma, deziluzionat de moartea lui Isus, pe care îl voia din nou prezent fizic, deși nu înțelegea unde îl poate întâlni.

De fapt, aici se găsește cheia de lectură a textului nostru: la prima apariție în Cenaclu, Toma nu era prezent și nu crede în ceea ce spun ceilalți discipolii: „«L-am văzut pe Domnul!». Dar el le-a zis: «Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor şi nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor şi nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede»” (In 20,25). La a doua apariție a lui Isus înviat era și Toma, căruia îi permite să verifice semnele pătimirii, dar îi cere să fie credincios (In 20,27). Atunci „Toma a răspuns şi i-a zis: «Domnul meu şi Dumnezeul meu!». Isus i-a spus: «Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiți cei care nu au văzut şi au crezut!»” (In 20,28-29).

De ce nu îl felicită Isus pe Toma pentru mărturia lui? Pentru că a pretins să îl vadă și să verifice semnele pătimirii pentru a crede. Isus, în schimb, vrea să fondeze adevărata credință pe mărturia Apostolilor, nu pe prezența sa fizică. Dacă Isus l-ar fi declarat pe Toma fericit pentru că l-a văzut și a mărturisit că Isus este Domn și Dumnezeu, noi am fi dorit să avem aceeași experiență. Însă Isus ne orientează spre credința bazată pe mărturia altora și dorește ca această credință în înviere să se transmită din generație în generație pe baza mărturiei celor care l-au văzut, mărturie prezentă în Sfânta Scriptură, pe care noi o medităm și, meditând-o, găsim în ea pacea de care avem atât de mare nevoie.

Expresia „pace vouă” are o dublă semnificație: prima semnificație constă în salutul familiar al lui Isus. A doua semnificație are la bază o întreagă istorie a termenului shalom care, în VT nu era doar lipsa războiului sau doar o liniște interioară, ci suma bunurilor mesianice, adică a bunurilor pe care Dumnezeu vrea să le dea poporului ales. Mesia este numit „principele păcii” în Is 9,5, adică cel însărcinat să procure pacea poporului. În NT există un proces de asumare a păcii lui Isus, începând cu nașterea lui Isus la Betleem: „Mărire în cer lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință” (Lc 2,14). Întâlnim exemple și în sfântul Paul: „El este pacea noastră” (Ef 2,14); „Să domnească în inimile voastre pacea lui Cristos la care ați fost chemați ca să fiți un singur trup și fiți recunoscători” (Col 3,15).

Credința în învierea lui Isus aduce pacea în inimile noastre ca o împărtășire a bunurilor mesianice definitive, confirmate de darul Duhului Sfânt pe care discipolii îl primesc direct de la Isus, după cum este relatat în In 20,22-23: „Şi, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: «Primiţi pe Duhul Sfânt! Cărora le veţi ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veţi ţine, vor fi ţinute»”. Da, întrucât iertarea păcatelor conduce la pacea interioară.

Experiența primirii Duhului Sfânt, în vederea unei misiuni (In 20,21-23), ne ajută să înțelegem că cei trimiși sunt discipolii, iar destinatarul este lumea. Aceeași frază apare în rugăciunea sacerdotală: „După cum Tu m-ai trimis în lume, așa i-am trimis și Eu în lume” (In 17,18).

Însă, după cum Isus a găsit ascultare doar la aceia care sunt „din adevăr”, tot la fel va fi și cu discipolii, așa cum spune în In 15,20: „Amintiți-vă cuvântul pe care vi l-am spus: «Nu este sclavul mai mare decât stăpânul său». Dacă m-au persecutat pe mine, vă vor persecuta și pe voi; dacă au păzit cuvântul meu, îl vor păzi și pe al vostru”. Este un paralelism sinonimic perfect. Mărturia acelora care au fost împreună cu El încă de la început (15,27) și semnul unității comunității trebuie să fie făcute cunoscute lumii, pentru ca să creadă că Dumnezeu l-a trimis pe Isus, care a transmis iubirea sa comunității, prin misiunea încredințată discipolilor.

Pentru a duce la îndeplinire această misiune, discipolii au nevoie de credința în învierea lui Isus, de unde ia naștere pacea, pe care, împreună cu ei o primim și vrem să o transmitem mai departe, spunând cu bucurie: Cristos a înviat! Pacea lui Isus să fie cu voi! În felul acesta completăm ceea ce nu a fost scris în Evanghelia după Ioan, așa cum citim la finalul textului nostru: „Isus a mai făcut înaintea discipolilor şi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Acestea însă au fost scrise ca să credeți că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi, crezând, să aveți viață în numele lui” (In 20,30-31).

*

Distribuie cu: