Ioan 13,31-35
Isus a spus: “Acum a fost glorificat Fiul Omului și Dumnezeu a fost glorificat în el, iar dacă Dumnezeu a fost glorificat în el, și Dumnezeu îl va glorifica în el însuși, și-l va glorifica îndată. Copii, încă puțin mai sunt cu voi. Mă veți căuta și, așa cum le-am spus iudeilor, vă spun acum și vouă: «Unde merg eu, voi nu puteți veni». Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții. Așa cum eu v-am iubit, așa să vă iubiți unul pe altul. Prin aceasta vor recunoaște toți că sunteți discipolii mei: dacă aveți dragoste unii fată de alții.”

Comentariu
Timpul binecuvântat al perioadei pascale, ne invită să fim părtași la marea bucurie a învierii lui Cristos, un timp de har și speranță. Comuniunea pe care o trăim cu Cristos biruitor al morții, este izvor de contrast cu momentul evanghelic pe care îl relatează sfântul evanghelist Ioan. Fragmentul evanghelic ne plasează într-o atmosferă diferită de cea a perioadei liturgice și face referință la momentul ultimei cine pe care Învățătorul a luat-o cu ucenicii săi. Atmosfera este una tensionată și plină de mister, iar ucenicii se simt depășiți în logica lor de evenimentele și cuvintele lui Isus. Multe au fost faptele, evenimentele și cuvintele lui Isus prin care i-a pregătit pe ucenici să înțeleagă în mod concret dragostea lui Dumnezeu față de copii săi iubiți. Mai mult decât un dumnezeu greu accesibil, Cristos se prezintă ca fiind fratele nostru, care înțelege firea omenească, care acceptă condiția de slujitor, fiind întru totul asemenea nouă afară de păcat.

Legea iubirii față de Dumnezeu și față de aproapele reprezintă kintesența vechiului și noului Testament, aici se împlinește scriptura și toți profeții, prin această revărsare Dumnezeu își manifestă în chip desăvârșit iubirea care ne-o poartă. Cuvintele adresate de Isus ucenicilor, sunt cuvinte testamentare, de care își vor aduce aminte imediat după învierea lui Cristos în mărire și glorie. Iubirea perfectă a lui Isus, revine ca un ecou suav, în inima ucenicilor care după înviere vor fi capabili înțeleagă pe deplin logica plină de înțelepciune a lui Dumnezeu. Legea iubirii, conține intrinsec dragostea lui Dumnezeu revărsată în inima fiecărui ucenic care se recunoaște colaborator la planul divin. Iubirea este un atribut divin, și doar ea este capabilă să ierte, să vindece și să fie ferment de progres în viața persoanei. Abordarea în mod corect a testamentului lui Isus despre legea iubirii, reprezintă o sursă fără sfârșit a unei înnoiri perpetue nu doar la nivel social ca relație, ba mai mult la un nivel cosmic de comuniune cu Dumnezeu, care ne-a creat din iubire și pentru iubire, așa cum notează evanghelistul Ioan, care adaugă că la sfârșitul vieții noastre vom fi judecați despre iubire.

Vă dau o poruncă nouă: să vă iubiți unii pe alții. Acest testament, rămâne și pentru noi o dovadă a iubirii reciproce. Deși observăm și trăim banalizarea acestei porunci în relațiile cotidiene, suntem chemați să dăm sens profund acestui sentiment divin, singur capabil să umple golul imens al ființei umane. Plenitudinea, este reprezentată de respectarea poruncilor lui Dumnezeu, de a-l iubi pe aproapele ca pe tine însuți și pe Dumnezeu cu toată ființa ta. “Porunca cea nouă” nu este un jug apăsător, ci comuniunea personală cu Dumnezeu însuși, care vrea să rămână prezent în mijlocul al lor săi ca iubire, caritate. Orice ucenic, este chemat să se conformeze din zi în zi sentimentelor lui Cristos și să-l preamărească pe Dumnezeu printr-o viață trăită în virtute, prin grija continuă de a trăi la prezența Celui care ne iubește mai mult decât putem înțelege și care ne-a iubit mai întâi, chiar și în momentele de rătăcire. Textul evanghelic, a fost și pentru Sfântul Francisc de Assisi, un imbold permanent în trăirea vieții de sfințenie, dar mai ales o rețetă perfectă în împlinirea acestui testament pe care ni l-a lăsat Isus ca o poruncă imperativă. La observarea acestei porunci i-a invitat mereu și pe frații săi, de a fi fi cât mai conformi cu imaginea și chipul lui Cristos, Învățătorul și prietenul nostru.

Din Izvoarele Franciscane
FF 1445: Mulți oameni, văzând că frații erau senini în necazuri, fideli rugăciunii, fără a cere sau primi bani, cultivând dragoste frățească între ei, din care se recunoștea că ei erau cu adevărat ucenici ai Domnului, au venit la ei, pentru a cere și primi iertarea. Ei i-au iertat din toată inima, spunând: ”Domnul să vă ierte!” Și ofereau sfaturi utile pentru mântuirea lor. Unii au cerut să fie primiți în grupul lor. Toți cei șase însoțitori au primit, de fapt, permisiunea din partea lui Francisc pentru a primi membri în ordin, datorită numărului redus de frați. Așa că au luat cu ei unii aspiranți la viața religioasă, iar în compania lor s-au întors toți, în timpul stabilit, la Sfânta Maria a Îngerilor. Când s-au văzut din nou, s-au umplut de o asemenea fericire și mângâiere, încât nu și-au mai amintit dificultățile întâmpinate.

Distribuie cu: