Duminică, 21 august 2022, a XXI-A din Timpul de peste an – Anul C
Luca 13,22-30
Călătorind către Ierusalim, Isus trecea prin cetăți şi sate învățând. Dar cineva i-a spus: „Doamne, sunt puțini cei mântuiți?” El le-a spus: „Străduiți-vă să intrați pe poarta cea strâmtă, căci vă spun, mulți vor căuta să intre și nu vor putea! După ce stăpânul casei se va scula și va închide poarta, stând afară, veți începe să bateți la poartă, spunând: «Stăpâne, deschide-ne!», dar el, răspunzând, vă va spune: «Nu știu de unde sunteți». Atunci veți începe să spuneți: «Noi am mâncat și am băut înaintea ta, iar tu ai învățat prin piețele noastre». Însă el va spune: «Nu știu de unde sunteți; plecați de la mine voi toți care săvârșiți nedreptatea!» Acolo va fi plânset și scrâșnirea dinților când îi veți vedea pe Abraham, pe Isaac, pe Iacob și pe toți profeții în împărăția lui Dumnezeu; voi însă veți fi alungați afară. Și vor veni de la răsărit și de la apus, de la miazănoapte și de la miazăzi și vor fi așezați la masă în împărăția lui Dumnezeu. Și, iată, unii dintre cei din urmă vor fi primii, iar unii dintre primii vor fi ultimii!”.
Comentariu
În pelerinajul său către Ierusalim, Isus învață prin orașe și sate (Lc 13,22), învață prin parabole, discursuri și prin fapte, deoarece vrea să lase moștenire un stil de viață evanghelic. Învățătura lui Isus provoacă întrebări în cei care îl ascultă, întrebări de tipul: „Doamne, sunt puțini cei mântuiți?” (Lc 13,23).
Isus nu dă răspuns în cifre, ci îl îndreaptă pe interlocutor pe calea înțelepciunii practice: „Străduiți-vă să intrați pe poarta cea strâmtă, căci vă spun, mulți vor căuta să intre și nu vor putea!” (Lc 13,24). Probabil că cei mulți care nu reușesc ori nu intră în această luptă, ori nu trec pe poarta cea strâmtă, ci caută o poartă mai largă.
Strâmtoarea la care face referință Isus este identică cu calea pe care a mers el înspre Ierusalim. Cine vrea să meargă pe altă cale și să intre pe altă poartă nu va reuși să intre în împărăția lui Dumnezeu.
Intrarea în împărăția lui Dumnezeu pe poarta cea strâmtă necesită străduință, adică luptă atletică sau agonică. Așa cum se întâmplă cu atleții care sunt cronometrați, timpul acordat pentru a ne strădui să intrăm pe poarta cea strâmtă este limitat (Lc 13,25). Poarta cea strâmtă rămâne deschisă pe durata vieții. În momentul trecerii din această viață, stăpânul casei închide poarta pentru cei care nu au intrat în luptă, urmând calea lui Isus. Despre aceștia, Isus va spune că nu îi cunoaște, adoptând o atitudine care pare să ne surprindă sau chiar să ne deziluzioneze, dacă ne-am făcut o imagine greșită despre Mântuitorul.
De fapt, din ceea ce spune Isus în continuare, reiese că este inutilă orice încercare de a-l îndupleca, după ce stăpânul va închide poarta (Lc 13,26-27). Moștenirea vieții veșnice este angajantă, presupune o luptă pentru dreptatea pe care o primim din „credința care lucrează prin dragoste” (Gal 5,6). Este dreptatea care ne îndreptățește, ne justifică, deoarece credem în acțiunea mântuitoare a lui Isus în favoarea noastră și încercăm să punem în practică învățătura sa. Fără o astfel de angajare în luptă nu putem intra pe poarta cea strâmtă, de aceea Isus nu ne recunoaște, ci ne spune să plecăm de la el, dacă săvârșim nedreptatea. Dar unde vor pleca cei nerecunoscuți de Isus care nu au intrat pe poarta cea strâmtă, ci au preferat să săvârșească nedreptatea? Locul nu este precizat din punct de vedere geografic, ci este descris mai ales ca o stare de nefericire, unde plânsetul și scrâșnirea dinților se află la ele acasă. Durerea este cu atât mai mare, cu cât cei care au săvârșit nedreptatea îi vor vedea pe Patriarhii Abraham, Isaac și Iacob, împreună cu toți profeții în împărăția lui Dumnezeu. Deși îi vor vedea, nu vor putea trece la ei, căci între ei este o prăpastie de nedepășit (Lc 16,26). Durerea mare constă în a vedea fericirea, fără a putea ajunge acolo, din cauza prăpastiei nedreptății săvârșite în timpul vieții.
Învățătura finală a lui Isus este parenetică: este un îndemn la perseverență fidelă până la sfârșit, în lupta pentru a trăi din dreptatea pe care o moștenim prin credința în Isus care a murit și a înviat pentru noi.
*