Marcu 1,12-15
Și, îndată, Duhul îl împinge în pustiu. Și era în pustiu timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de Satana. Acolo era împreună cu fiarele, iar îngerii îi slujeau. După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, proclamând Evanghelia lui Dumnezeu și spunând: „S-a împlinit timpul și s-a apropiat împărăția lui Dumnezeu. Convertiți-vă și credeți în Evanghelie!”.

Comentariu
Textul se compune din două părți: 1) Isus împins de Duhul în deșert (Mc 1,12-13); 2) Isus merge în Galileea (Mc 1,14-15).

1) Isus împins de Duhul în deșert. Care Duh îl împinge pe Isus în deșert și de ce îl împinge? (Mc 1,12). Este vorba despre Duhul care abia s-a coborât asupra lui, sub formă de porumbel, imediat după ce a ieșit din apa botezului (Mc 1,9-11). Isus este izgonit în deșert de către Duhul, imediat după primirea botezului, deși era fără păcat și nu ar fi avut nevoie de purificare, dar, prin reiterarea celor patruzeci de zile în deșert, El continuă misiunea poporului, dând mărturie despre unicul Dumnezeu adevărat. Unde poporul a cedat ispitei și s-a întors la idolatrie (Ex 32), Isus îl învinge pe ispititor, pe Satana, demonstrând unicitatea lui Dumnezeu. Victoria asupra Satanei este demonstrată de conviețuirea lui Isus cu bestiile în deșert. Cuvântul ce desemnează „bestia” este therion = „animal sălbatic”, „animal înfiorător”. Scopul existenței animalelor sălbatice este revelat de Isus care le îmblânzește și le domesticește, pentru ca mai apoi, după exemplul său, și alții să reușească această conviețuire, după cum afirmă Iac 3,7: „Căci orice specie de animale, de păsări, de reptile şi [animale] de mare poate fi domesticită și chiar au fost domesticite de oameni”. Animalul sălbatic îl reprezintă și pe om, atunci când este asaltat de porniri sălbatice, iar îmblânzirea acestor porniri este posibilă în cei care stau cu Isus în deșert. Îngerii care îi slujesc sunt semnul asistenței divine pentru Isus care nu este singur în deșert, în ciuda a ceea ce poate indica deșertul. Îngerii îl reprezintă pe Dumnezeu. Ei apar la sfârșit, întrucât reprezintă victoria asupra asalturilor Satanei (Ap 7,11-12).

2) Însoțiți de îngerii care îi slujeau, iată-ne ajunși la a doua parte a textului nostru, când Isus pleacă din deșert în Galileea, „proclamând Evanghelia lui Dumnezeu” (Mc 1,14). După cele patruzeci de zile în deșert, după ce l-a învins pe Satana, Isus aude despre arestarea lui Ioan Botezătorul de către Irod și se întoarce în Galileea, dar nu la Nazaret, de unde plecase pentru a fi botezat (Mc 1,9), ci pe malul lacului, pentru a întâlni cât mai multă lume, căreia îi predică Evanghelia. Galileea este locul predicării primordiale a lui Isus. El începe de la periferie, din Galileea, pentru a termina în centrul religiozității Israelului, în Iudeea. Metoda evanghelizării, aplicată de Isus, constă în a începe de la marginile societății, de acolo unde locuiesc cei disprețuiți, cei fără însemnătate religioasă și socială. Isus începe în Galileea și culminează la Ierusalim, în centrul Iudeii, unde este ucis, ca mai apoi să apară înviat atât în Cenaclul de la Ierusalim, cât și în Galileea Neamurilor.

Papa Francisc a înțeles această pedagogie a lui Isus, de aceea ne îndeamnă adesea să mergem la periferie, deoarece, „periferiile sunt una din direcțiile Bisericii «care iese». Este vorba despre o metaforă care merge dincolo de referința la «partea de Sud a lumii»”. Altfel spus, Biserica trebuie „să iasă din sine însăși” și „să meargă la periferii, nu doar cele geografice, dar și cele existențiale”. Isus își începe activitatea de la periferie, adică din Galileea, iar mesajul transmis este unul profund, tipic oamenilor interiorizați în deșert: „S-a împlinit timpul și s-a apropiat împărăția. Convertiți-vă și credeți în Evanghelie!” (Mc 1,15).

Împlinirea timpului și apropierea împărăției sunt două acțiuni divine: prima este exprimată cu un verb la pasiv: „s-a împlinit timpul”; a doua este exprimată de un verb la activ: „s-a apropiat împărăția” (Mc 1,15).

Prima acțiune îi aparține lui Dumnezeu, singurul care stabilește când este oportun să îl trimită pe Fiul său în lume. A doua acțiune divină îi aparține lui Isus în care s-a apropiat împărăția. Parafrazând, am putea spune că Isus duce vestea cea bună în Galileea, spunând ascultătorilor că acum a sosit timpul potrivit pentru ca ei să poată intra în împărăția care s-a apropiat. Legătura între acțiunea lui Dumnezeu Tatăl, care a stabilit timpul oportun, și acțiunea lui Dumnezeu Fiul, în care s-a apropiat împărăția, este dată de conjuncția „și” care leagă cele două acțiuni: „s-a împlinit timpul și s-a apropiat împărăția”. În acest fel, Isus afirmă că a venit să împlinească, nu să înceapă ceva din nimic, cu referință la opera de mântuire începută de Dumnezeu cu poporul. Pentru a intra în această împărăție proclamată de Isus nu e nevoie de armele romanilor cu care l-au ucis pe Isus, ci este nevoie de convertire și de credință în Evanghelie, împreună cu rugăciunea Tatăl Nostru, în care invocăm: „Vie împărăția ta! Facă-se voia ta, precum în cer, așa și pe pământ!” (Mt 6,10).

*

Distribuie cu: