Luca 24,35-48
Iar ei le-au povestit cele de pe drum și cum a fost recunoscut de ei la frângerea pâinii. Pe când vorbeau ei acestea, [Isus] a stat în mijlocul lor și le-a spus: „Pace vouă!”. Speriați și cuprinși de teamă, credeau că văd un duh; dar el le-a spus: „De ce v-ați tulburat și de ce se ridică aceste gânduri în inima voastră? Priviți mâinile și picioarele mele, căci eu sunt! Pipăiți-mă și vedeți: duhul nu are carne și oase cum mă vedeți pe mine că am!”. Şi spunând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele. Însă pentru că ei, de bucurie, încă nu credeau şi se mirau, [Isus] le-a spus: „Aveți aici ceva de mâncare?”. Ei i-au dat o bucată de pește fript. Și luând-o, a mâncat-o înaintea lor.

Apoi [Isus] le-a spus: „Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am spus când încă eram cu voi; că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre mine în Legea lui Moise, în Profeți și în Psalmi”. Atunci le-a deschis mintea ca să înțeleagă Scripturile şi le-a spus: „Așa este scris: Cristos [trebuia] să sufere și să învie din morți a treia zi şi să fie predicată convertirea în numele lui spre iertarea păcatelor la toate neamurile. Începând din Ierusalim, voi veți fi martorii acestor lucruri”.

Comentariu
În prima parte a textului nostru, din Lc 24,36-43, se relatează cum discipolii, plini de bucurie, povesteau experiențele lor cu Domnul Cristos înviat, când Isus „a stat în mijlocul lor și le-a spus: «pace vouă!» (Lc 24,36). În primul rând, Isus stă în mijlocul discipolilor, ca o împlinire a promisiunii din Mt 18,20, promisiune ce corespunde cu numele „Emanuel” = „Dumnezeu cu noi”, rol pe care Isus și-l asumă, pentru a împlini profeția din Is 7,14: „fecioara va zămisli și va naște un fiu, căruia îi va pune numele «Emanuel»”. Așadar, stând în mijlocul discipolilor, Isus le-a spus: „Pace vouă!”. Pentru a îndepărta tulburarea din inima discipolilor, Cristos înviat îi întreabă asupra motivului tulburării și îi invită să verifice empiric corporeitatea sa (Lc 24,38-39). Prin această invitație, Isus confirmă spiritualitatea ebraică holistă, bazată pe totalitatea persoanei, formată din trup, suflet și duh, antropologie preluată și de sfântul Paul în 1Ts 5,23-24. Apărut în trupul său spiritual înviat, Isus insistă asupra verificării corporeității, așa cum a făcut și în episodul cu Toma, din In 20,24-29, insistență prin care dă răspuns la o întrebare eclezială din timpul bisericii apostolice și din toate timpurile: „Cum învie morții? Cu ce trup vor veni?” (1Cor 15,35). Răspunsul îl dă Isus prin însăși faptul că apare înviat, cu semnele pătimirii, iar sfântul Paul dezvoltă teologic această experiență în 1Cor 15,42-44.

Întrucât discipolii încă nu sunt capabili să îi răspundă lui Isus cu privire la tulburare, El însuși le spune: „Eu sunt” (Lc 24,39), răspuns cu evocări teofanice veterotestamentare (Ex 3,14). Cristos înviat nu este un duh despărțit de trup, nu este o fantasmă, nu este o arătare, ci este un trup adevărat, același care a fost atârnat pe cruce, doar că acum are anumite trăsături pe care nu le avea înainte de moarte și înviere. Acum Cristos înviat stă în mijlocul lor, deși ușile unde se găseau erau încuiate. Pentru a-i convinge pe discipoli că există o continuitate între pătimire și înviere, Isus insistă asupra corporeității și le cere ceva de mâncare (Lc 24,41-43).

În a doua parte a textului nostru, din Lc 24,44-48, Cristos înviat nu așteaptă reacția discipolilor care de fapt nu reacționează, ci îi lasă cu această experiență în inimă, în minte și în suflet, amintindu-le de cuvintele spuse pe când era cu ei, adică în timpul activității publice. Deoarece învățătura este multiplă, nu o mai reia în acest context, ci doar afirmă că este în conformitate cu ceea ce a fost prezis în legea lui Moise (Dt 1,1; 18,15.18), în Profeți (Is 7–12; 61,1-3; Mih 5; Mal 3,23) și în Psalmi (2,1-2.7; 16,8-11; 110,1; 118,22), cu privire la Mesia. Toate aceste preziceri trebuiau să se împlinească în Cristos (Lc 24,44). Fără a cita un text anume, Cristos înviat scoate în evidență că întreaga Scriptură se împlinește în El, explicație ce deschide mintea discipolilor pentru a înțelege Scripturile (Lc 24,45).

Noi știm că discipolii au avut parte de multe învățături ale lui Isus. Ei cunoșteau și Scripturile, însă nu li se deschisese încă mintea pentru a le putea înțelege, în special cu privire la suferințele și moartea lui Mesia. Isus înviat insistă tocmai pe această temă, ce se referă la prezicerea Scripturii (Lc 24,46-47). Acum am putea merge la sfânta Scriptură să căutăm locurile unde se găsesc aceste preziceri sau am putea să analizăm textele enumerate mai sus cu privire la textele lui Moise, ale Profeților și ale Psalmilor, însă mă limitez la Os 6,2-3, unde citim: „Ne va face să trăim în două zile și, a treia zi, ne va ridica și ne va face să fim în fața lui!”.

Mesajul lui Cristos înviat trebuie să ajungă la toate națiunile, nu doar la poporul ales. Celor care primesc mesajul li se cere să se convertească pentru a primi iertarea păcatelor. Discipolii singuri nu pot conduce la mântuire, însă nu sunt singuri, ci sunt asistați de prezența lui Isus, prin darul promisiunii lui Dumnezeu, așa cum afirmă Lc 24,49: „Și iată, eu trimit promisiunea Tatălui meu asupra voastră”. Este vorba despre Duhul Sfânt. Cristos înviat ni-L trimite pe Duhul Sfânt pentru a ne aminti tot Adevărul și a ne conduce în acest Adevăr spre mântuire (In 14,26). În așteptarea Duhului Sfânt, să ne străduim să dăm mărturie despre învierea lui Isus, predicând convertirea spre iertarea păcatelor!

*

Distribuie cu: