Luca 23,35-43
Și poporul stătuse privind, iar conducătorii îşi băteau joc de el, spunând: „Pe alții i-a salvat, să se salveze pe sine, dacă el este Cristos al lui Dumnezeu, alesul!” Și soldații îl luau în râs când se apropiau de el şi-i aduceau oțet, spunând: „Dacă tu ești regele iudeilor, salvează-te pe tine însuți!” Deasupra lui era și o inscripție: „Acesta este regele iudeilor”. Unul dintre răufăcătorii răstigniți îl insulta spunând: „Oare nu ești tu Cristos? Salvează-te pe tine şi pe noi!” Dar celălalt, luând cuvântul şi mustrându-l, i-a spus: „Nu te temi de Dumnezeu, tu, care suferi aceeași condamnare? Noi pe drept am primit ceea ce meritam pentru ce am făcut; dar el n-a făcut niciun rău”. Și spunea: „Isuse, amintește-ți de mine când vei veni în împărăția ta!” Iar el i-a spus: „Adevăr îți spun: astăzi vei fi cu mine în paradis!”.

Comentariu
În fiecare an, Duminica a XXXIV-a corespunde cu solemnitatea lui Cristos, Regele universului. Fiind în Anul liturgic C, dedicat evanghelistului Luca, medităm asupra unui text din această Evanghelie care relatează evenimentul răstignirii lui Isus pe muntele Calvar.

În timp ce poporul începuse să contemple ce se întâmpla cu Isus pe drumul Calvarului și mai ales pe locul Craniului, conducătorii, în schimb, își băteau joc de el, făcând astfel jocul diavolului. De unde deducem o astfel de asociere? Din cuvintele lor care se identifică cu ale ispititorului din deșert. Conducătorii spun: „să se salveze pe sine, dacă el este Cristosul lui Dumnezeu, alesul” (Lc 23,35); ispititorul spune: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, spune acestei pietre să devină pâine” (Lc 4,3); respectiv: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-te jos de aici” (Lc 4,9).

Conducătorii ar fi trebuit să cunoască riscul la care se expun, punând sub condiție calitatea mântuitoare a lui Cristos, pe care, de altfel, o recunosc în parte, prin afirmația: „pe alții i-a salvat” (Lc 23,35). Dacă i-a salvat pe alții, înseamnă că este cu adevărat Cristosul lui Dumnezeu, alesul, pe care îl mărturisește ca atare și Petru, atunci când Isus îi întreabă pe discipoli: „«Dar voi cine spuneți că sunt?». Atunci, răspunzând, Petru a spus: «Cristosul lui Dumnezeu!»” (Mc 8,29).

Doar așa a demonstrat Isus că este Cristosul lui Dumnezeu, alesul, salvându-i pe alții, nu pe sine însuși, după cum explică și Evr 4,15-16: „Căci nu avem un mare preot care să nu poată suferi împreună cu noi în slăbiciunile noastre, ci unul care a fost încercat în toate asemenea nouă, în afară de păcat. Așadar, să ne apropiem cu toată îndrăzneala de tronul harului ca să primim îndurare și să găsim ca ajutor harul său la timpul potrivit!”.

Spre deosebire de conducătorii care nu îl recunosc pe Cristosul lui Dumnezeu, alesul, în persoana lui Isus răstignit, soldații nu îl recunosc în el pe regele iudeilor. Așa că apelează la aceeași strategie ispititoare, de a se salva pe sine însuși, după cum citim în Lc 23,36-37: „Și soldații îl luau în râs când se apropiau de el şi-i aduceau oțet, spunând: «Dacă tu ești regele iudeilor, salvează-te pe tine însuți!»”.

De unde deduc soldații că Isus este regele iudeilor? Din inscripția scrisă de Pilat și pusă pe cruce, pe care se putea citi: „Acesta este regele iudeilor” (Lc 23,38); sau după varianta din In 19,19: „Isus Nazarineanul, regele iudeilor”. Soldații erau angajați ai Imperiului, cunoșteau bine mentalitatea Romei, de aceea, când au văzut inscripția de pe cruce, considerau că un rege poate da ordine supușilor, pentru a-și salva pielea. Cuvintele de batjocură ale soldaților sunt însoțite de un gest batjocoritor:  îi oferă oțet lui Isus, dar, fără să știe, contribuie la îndeplinirea Scripturii, după cum este profețit în Ps 69,22: „când îmi era sete, mi-au dat să beau oțet”. Isus nu îi ceartă, nici nu îi laudă, ci îi lasă să se comporte după cum consideră, convins că Tatăl este cu el și că numai așa duce la îndeplinire misiunea de mântuire a oamenilor, pentru care a fost ales și a fost uns.

Acum vine rândul celor doi tâlhari să intre în scenă. Primul dintre ei îl blestema pe Isus, spunând: „Oare nu ești tu Cristos? Salvează-te pe tine şi pe noi!” (Lc 23,39). De ce îl blestema tâlharul pe Isus? Probabil pentru că auzise de la conducătorii iudeilor ceea ce este scris în Dt 21,23: „Pentru că un blestem al lui Dumnezeu (este) cel atârnat”. Cu toate acestea, în disperarea lui, primul tâlhar își dorea să fie salvat, de aceea afirmă: „Oare nu ești tu Cristos? Salvează-te pe tine şi pe noi!” (Lc 23,39). Dacă nu ar fi căzut în ispita diavolului, de a-i cere lui Cristos să se salveze de unul singur, Isus ar fi pus în practică a doua parte a cererii lui: „salvează-ne și pe noi!”. Dar nu îl salvează, căci a jucat rolul ispititorului, cerându-i lui Cristos să se salveze pe sine.

Celălalt tâlhar, însă, își dă seama de eroarea colegului său și îl mustră astfel: „Nu te temi de Dumnezeu, tu, care suferi aceeași condamnare? Noi pe drept am primit ceea ce meritam pentru ce am făcut; dar el n-a făcut niciun rău” (Lc 23,40-41). Este interesant că acest tâlhar ajunge la înțelepciunea inimii în momentul final al vieții sale, căci, după cum scrie în Prov 9,10: „Începutul înțelepciunii este teama de Domnul şi cunoașterea celor sfinte, priceperea”. Asumând-și această atitudine, tâlharul respectiv se aseamănă cu poporul care contempla ceea ce se întâmpla pe Golgota, contemplație care, așa cum am spus, este o împletire între dorința de cunoaștere și observarea cu reverență a evenimentului.

Isus înțelege atitudinea profundă a tâlharului, de aceea îi răspunde: „Adevăr îți spun: astăzi vei fi cu mine în paradis!” (Lc 23,43). Isus îi promite că va fi cu el, căci aceasta este misiunea lui Cristos. Dar ce înseamnă „paradis”? Este acel loc de unde au fost alungați Adam și Eva, după cum este relatat în Gen 3,23-24: „Domnul Dumnezeu l-a alungat din grădina Edenului ca să lucreze pământul din care a fost luat”. Ceea ce în ebraică se spune gan eden = „Grădina Edenului”, în greacă se spune paradeisos, adică Paradis.

Textul nostru nu ne spune mai mult despre viața veșnică, despre ce înseamnă Paradis, dar din el putem deduce că tâlharul căit, mort pe cruce împreună cu Isus, a redobândit accesul la pomul vieții, de la care fuseseră izgoniți Adam și Eva, după cum este descris în Gen 3,24. Crucea lui Isus i-a oferit tâlharului accesul la pomul vieții, prin cuvintele: „Amin îți spun: «astăzi vei fi cu mine în Paradis!»” (Lc 23,43).

*

Distribuie cu: