Luca 16,1-13
Și le-a mai spus discipolilor: “Era un om bogat care avea un administrator. Acesta a fost denunțat că i-ar risipi averea. El l-a chemat și i-a spus: «Ce aud despre tine? Dă cont de administrația ta, căci de acum nu mai poți fi administrator». Atunci administratorul și-a spus în sine: «Ce voi face, pentru că stăpânul îmi ia administrația? Să sap, nu pot; să cerșesc, mi-e rușine. Știu ce voi face pentru ca oamenii să mă primească în casele lor atunci când voi fi dat afară din administrație». Și, chemându-i pe debitorii stăpânului său, unul câte unul, i-a spus primului: «Cu ce ești dator stăpânului meu?» Acesta i-a spus: «Cu o sută de măsuri de untdelemn». El i-a răspuns: «Ia-ți chitanța, așază-te repede și scrie cincizeci». După aceea, i-a spus altuia: «Tu, cât datorezi?» Acesta a răspuns: «O sută de măsuri de grâu». El i-a spus: «Ia-ți chitanța și scrie optzeci». Stăpânul l-a lăudat pe administratorul necinstit pentru că a lucrat cu înțelepciune; pentru că fiii veacului acestuia, în generația din care fac parte, sunt mai înțelepți decât fiii luminii. Iar eu vă spun: Faceți-vă prieteni din mamona nedreaptă, pentru ca ei să vă primească în corturile veșnice atunci când veți duce lipsă. Cine este credincios în cele mai mici lucruri este credincios și în cele mai mari. Și cine este necinstit în cele mai mici lucruri este necinstit și în cele mai mari. Deci, dacă voi nu ați fost credincioși cu mamona nedreaptă, cine vă va încredința adevărata bogăție? Și dacă nu ați fost credincioși cu avuția străină, cine v-o va da pe a voastră? Nici un servitor nu poate sluji la doi stăpâni; căci sau îl va urî pe unul și-l va iubi pe celălalt, sau va ține la unul, iar pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și mamonei”.

Comentariu
Pe tot parcursul vieții de predicare, Isus a folosit multe pilde și asemănări prin care învăța poporul, pilde care purtau în ele un mesaj din înțelepciunea lui Dumnezeu. În fragmentul evanghelic descoperim  milostivirea lui Dumnezeu în raport cu șiretenia administratorului. Modul de acțiune poate părea scandalos, iar pentru cititorul superficial poate chiar imoral, dar este necesar să acordăm mai multă atenție și să încercăm cu umilință să înțelegem acest pasaj într-un mod evanghelic.

În această relatare, ca și în comentariile ulterioare ale lui Isus, termenul nedreptate / nedrept (adikía / ádikos) pare să definească tezaurul și bogăția, „Mammona”. Prin urmare, nedreptatea este denunțată și condamnată: nu există altă cale a dreptății decât să ofere bogăție împărtășind-o cu săracii, cu cei binecuvântați și cărora le este promisă Împărăția lui Dumnezeu (cf. Lc 6,20). Banii rămân „Mamona nedreptății”, o definiție care condamnă inegalitatea socială. O știm bine: banii înșală, încântă, seduc, dau siguranță falsă, fură inima și devin comoara prețioasă în care pare că se află încredere (cf. Lc 12:34; 1Tim 6,17). Este adevărat că banii sunt doar un instrument, dar în fața lor este necesar să veghezi, să-i dai, să-i distribui, să-i împarți. Tocmai din acest motiv, în Evanghelia după Luca, există o mare revelație făcută de diavol însuși lui Isus în momentul ispitelor în deșert: „Mi s-a dat toată această bogăție” – dată de Dumnezeu, am putea spune – „și o dau către oricine vreau” (cf. Lc 4,6). Da, cine acumulează bogăție este administratorul Satanei, indiferent dacă știe sau nu; acesta este motivul pentru care în pilda noastră omul bogat care dă trezorierului multe bunuri poate fi o figură a diavolului. Singura modalitate de a scăpa de sclavia satanică este să distribuiți, să donați bani, active, să iertați datoriile.Prin urmare, creștinul știe că există un „Mamona” scris cu majuscule, un idol puternic și seducător, care poate deveni un Kyrios (un Domn) care să ne conducă la starea sclavului aservit. Adevăratul ucenic al lui Isus, nu poate sluji la doi stăpâni, dar se va confrunta mereu cu această alegere: să-ți iubești aproapele, să-l slujești cu inimă sinceră, înseamnă mai mult decât toate jertfele. Cristos ne invită să trăim o continuă comuniune cu frații noștri, având mereu bucuria de a fi copiii celui Preaînalt.  

Din Izvoarele Franciscane
FF 1448: Erau atât de puternic întemeiați și înrădăcinaţi în umilință și în caritate, încât fiecare îl considera pe celălalt ca pe tatăl și domnul său. Și oricine, prin funcția sa de prelat sau prin darurile harului, era mai presus decât ceilalți, se manifesta ca fiind mai jos și mai nevrednic decât toți. Cu toții se supuneau fără rezerve ascultării, pregătindu-se mereu să asculte voința celui care conducea. Nu făceau distincție între o poruncă dreaptă sau nedreaptă, pentru că orice lucru le-ar fost poruncit, considerau porunca fiind conformă cu voința Domnului: de aceea li se părea ușor și plăcut să îndeplinească̆ toate poruncile. Se abțineau de la dorințele cărnii, judecându-se cu promptitudine pe ei înșiși fiind atenți să nu se ofenseze reciproc în niciun fel.

Distribuie cu: