Loading...

Duminică, 23 aprilie 2023, a III-a din Timpul Paștelui – Anul A

Luca 24,13-35
În aceeași zi, iată că doi dintre discipolii lui Isus se duceau spre un sat al cărui nume era Emaus, care era cam la șaizeci de stadii de Ierusalim. Aceștia vorbeau între ei despre toate cele întâmplate. Pe când vorbeau și se întrebau, Isus însuși, apropiindu-se, mergea împreună cu ei. Dar ochii lor erau ținuți să nu-l recunoască. El le-a spus: „Ce înseamnă aceste cuvinte pe care le schimbați între voi pe drum?” Ei s-au oprit triști. Unul dintre ei, numit Cleopa, răspunzând, i-a spus: „Numai tu ești străin în Ierusalim și nu știi cele petrecute în zilele acestea?” El le-a zis: „Ce anume?” Ei au spus: „Cele despre Isus Nazarineanul, care era profet puternic în faptă și cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor. Cum arhiereii și conducătorii noștri l-au dat să fie condamnat la moarte şi l-au răstignit. Noi speram că el este cel care trebuia să elibereze Israelul; dar, cu toate acestea, iată, este a treia zi de când s-au petrecut aceste lucruri! Ba mai mult, unele femei dintre ale noastre ne-au uimit. Fuseseră la mormânt dis-de-dimineață și, negăsind trupul lui, au venit spunând că au avut vedenii cu îngeri care spun că el este viu. Unii dintre cei care sunt cu noi au mers şi ei la mormânt şi au găsit așa cum au spus femeile, dar pe el nu l-au văzut”. Atunci le-a spus: „O, nepricepuților și greoi de inimă în a crede toate cele spuse de profeți! Oare nu trebuia Cristos să sufere acestea și să intre în gloria sa?” Și, începând de la Moise și toți profeții, le-a explicat din toate Scripturile cele referitoare la el. Când s-au apropiat de satul spre care mergeau, el s-a făcut că merge mai departe. Dar ei l-au îndemnat insistent: „Rămâi cu noi, pentru că este seară și ziua e de acum pe sfârșite!” Atunci a intrat să rămână cu ei. Și, pe când stătea la masă cu ei, luând pâinea, a binecuvântat-o, a frânt-o și le-a dat-o lor. Atunci li s-au deschis ochii și l-au recunoscut, dar el s-a făcut nevăzut dinaintea lor. Iar ei spuneau unul către altul: „Oare nu ne ardea inima în noi când ne vorbea pe drum și ne explica Scripturile?” Și, ridicându-se în același ceas, s-au întors la Ierusalim. I-au găsit adunați pe cei unsprezece și pe cei care erau cu ei, care le-au zis: „Domnul a înviat într-adevăr și s-a arătat lui Simon”. Iar ei le-au povestit cele de pe drum și cum a fost recunoscut de ei la frângerea pâinii.

 

Comentariu
Pentru ca noi să avem o credință solidă ce are la bază experiențe concrete cu Isus înviat, iată că doi dintre ucenicii Domnului se îndepărtează de comunitate, asemenea lui Toma (In 20,24), și se întorc în satul lor Emaus, situat la circa șaizeci de stadii, adică la 11 km de Ierusalim. Acest eveniment a avut loc în ziua de Duminică, adică prima zi a săptămânii, identică cu ziua a opta, deoarece reprezintă începutul și împlinirea timpului, zi în care creștinii se adună și comemorează memorialul mântuirii, în atmosferă de sărbătoare (Lev 23,36-37).

Cei doi ucenici în drum spre Emaus nu reușesc să înțeleagă ceea ce a spus Isus cu privire la a treia zi, de aceea sunt dezamăgiți. Însă Domnul Isus îi înțelege și le merge în întâmpinare, pentru a-i conduce la adevărata credință. Când Isus i-a întâmpinat pe cale și i-a întrebat despre ce vorbesc, ei s-au oprit cu fața tristă, căci gândul lor era blocat la răstignirea și înmormântarea Celui pe care îl considerau Cristos. În această stare de neînțelegere și de tristețe, mergeau înspre Emaus, probabil satul de unde proveneau ei. Întrucât mergeau pe jos, aveau tot timpul să povestească ce s-a întâmplat la Ierusalim.

Acești doi ucenici discutau între ei și, la întrebarea despre subiectul discuției, „ei s-au oprit triști” (Lc 24,17), tristețe care izvorăște din neînțelegerea Scripturilor cu privire la Cristos și, prin urmare, din neacceptarea modului cum Isus a sfârșit viața. Cel care ar fi trebuit să îi salveze de străinii ce le-au cotropit țara, a fost răstignit în ziua de Vineri. Acum înțelegem de ce Cleopa și celălalt discipol sunt triști, deoarece sunt deziluzionați. Domnul Isus cunoaște starea lor și dă dovadă de o pedagogie deja prezentă în paginile Scripturii, după cum este sintetizată în Mt 28,20: „iată, eu sunt cu voi până la sfârșitul lumii”. Conștientizarea prezenței divine, adică Pronia dumnezeiască îl poate scoate pe om din tristețea existențială și din deziluziile sale, prin însoțirea pe cale și ascultarea gândurilor transformate în tristețe.

Pentru a-i scoate din starea de dezamăgire și de tristețe, Isus le oferă cheia interpretării corecte, prin rememorarea sfintelor Scripturi (Lc 24,25-27). Deși Isus a fost perceput ca străin, el are curajul să li se adreseze pe un ton de reproș. Cei doi ucenici sunt fără minte și greoi la inimă în a înțelege, căci în mentalitatea ebraică se înțelege cu mintea (Is 6,10). Dar Isus vrea să îi vindece, de aceea le-a făcut exegeză și le-a ținut o meditație îndelungată despre tot VT. Cât de frumoasă și de profundă trebuie să fi fost meditația lui Isus, transmisă cu patos, căci inima lui îi era aprinsă la gândul că toată Scriptura vorbește despre el, adică despre Cristos. Când cineva are inima aprinsă de focul Duhului Sfânt care a inspirat Scripturile nu poate face altceva, decât să transmită mai departe (Lc 12,49).

Dar mai rămâne un aspect destul de important, fără de care înțelegerea Scripturilor nu ar fi deplină, așa cum relatează Lc 24,30-31. De ce li se deschid ochii tocmai în acest moment? Pentru că Isus săvârșește aceleași gesturi și pronunță aceleași cuvinte din timpul instituirii sfintei Euharistii. Dacă acum ei se aflau în casa unuia dintre cei doi, la Emaus, iar gesturile amintite sunt săvârșite de Isus, nu de stăpânul casei, e semn că Domnul înviat a celebrat ceea ce a instituit înainte de pătimire.

Cei doi ucenici au devenit misionari și, chiar dacă era seară când Isus s-a făcut nevăzut, ei au plecat înapoi la Ierusalim, cale de 11 Km, deoarece nu mai puteau ține tăinuită experiența pe care au avut-o. Când i-au întâlnit pe cei unsprezece, mare le-a fost bucuria să afle că Domnul înviat i se arătase între timp și lui Petru.

Să îi cerem Domnului harul de a trăi bucuria învierii și de a o transmite în pace și altora, începând din propriile noastre familii, din propriile comunități și, mai apoi, tuturor celor pe care îi întâlnim pe cale!

*

Distribuie cu: