Ioan 14,15-21
Dacă mă iubiți, veți păzi poruncile mele și eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Mângâietor ca să fie cu voi pentru totdeauna, Duhul adevărului, pe care lumea nu-l poate primi pentru că nu-l vede și nici nu-l cunoaște. Dar voi îl cunoașteți pentru că rămâne la voi şi va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani. Vin la voi. Încă puțin şi lumea nu mă mai vede. Voi însă mă vedeți; pentru că eu trăiesc, veți trăi și voi. În ziua aceea, veți cunoaște că eu sunt în Tatăl meu, iar voi în mine şi eu în voi. Cine are poruncile mele şi le păzește, acela mă iubește, iar cine mă iubește va fi iubit de Tatăl meu şi eu îl voi iubi şi mă voi revela lui.

Comentariu
Totul începe cu conjuncția subordonatoare: „dacă”, demontând orice concepție greșită care propune eliminarea condițiilor în relația dintre creștin și Cristos. Legătura dintre iubire și păstrarea poruncilor este explicitată de Mt 7,21: „Nu oricine îmi zice «Doamne! Doamne!» va intra în împărăția cerurilor, ci acela care împlinește voința Tatălui meu, care este în ceruri”. De aici deducem că există o corelație între poruncile lui Isus și voința Tatălui, de a căror observare și punere în practică depinde intrarea în împărăția cerurilor, echivalentă cu iubirea celui ce crede în Isus și în Tatăl (In 14,1).

În consecință, ne vine spontan să ne întrebăm: despre care porunci vorbește Isus și ce înseamnă a împlini voința Tatălui? Răspunsul îl găsim în două texte complementare. Primul text este Mc 12,29-31, în care sunt puse împreună iubirea față de Dumnezeu și iubirea față de aproapele; al doilea text este In 6,39-40, în care Isus afirmă că voința Tatălui constă în a oferi viața veșnică celui care crede în Fiul.

Întrucât vorbim despre relația dintre Isus și Tatăl, pe care credinciosul nu o poate înțelege cu de la sine putere, Isus intervine în rugăciune pe lângă Tatăl, așa cum citim în In 14,16: „Și eu îl voi ruga pe Tatăl și vă va da un alt Paraklēt, pentru ca să fie cu voi în veci”. Dacă Tatăl va da un alt Paraklēt, înseamnă că primul este Isus însuși. De unde deducem acest adevăr? Din 1In 2,1: „Copiii mei, vă scriu acestea ca să nu păcătuiți. Dar dacă cineva ar păcătui, avem un Paraklēt la Tatăl, pe Isus Cristos, cel drept”. Deoarece, în acest caz, Isus Cristos este invocat în favoarea omului care păcătuiește, traducerea cea mai potrivită este „Avocat”.

Prin urmare, ce înseamnă că Tatăl ne va da un alt Paraklēt? Dacă analizăm termenul din punct de vedere etimologic, vom observa că avem de a face verbul kaleō = „a chema”; și cu prepoziția para = „lângă”, „la”. Împreună deducem următoarea semnificație: „chemat lângă”, în diferite circumstanțe ale vieții. Aceeași semnificație o asumă și traducerea latină a termenului „Avocat”, de la verbul vocare = „a chema”; și prepoziția ad = „la”, „lângă”. În acest sens, de ce traducem Paraklēt de cele mai multe ori cu „Mângâietor” (In 14,16.26; 15,26; 16,7) și o singură dată cu „Avocat” (1In 2,1)? Diferența este impusă de context. Când e vorba despre un context juridic, traducerea cu „Avocat” este mai potrivită; când este vorba despre un context spiritual, traducerea cu „Mângâietor” este cea potrivită.

Fie că îi atribuim rolul de „Mângâietor”, fie că îl considerăm „Avocat”, Isus asumă același rol cu Duhul, așa cum afirmă sfântul Paul în 2Cor 3,17: „Domnul este Duhul şi unde este Duhul Domnului acolo este libertate”.

Prin urmare, așa cum Isus și Tatăl sunt una (In 10,30), tot la fel Isus Cristos se identifică cu Duhul (In 14,16; 2Cor 3,17). Nici nu poate fi altfel, dacă ne gândim că Dumnezeu este unic, dar în trei Persoane: „Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt”. Spre această credință ne conduce „Duhul adevărului” (In 14,17), iar rezultatul este libertatea credincioșilor care se manifestă prin păstrarea cuvântului lui Isus. Deși libertatea este râvnită de toți, nu toți ajung la ea, deoarece nu toți îl primesc, nici nu îl cunosc pe Duhul adevărului. Cine nu își dă silința să îl observe pe Duhul adevărului în acțiune, nu îl poate primi, nici nu îl poate vedea.

Discipolii sunt chemați să îl iubească pe Dumnezeu din toată inima, din tot cugetul și din toate puterile, iar pe aproapele ca pe ei înșiși, iar această putere le vine tocmai de la Paraklētul pe care Isus îl cere de la Tatăl pentru ei. Tocmai de aceea îl roagă Isus pe Tatăl să le dea discipolilor un alt Paraklēt, pentru ca ei să poată iubi lumea creată de Dumnezeu și să o ajute să ajungă la scopul pentru care a fost creată, aceea de a da laudă lui Dumnezeu. Dar lumea îndepărtată de Dumnezeu și înclinată spre păcat nu trebuie să o iubească. Distincția între cele două lumi este posibilă cu ajutorul discernământului prin Duhul adevărului, pe care Isus îl cere de la Tatăl pentru discipoli.

Paraklētul devine o călăuză interioară în cei care îl primesc, iar această prezență interioară este veșnică, de unde și curajul de a mărturisi propria credință.

*

Distribuie cu: