Ioan 20,1-9
În prima zi a săptămânii, dis-de-dimineață, pe când mai era încă întuneric, Maria Magdalena a venit la mormânt și a văzut că piatra fusese luată de la mormânt. Atunci, a alergat și a venit la Simon Petru și la celălalt discipol, pe care îl iubea Isus, și le-a spus: “L-au luat pe Domnul din mormânt și nu știm unde l-au pus”. A ieșit atunci Petru și celălalt discipol și au venit la mormânt. Alergau amândoi împreună, dar celălalt discipol a alergat mai repede decât Petru și a ajuns primul la mormânt. Aplecându-se, a văzut giulgiurile așezate, dar nu a intrat. Atunci a venit și Simon Petru, care îl urma, și a intrat în mormânt. El a văzut giulgiurile așezate, dar ștergarul, care fusese pe capul lui, nu era așezat împreună cu giulgiurile, ci împăturit aparte, într-un loc. Atunci a intrat și celălalt discipol care sosise primul la mormânt. A văzut și a crezut; pentru că încă nu știau Scriptura: că el trebuia să învie din morți.

Comentariu
Isus a învins moartea odată pentru totdeauna și ne-a dăruit viața Sa nemuritoare, Aleluia! Este mesajul central al acestui fragment evanghelic care revelează pe deplin planul lui Dumnezeu de mântuire pentru omul prins în mrejele păcatului. Viața, Pătimirea, Moartea și Învierea lui Isus, reprezintă pentru cei care au credință cel mai mare mister revelat omului de Dumnezeu. Pătimirea lui Cristos și moartea Sa pe cruce, aparent ar putea fi interpretate ca un faliment a lui Dumnezeu, fapt ce ne-ar duce la o experiență fatalistă. Imaginea lui Cristos răstignit pe cruce, este fără îndoială cea mai vădită formă a iubirii lui Dumnezeu față de om. Astăzi suntem invitați să reflectăm asupra vieții, asupra bucuriei de a fi copiii celui Prea-Înalt, iar Cristos își manifestă gloria Sa Dumnezeiască, părăsind mormântul a învins moartea odată pentru totdeauna.

Vizita plină de compasiune și iubire a Mariei Magdalena la mormânt în zorii zilei, reprezintă modelul fidelității în urmarea lui Cristos, iar constatarea că mormântul este gol este marcată de verbul ”a vedea”. În dimineața aceea, s-a produs o schimbare radicală în viața ei, a fost ceva care i-a marcat apoi toată viața: a trecut de la tristețe la bucurie. Bucuria e darul învierii. Ne putem bucura de multe în viața, dar fără Cristos și fără înviere, acestea sunt bucurii seci, bucurii care nu ne împlinesc. A văzut cu ochii ei de carne, iar ea fără să știe ce să creadă a mers să dea de veste apostolilor care fără să stea pe gânduri, aleargă în grabă la mormânt, au văzut și au crezut ”pentru că ei încă nu știau Scriptura că el trebuie să învie din morți” Din acest punct totul capătă semnul victoriei asupra morții și asupra păcatului, pentru că Isus înviat nu mai moare, moartea nu mai are nicio puterea asupra noastră. Ucenicii înainte de a-l întâlni pe Cristos cel înviat, trăiesc experiența dură a mormântului gol, unde Mântuitorul a fost depus după moartea Sa. Detaliile de amănunt pe care ni le prezintă sfântul evanghelist Ioan ne ajută să credem că Isus a înviat. Ucenicii observă mormântul gol, dar enumeră lucrurile care erau în interior, giulgiurile și ștergarul care erau împăturite într-un loc aparte.

Viața creștină este marcată de o dinamică greu de cuprins și de relatat în cuvinte. Fiecare suntem invitați să credem (nu fără să cercetăm) ci să fim martori oculari la faptele minunate ale Domnului, la învierea glorioasă a lui Cristos, prin care am fost ridicați din nou la demnitatea de copii ai lui Dumnezeu și frați în și prin Cristos. Mesajul care îl putem desprinde din scena învierii glorioase și a mormântului gol e acela că nu putem simți gustul bucuriei decât numai atunci când trecem prin focul durerii și emoția pierderii. Cristos înviat păstrează rănile cuielor, iar acest lucru este semnul evident că nu poți trăi  din plin învierea dacă mai întâi nu ai făcut experiența calvarului, dacă nu ai fost zdrobit în așteptări și speranțe. Există două categorii de creștini, unii care rămân blocați în vinerea mare, oameni care mereu sunt nemulțumiți de viață, de comportamentul celorlalți, se complac în propria compătimire și nu vor avea niciodată motive de bucurie. La polul opus sunt creștini care doresc să trăiască din plin bucuria învierii, ocolind cu șiretenie crucea și calvarul propriei existențe. Aceste atitudini sunt surse de nemulțumire continuă și nu se pot bucura de învierea lui Cristos, este ca și cum s-ar hrăni cu alimente lipsite de sare. Bucuria învierii, este semnul care îi conduce pe adevărații creștini, curajoși și plini de entuziasm drumul lor spre întâlnirea cu Cristos înviat și glorificat.

Din Izvoarele Franciscane
FF 1129: Odată, în ziua sfântă a Paștelui, întrucât se afla într-un schit foarte departe de zona locuită și nu exista nicio posibilitate de a cerși, în minte i-a apărut imaginea lui Isus în drumul către Emaus, în figura pelerinului. Francisc, a cerut pomană de la proprii săi frați. După ce a primit pomană de la frații săi, prin cuvinte pline de har, i-a invitat să sărbătorească în permanență Paștele Domnului, să accepte deșertul acestei lumi în spirit de sărăcie, asemenea unor pelerini adevărați. În a cere milostenie, să nu fii mânat de pofta de câștig, dar în libertatea duhului lui Dumnezeu, Tatăl celor săraci pentru care a manifestat mereu o grija deosebită.

Distribuie cu: