Ioan 9,1-41
Pe când trecea, a văzut un om orb din naștere. Discipolii lui l‑au întrebat, zicând: „Rabbi, cine a păcătuit că s-a născut orb, el sau părinții lui?”. Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici el, nici părinții lui, ci [este astfel] ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Noi trebuie să săvârșim lucrările celui care m-a trimis, atât timp cât este zi; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât timp sunt în lume, eu sunt lumina lumii”. După ce a spus acestea, a scuipat pe pământ, a făcut tină cu salivă, i-a pus tina pe ochi şi i-a zis: „Du-te şi spală-te la piscina Siloe!” – care înseamnă „Trimisul”. Așadar, el a plecat, s-a spălat şi s-a întors văzând. Atunci, vecinii şi cei care îl văzuseră mai înainte că era cerșetor au zis: „Nu este el cel care ședea și cerșea?”. Unii spuneau: „El este”, alţii ziceau: „Nu, dar seamănă cu el”. El a zis: „Eu sunt”. Așadar i-au spus: „Cum ţi s-au deschis ochii?”. El a răspuns: „Omul care se numeşte Isus a făcut tină, mi-a uns ochii şi mi-a zis: «Du-te la Siloe şi spală-te!». Deci m-am dus şi, după ce m-am spălat, mi-am redobândit vederea”. Ei i-au zis: „Unde este acela?”. El a spus: „Nu ştiu”. L-au dus la farisei pe cel care fusese orb. De fapt, era sâmbătă ziua în care a făcut Isus tina şi i-a deschis ochii. Fariseii l-au întrebat din nou cum a început să vadă. El le-a zis: „Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat şi văd”. Câţiva dintre farisei ziceau: „Omul acesta nu este de la Dumnezeu, pentru că nu ţine sâmbăta”. Alţii, însă, ziceau: „Cum poate un om păcătos să facă astfel de semne?”. Şi era dezbinare între ei. Deci i-au zis iarăşi orbului: „Tu ce spui despre el, de vreme ce ţi-a deschis ochii?”. El a răspuns: „Este un profet”. Iudeii nu credeau despre el că fusese orb şi că a început să vadă până când nu i-au chemat pe părinţii celui care şi-a redobândit vederea şi i-au întrebat: „Acesta este fiul vostru pe care spuneţi că l-aţi născut orb? Aşadar, cum de vede acum?”. Părinţii lui au răspuns şi au zis: „Ştim că acesta este fiul nostru şi că l-am născut orb. Dar cum de vede acum nu ştim. Şi nici cine i-a deschis ochii nu ştim. Întrebați‑l pe el; e destul de mare! Va vorbi el însuşi despre sine”. Părinții lui au spus acestea pentru că se temeau de iudei. De fapt, iudeii se înțeleseseră deja ca, dacă cineva ar fi mărturisit că el este Cristos, să fie exclus din sinagogă. De aceea au spus părinţii lui: „E destul de mare; întrebaţi-l pe el!”. Atunci l-au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: „Dă glorie lui Dumnezeu! Noi ştim că omul acesta este un păcătos”. El a răspuns: „Eu nu ştiu dacă este un păcătos. Eu una ştiu: că eram orb şi acum văd”. Ei i-au zis: „Ce ţi-a făcut? Cum ţi‑a deschis ochii?”. Le-a răspuns: „V-am spus deja şi nu m-aţi ascultat. De ce vreţi să auziţi din nou? Nu cumva vreţi şi voi să deveniţi discipolii aceluia?”. Atunci au început să-l insulte, zicând: „Tu eşti discipolul lui. Noi suntem discipolii lui Moise! Noi ştim că lui Moise i‑a vorbit Dumnezeu. Dar acesta nu ştim de unde este”. Omul a răspuns şi le-a zis: „Tocmai asta-i de mirare, că voi nu ştiţi de unde este, iar el mi-a deschis ochii. Noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi ci, dacă cineva îl cinsteşte pe Dumnezeu şi face voinţa lui, pe acela îl ascultă. De când e lumea, nu s-a auzit ca cineva să fi deschis ochii unui orb din naştere. Dacă acesta n-ar fi de la Dumnezeu, n-ar fi putut face nimic”. I-au răspuns şi au zis: „Tu eşti născut cu totul în păcat şi ne înveţi pe noi?”. Şi l-au dat afară. Isus a auzit că l-au dat afară şi, întâlnindu-l, i-a zis: „Crezi tu în Fiul Omului?”. El a răspuns: „Cine este, Doamne, ca să cred în el?”. Isus i-a spus: „L-ai şi văzut. Cel care vorbeşte cu tine, el este”. El i-a zis: „Cred, Doamne”; şi l-a adorat. Isus i-a zis: „Am venit în lumea aceasta ca să fac judecată pentru ca cei ce nu văd să vadă, iar cei care văd să devină orbi”. Unii dintre fariseii care erau cu el au auzit acestea şi i-au zis: „Nu cumva suntem şi noi orbi?”. Isus le-a zis: „Dacă aţi fi orbi, nu aţi avea păcat. Dar pentru că spuneţi: «Vedem», păcatul vostru rămâne”.

Comentariu
Textul poate fi împărțit în trei: 1) Isus manifestă operele lui Dumnezeu prin intermediul semnului (9,1-7); 2) Interpretarea semnului (9,8-34); 3) Decizia față de Isus (9,35-41).

În prima parte, pare că discipolii nu-l observă pe cel care ședea și cerșea. Doar Isus vede și, înainte de a acționa, se lasă interogat de discipolii săi cu privire la cauza orbirii (9,2), pe care discipolii o asociază cu vreun păcat, ereditar sau personal. În răspunsul său, Isus îi conduce pe un tărâm teologic, acela al manifestării operelor lui Dumnezeu chiar și în situații de orbire a omului respectiv (9,3). Dacă boala ar fi fost necesară pentru manifestarea operelor lui Dumnezeu, Isus nu ar fi intervenit pentru a-l vindeca, dimpotrivă, tocmai vindecarea este o operă a lui Dumnezeu, devenită „semn” pentru cei prezenți și pentru cititorii Evangheliei de-a lungul veacurilor.

În partea a doua (9,8-12), beneficiarul semnului cunoaște numele binefăcătorului: este Isus, mărturie prin care atestă că ceea ce a făcut Isus este o operă a lui Dumnezeu, adică acționează în locul lui Dumnezeu sau Dumnezeu acționează prin el. Pentru farisei, problema mare era vindecarea în zi de sâmbătă (9,14.16), iar după Dt 13,1-6, cine disprețuiește legea divină, chiar făcând o minune în favoarea cuiva, trebuie tras la răspundere. Deoarece adversarii rămân fără argumente, trec la jicniri, spunându-i că s-a născut cu totul în păcat și pretinde să învețe, de aceea l-au expulzat din sinagogă (9,34).

În partea a treia (9,35-41) urmează anumite decizii din partea celui vindecat și din partea fariseilor: primul dă mărturie de credință, ceilalți neagă atât evidența cât și interpretarea corectă a faptelor. Ca de obicei, Isus face primul pas, îi merge în întâmpinare tânărului vindecat, întrebându-l dacă el crede în Fiul Omului, expresie ce apare singura dată în Biblie. Cel vindecat își mărturisește credința și se prosternă, în semn de adorație. În acest fel îi dă „slavă lui Dumnezeu”, dar într-un mod diferit de cum voiau fariseii.

Cei care se considerau posesorii dreptului de a judeca se simt judecați, iar judecata este tocmai lipsa vederii din partea celor care ar fi trebuit să vadă.

În concluzie, putem spune că Isus este lumina care demască acțiunile ascunse și rele din inimile oamenilor (3,19 ș.u.) și, în același timp, scoate din umbră acțiunile bazate pe credință ale celor care îl urmează. Cei care nu se lasă eliberați de starea lor egocentrică rămân în păcatul lor, negând existența lui Dumnezeu și manifestarea acestei existențe în Isus Cristos, lumina lumii.

*

Distribuie cu: