Duminică, 23 iulie 2023, a XVI-a din Timpul de peste an – Anul A
Matei 13,24-43
Isus le-a prezentat o altă parabolă: „Împărăția cerurilor se aseamănă cu un om care a semănat sămânță bună în ogorul său. Dar pe când oamenii dormeau, a venit dușmanul lui, a semănat neghină prin grâu şi a plecat. Când a răsărit grâul şi a dat rod, atunci s-a văzut şi neghina. Venind servitorii stăpânului casei, i-au spus: «Stăpâne, oare n-ai semănat sămânţă bună în ogorul tău? De ce are deci neghină?» El le-a spus: «Un om dușmănos a făcut aceasta». Servitorii i-au spus: «Vrei să mergem ca să o smulgem?» Dar el le-a zis: «Nu, ca nu cumva, smulgând neghina să scoateți din rădăcină şi grâul. Lăsați să crească împreună până la seceriș! În timpul secerișului voi spune secerătorilor: smulgeți mai întâi neghina, legați-o în snopi ca să fie arsă, iar grâul adunați-l în grânarul meu!»” Le-a mai prezentat o parabolă: „Împărăția cerurilor este asemenea cu un grăunte de muștar pe care un om îl ia şi îl seamănă în ogorul său. Acesta este mai mic decât toate semințele, însă crescând, este mai mare decât toate legumele şi devine copac, așa încât vin păsările cerului şi locuiesc între ramurile lui”. Le-a spus o altă parabolă: „Împărăția cerurilor este asemenea cu plămada pe care o ia femeia şi o ascunde în trei măsuri de făină până când dospește totul”. Isus spunea mulțimilor toate acestea în parabole şi nu le spunea nimic fără parabole, ca să se împlinească ceea ce fusese spus prin profetul care zice: „Îmi voi deschide gura în parabole, voi dezvălui lucruri ascunse de la întemeierea lumii”. Atunci, lăsând mulțimile, a venit în casă, iar discipolii s-au apropiat de el şi i-au spus: „Explică-ne parabola neghinei din ogor!” El, răspunzând, le-a zis: „Cel care seamănă sămânța bună este Fiul Omului. Ogorul este lumea, sămânța cea bună sunt fiii împărăției. Neghina sunt fiii Celui Rău. Dușmanul care a semănat-o este diavolul. Secerișul este sfârșitul lumii, iar secerătorii sunt îngerii. Deci, așa cum se adună neghina şi se arde în foc, tot aşa va fi la sfârșitul lumii. Fiul Omului îi va trimite pe îngerii săi, iar ei vor aduna din împărăția lui toate scandalurile şi pe cei care săvârșesc nelegiuirea şi-i vor arunca în cuptorul cu foc. Acolo va fi plânset şi scrâșnirea dinților. Atunci cei drepți vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui lor. Cine are urechi, să asculte!”
Comentariu
Astăzi medităm asupra a trei parabole. Prima, cea a grâului și a neghinei, este despărțită în două: mai întâi expunerea parabolei înseși (Mt 13,24-30), mai apoi explicarea ei (Mt 13,36-43). Între parabolă și explicare sunt inserate alte două parabole gemene, cea a grăuntelui de muștar (Mt 13,31-32) și cea a drojdiei (Mt 13,33-35). Isus continuă să semene sămânța cea bună în ogorul său care este lumea întreagă, fără distincție de națiuni, de culoare, de alte semne distinctive. Există, însă, și dușmanul, diavolul care încearcă să împiedice creșterea seminței bune, prin faptul că seamănă sămânță rea sau neghină. Neghina sau zâzania sau sălbăția dăunează grâului, întrucât conține un anumit venin, de aceea slujitorii îl întreabă pe semănător dacă trebuie să meargă să o smulgă, iar Isus îi învață o altă metodă: să lase ambele semințe să crească, pentru a nu risca smulgerea grâului împreună cu neghina. Învățătura constă în faptul că discipolii nu reușesc să separe net binele de rău, fie pentru că nu cunosc în totalitate diferența, fie pentru că aceste două plante sunt atât de unite, încât extirparea uneia presupune și dăunarea celeilalte. Deducem de aici că în timpul de față, binele și răul conviețuiesc, fără a fi posibilă o separare netă.
Astfel, pentru a indica direcția corectă de interpretare a parabolei grâului și a neghinei, Matei prezintă două parabole gemene: a grăuntelui de muștar (Mt 13,31-32) și a drojdiei (Mt 13,33-35), prin care învață că împărăția cerurilor crește fără ca discipolii să știe cum se întâmplă. În felul acesta ne îndeamnă pe toți să nu ne concentrăm asupra coexistenței răului cu binele, ci să învățăm ceva de la logica împărăției, detaliată de parabolele respective. În felul acesta, discipolii descoperă că împărăția devine mai mare decât alte plante și decât alte structuri sociale, însă meritul nu este al slujitorilor, ci al seminței înseși, semănată mai întâi de profeți, apoi de Cristos și, în cele din urmă, de discipolii trimiși în misiune. În comentariul la această parabolă din Matei, sfântul Augustin face aluzie la lună care primește lumina de la soare și, după ce este aproape neobservată, când devine lună plină luminează noaptea. Așa este și împărăția promovată de parabole, la început este asemenea grăuntelui de muștar, iar la sfârșit devine un copac la umbra căruia se adăpostesc tot felul de viețuitoare.
Pe aceeași linie de interpretare, parabola drojdiei învață că împărăția face parte din lume, dar nu se confundă cu ea, ci o face să se transforme după învățătura Evangheliei, așa cum drojdia face să dospească cele trei măsuri de făină amintite de parabolă. Dintre discipoli, fac parte și femeile, nu doar bărbații, iar parabola drojdiei reliefează bine acest rol al femeii în cadrul familiei. Întrucât femeile aveau roluri casnice, parabola învață că ele se ascund în activitățile casei, așa cum drojdia se ascunde în făină și, tocmai pentru că rămâne ascunsă, reușește să dospească și să se transforme în pâine. Prin urmare, atât bărbații, cât și femeile sunt chemați să colaboreze cu harul Domnului, pentru ca împărăția să crească și să se răspândească în lumea întreagă. Cum e posibil? E posibil prin inserarea Evangheliei în lume, pentru a o face să dospească de puterea conținută în cuvântul predicării, după cum afirmă Rom 10,17: „Deci credința vine din predicare, iar predicarea, din cuvântul lui Cristos”.
După expunerea celor două parabole gemene, a grăuntelui de muștar și a drojdiei, textul nostru se întoarce la problema principală cu care se confrunta comunitatea lui Matei și, probabil, se confruntă orice comunitate creștină: este vorba despre coexistența răului și a binelui. De ce permite Dumnezeu o astfel de îmbinare nefericită? Dacă nu se ia în considerare limbajul parabolelor și se interpretează ad literam, există riscul de a produce daune umane și materiale. În același timp, nu trebuie să cădem în relativism, considerând că toate au aceeași valoare în ochii Domnului. Nu. Însă nu noi sunt cei care judecăm lumea, separând binele de rău. Doar Fiul omului va face această distincție la sfârșitul lumii. Până atunci, discipolii sunt invitați să ajute sămânța bună a Cuvântului să crească în ogorul inimilor credincioșilor și în societate.
*