Ioan 20,19-31
În seara aceleiași zile, prima a săptămânii, deși ușile locului în care erau discipolii, de frica iudeilor, erau încuiate, a venit Isus, a stat în mijlocul lor şi le-a zis: „Pace vouă!” Zicând aceasta, le-a arătat mâinile și coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. Atunci, Isus le-a zis din nou: „Pace vouă! Așa cum m-a trimis Tatăl, așa vă trimit şi eu pe voi”. Și, spunând aceasta, a suflat asupra lor şi le-a zis: „Primiți-l pe Duhul Sfânt! Cărora le veți ierta păcatele, le vor fi iertate; cărora le veți ține, le vor fi ținute”. Însă Toma, unul dintre cei doisprezece, cel numit „Geamănul”, nu era cu ei când a venit Isus. Așadar, ceilalți discipoli i-au spus: „L-am văzut pe Domnul!” Dar el le-a zis: „Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor și nu-mi voi pune degetul în semnul cuielor și nu-mi voi pune mâna în coasta lui, nu voi crede”.

După opt zile, discipolii lui erau iarăși înăuntru, iar Toma era împreună cu ei. Isus a venit, deși ușile erau încuiate, a stat în mijlocul lor și a zis: „Pace vouă!” Apoi i-a spus lui Toma: „Adu-ţi degetul tău aici: iată mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios!” Toma a răspuns şi i-a zis: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!” Isus i-a spus: „Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiți cei care nu au văzut şi au crezut!”

Isus a mai făcut înaintea discipolilor şi multe alte semne, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Acestea însă au fost scrise ca să credeți că Isus este Cristos, Fiul lui Dumnezeu și, crezând, să aveți viață în numele lui.

Comentariu
Episodul cu cele două apariții din prima și a opta zi a săptămânii ne ajută să înțelegem că, pentru a ajunge la o credință matură, e nevoie de un drum progresiv, asemenea discipolilor încuiați în Cenaclu, din cauza fricii, sau a lui Toma, plecat și revenit în comunitate. În primul rând, observăm că Isus înviat se întoarce la ai săi cu semnele morții (In 20,19-20) și, pentru ca discipolii să perceapă corect apariția lui Isus și să transmită mai departe credința în înviere, era nevoie de exorcizarea fricii, prin arătarea semnelor pătimirii și prin oferirea păcii. În cele din urmă, Isus îl insuflă asupra lor pe Duhul Sfânt, trimițându-i în misiune să anunțe bucuria învierii (In 20,21-23).

Expresia „pace vouă” are o dublă semnificație: Isus îi salută pe discipoli cu termenul shalom, a cărui semnificație nu era doar lipsa războiului sau doar o liniște interioară, ci suma bunurilor mesianice, adică a bunurilor pe care Dumnezeu voia să le dea poporului ales. În Is 9,5, Mesia este numit „principele păcii”, deoarece avea să procure pacea poporului, profeție care se împlinește în Isus, începând cu nașterea sa la Betleem, când îngerii cântau: „Mărire în cer lui Dumnezeu și pace pe pământ oamenilor de bunăvoință” (Lc 2,14). Perceput ca principele păcii, sfântul Paul îl descrie astfel: „El este pacea noastră” (Ef 2,14); „Să domnească în inimile voastre pacea lui Cristos” (Col 3,15).

Deci, dacă Isus înviat este principele păcii, putem înțelege de ce Isus i-a salutat pe discipoli așa: „pace vouă!”, mesaj anticipat de Isus însuși în In 14,27-28: „Pace vă las vouă, pacea mea v-o dau vouă. Eu nu v-o dau așa cum o dă lumea. Să nu se tulbure inima voastră, nici să nu se teamă, respectiv”. De asemenea, Isus afirmă în In 16,33: „V-am spus acestea ca să aveți pace în mine. În lume veți avea necazuri; însă curaj, eu am învins lumea”.

Isus spune: „pacea mea”, adică aceea care provine din semnele pătimirii și ale învierii și dă naștere la bucurie, după cum descrie In 20,20: „Și zicând aceasta, le-a arătat mâinile și coasta. Discipolii s-au bucurat văzându-l pe Domnul”. Bucuria naște din răspunsul lui Isus dat iudeilor la întrebarea din In 2,18-19: „«Ce semn ne arăți că ai dreptul să faci acestea?» Isus le-a răspuns: «Dărâmați acest templu și în trei zile îl voi ridica!»” (In 2,19). Prin învierea sa, Isus confirmă că vorbea despre templul trupului său (In 2,21). Acum, discipolii îl văd în gloria sa și se bucură, așa cum s-au bucurat și când l-au văzut schimbat la față (Mc 9,5).

Realitatea pătimirii și rodul mântuirii devin clare după înviere, întrucât se manifestă împărtășirea bunurilor mesianice definitive, prezente prin intermediul Duhului Sfânt pe care discipolii îl primesc direct de la Isus. Trimiterea în misiune este însoțită de darul Duhului Sfânt, pentru ca discipolii să aibă curajul de a-l mărturisi pe Domnul înviat și, în numele lui să poată ierta păcatele. Privirea Tatălui și a Fiului este îndreptată către lume. Este tocmai lumea în care discipolii trebuie să-și trăiască propria existență. Prin darul Duhului Sfânt, Isus îi sfințește pe discipoli, așa cum Isus însuși a fost sfințit de Tatăl și trimis în lume (In 10,36).

Isus a fost trimis în lume pentru „a da mărturie despre adevăr” (In 18,37-38), adică despre ceea ce a văzut și auzit la Tatăl (In 3,11.32; 8,26) și această voce trebuie să continue în lume prin intermediul discipolilor.

*

Distribuie cu: