Matei 9,36–10,8
Văzând mulțimile, i s-a făcut milă de ele, căci erau istovite și părăsite ca niște oi care nu au păstor. Atunci le-a spus discipolilor săi: „Secerișul este mare, însă lucrătorii sunt putini. Rugați-l deci pe Domnul secerișului să trimită lucrători la secerișul lui!”.

Chemându-i pe cei doisprezece discipoli ai săi, le-a dat putere asupra duhurilor necurate, ca să le alunge și să vindece orice boală și orice neputință. Numele celor doisprezece apostoli sunt acestea: cel dintâi Simon, cel numit Petru, și Andrei, fratele lui; Iacob, [fiul] lui Zebedeu, şi Ioan, fratele lui; Filip şi Bartolomeu; Toma și Matei, vameșul; Iacob, [fiul] lui Alfeu, şi Tadeu; Simon Cananeul şi Iuda Iscarioteanul, cel care l-a trădat.

Isus i-a trimis pe aceștia doisprezece, poruncindu-le: „Să nu mergeți pe calea păgânilor şi să nu intrați în cetatea samaritenilor! Mergeți mai degrabă la oile pierdute ale casei lui Israel! Mergând, predicați, spunând: «S-a apropiat împărăția cerurilor». Vindecați-i pe cei bolnavi, înviați-i pe cei morți, curățați-i pe cei leproși, alungați-i pe diavoli! În dar ați primit, în dar să dați!

Comentariu
Mulțimea adunată în jurul lui Isus și a primilor discipoli are nevoie de păstor și de lucrători. Păstorul turmei și lucrătorii secerișului formează o comunitate care deprinde de la Isus arta evanghelizării, prin învățare, predicare și vindecare de boli și neputințe. Pentru aceasta, Isus are nevoie de discipoli. Bineînțeles că ar fi putut să continue împreună cu discipolii pe care îi avea deja, însă vrea mai mulți colaboratori, de aceea le cere să se roage ca Domnul secerișului să trimită alți lucrători în secerișul său. Fără rugăciune, discipolii amintiți nu ar fi înțeles că vocația lor și a tuturor este un dar din partea Domnului, dar care poate fi cerut în rugăciune.

Pentru ca cei doisprezece să poată continua misiunea de evanghelizare, începută de Isus, el le împărtășește din autoritatea sau puterea cu care învăța, predica și vindeca el însuși (Mt 4,23; 9,35). Isus le-a împărtășit color doisprezece din puterea primită de la Tatăl, pe care Matei îi numește mai întâi discipoli (Mt 9,37; 10,1), apoi îi numește „apostoli” (Mt 10,2), deoarece îi cheamă să învețe și apoi îi trimite în misiune (Mt 10,5). Prin alegerea termenilor cu care îi desemnează pe cei doisprezece, Matei vrea să transmită un mesaj important: pentru a deveni apostoli, cei chemați au nevoie mai întâi să fie discipoli, pentru a învăța de la Isus ceea ce vor transmite mai departe. De fapt, când Matei spune discipoli, folosește termenul mathetas, din aceeași rădăcină cu verbul mathēteuō care înseamnă „fac discipol”, „devin discipol”, acțiune ce se bazează pe un alt verb, înrudit etimologic. Este vorba despre verbul manthanō = „a învăța”, a cărui acțiune a experimentat-o Matei în 9,13, prin imperativul „învățați”, adică máthete, de unde derivă și mathētēs = „discipol”.

Acum înțelegem de ce Matei preferă termenul discipol, când vorbește despre cei doisprezece, deoarece discipolul învață de la Isus ce înseamnă milostivirea, pe care mai apoi trebuie să o învețe, să o predice și, ca o aplicare practică, să vindece de boli și alte suferințe. Dacă învățarea și predicarea Evangheliei au avut rezonanțe imediate și îndelungate în timp, vindecarea de boli și suferințe nu a fost întotdeauna evidentă în viața discipolilor. Din această cauză, unii pun în dubiu eficacitatea evanghelizării în zilele noastre. Fără a ocoli problema, pot spune că există și astăzi discipoli care reușesc să transforme în act mandatul misionar al lui Isus. Cine este curios să vadă, cum reușesc discipolii să vindece de boli și suferințe, poate vizita o casă de bătrâni unde activează persoane consacrate sau o casă de copii cu handicap etc. Acolo vor descoperi că iubirea lui Isus, manifestată prin discipolii săi, are efecte terapeutice.

Discipolii de astăzi își desfășoară activitatea cu bucuria tipică celor care îl urmează pe Isus și pun în aplicare ceea ce îi desemnează ca „apostoli”, de la verbul apostellō = „trimit” (Mt 10,5). Prima trimitere în misiune a celor doisprezece are interdicții vis-a-vis de destinatari, ceea ce poate da naștere la perplexități și întrebări clarificatoare: de ce le interzice Isus să meargă la astfel de categorii de oameni? Deoarece, așa cum le-a împărtășit din puterea sa de a învăța, predica și vindeca, tot la fel, discipolii sunt trimiși la aceeași destinatari la care a fost trimis Isus, după cum va afirma către femeia cananeană din Mt 15,24: „Nu am fost trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel”. Isus a fost trimis de Tatăl la poporul ales, pentru a-i arăta calea pe care se ajunge la singurul Dumnezeu, întreit în Persoane. Abia după ce va crea un nucleu de discipoli care înțeleg ce înseamnă monoteismul, vor fi pregătiți să meargă și la alte națiuni (Mt 28,19-20).

Abia după ce a menționat că sunt discipoli, adică au de învățat de la Isus, Matei îi numește „apostoli”, amintind și numele fiecăruia în parte. Alegerea celor doisprezece corespunde cu cele douăsprezece triburi ale Israelului, pe se fondează Biserica, după modelul Ierusalimului ceresc (Mt 10,1.2.5; 19,28), idee pe care o întâlnim și în Ap 21,14: „Iar zidul cetății avea douăsprezece temelii, și pe ele erau douăsprezece nume ale celor doisprezece apostoli ai Mielului”.

Dintre cei doisprezece, Simon este numit Petru și este considerat primul inter pares, adică primul între egali, după Num 27,15-20, unde Moise îl alege pe Iosue, fiul lui Nun.

Deși Dumnezeu a ales un popor întreg, rânduiește un om care să conducă poporul pe calea alianței, mai întâi pe Moise, apoi pe Iosue. Scopul este transmiterea credinței în unitatea și unicitatea lui Dumnezeu, pe care poporul și discipolii sunt chemați să îl mărturisească, așa cum afirmă și Zah 14,9: „Domnul va fi rege peste tot pământul. În ziua aceea va fi un singur Domn și numele lui va fi unul singur”.

*

Distribuie cu: