Luca 17,11-19
În timp ce mergea spre Ierusalim, a trecut prin Samaria și Galileea. A intrat într-un sat și i-au venit în întâmpinare zece leproși care stăteau la distanță. Aceștia au ridicat glasul, strigând: „Isuse, Învăţătorule, îndură-te de noi!” Văzându-i, El le-a spus: „Mergeți și arătați-vă preoților!” Și, în timp ce mergeau, s-au curățat. Unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors preamărindu-l pe Dumnezeu cu glas puternic și s-a prosternat la picioarele Lui, mulțumindu-i; iar acesta era samaritean. Atunci Isus a spus: „Oare nu s-au curățat zece? Unde sunt ceilalți nouă? Nu s-a găsit cine să se întoarcă și să-l preamărească pe Dumnezeu decât acest străin?” Apoi i-a zis: „Ridică-te și mergi! Credința ta te-a mântuit”.

Comentariu
Textul evanghelic relatează un fapt petrecut în timpul unei călătorii pe care Isus o face spre Ierusalim. Ucenicii Lui îl însoțeau și împreună ajung pe teritoriul Samariei. Pe când intrau într-un sat, un grup de zece leproși pornesc în întâmpinarea lui Isus pentru a cere milostivire și vindecare de bolile lor. În vremea lui Isus erau foarte mulți oameni care sufereau de această cumplită boală de piele ce îi conducea la excludere socială. Când cineva era lovit de lepră, era trimis departe de oraș, pentru a nu infecta pe toți. El trebuia să stea departe și, dacă se recupera, trebuia să meargă și să se prezinte la preotul templului, singurul care îl putea reabilita social: da, într-adevăr, această persoană și-a revenit și se poate întoarce la viața sa obișnuită.

Cei zece leproși aud despre venirea lui Isus în ținutul lor, iar în inima lor se naște puternica convingere că doar El îi va putea vindeca de boală. Ei nu pot intra în localitate, așa că încep să strige de la distanță: „Isuse, Învăţătorule, îndură-te de noi!” Imediat ce îi vede, Isus înțelege ce vor de la El și, chiar înainte ca leproșii să adauge alte cuvinte, îi invită să meargă și să se prezinte preoților. Cei zece leproși au încredere în cuvântul lui Isus și merg pe stradă. Acest lucru este foarte, foarte frumos! Deoarece încă nu a existat o minune, nu a existat vindecare: cei zece sunt încă leproși la fel ca atunci când au început să invoce numele lui Isus! Ei ar putea spune: ce vom face la templu, de vreme ce suntem încă bolnavi ?! „Și în timp ce mergeau, au fost vindecați”. Credința lor este cea care face posibilă minunea. Pe măsură ce merg, se vindecă pe parcurs. După minunea vindecării și a reabilitării sociale primite în templu, toți se întorc la viața lor cotidiană, revin în familiile lor bucuroși că au primit vindecarea. Doar unul dintre ei se comportă diferit și vrea să aducă preamărire lui Dumnezeu, făcând drumul întoarcerii, cântând de bucurie și lăudând pe Domnul Dumnezeu. Se aruncă la picioarele lui Isus și începe să-i mulțumească, iar acesta, notează evanghelistul, era un samaritean, un străin.

Este remarcabilă uimirea lui Isus, văzând credința acestui samaritean: : „Oare nu s-au curățat zece? Unde sunt ceilalți nouă? Nu s-a găsit cine să se întoarcă și să-l preamărească pe Dumnezeu decât acest străin?” Cu siguranță Isus este fericit că acest samaritean vindecat își arată recunoștința și din acest motiv îi face un dar și mai mare decât sănătatea pe care tocmai a găsit-o. Se uită la el și spune: „Ridică-te și pleacă; credința ta te-a salvat!” Domnul Isus nu mai spune „vindecat”: El spune că acest samaritean este acum mântuit! El nu mai vorbește despre trup, ci despre suflet! Lepra de care a fost vindecat este o boală grea, dar ingratitudinea pentru darul primit este o boală și mai tristă. Toți cei zece leproși au fost vindecați, doar unul se întoarce și mulțumește, în timp ce ceilalți nouă se întorc în cotidianul lor, fără a spune mulțumesc pentru darul vindecării, fără a aduce laudă și mulțumire lui Dumnezeu care s-a milostivit de ei.

Isus acționează și astăzi plin de milostivire și iubire și vindecă pe cei care cu credință apelează la intervenția lui Dumnezeu în viața lor. Doar contextul istoric este diferit, situațiile sunt mereu aceleași. Și astăzi, deși lepra este prezentă în locuri mai izolate ale lumii, ea afectează în mod spiritual foarte mulți creștini, care după ce cer să fie vindecați, după ce primesc milostivire din partea Domnului, uită să se întoarcă și să mulțumească. Să ne ajute bunul Dumnezeu ca, prin viața noastră, să aducem zilnic prinosul nostru de laudă și mulțumire Domnului pentru binefacerile minunate primite, având mereu prezentă atitudinea samariteanului, care cântând s-a întors, lăudând pe Domnul.

Din Izvoarele Franciscane
FF 1407: Într-o zi, pe când se ruga cu fervoare, Domnul i-a răspuns: „Francisc, dacă vrei să cunoști voința mea, trebuie să disprețuiești și să urăști tot ceea ce iubeai lumește și doreai să posezi. Când vei începe să faci așa, ți se va părea insuportabil și amar ceea ce înainte ți se părea atrăgător și dulce; iar de la lucrurile care odinioară te dezgustau vei primi mare mângâiere și o imensă blândețe”. Francisc a fost fericit la auzul acestor cuvinte și a devenit puternic în Domnul, iar într-o zi, în timp ce călărea în împrejurimile orașului Assisi, a întâlnit pe drum un lepros. Fiindcă de obicei simțea un mare dezgust față de leproși, s-a sforțat să treacă peste acesta, a descălecat de pe cal și i-a oferit leprosului un ban, sărutându-i mâna. Primind de la acesta un sărut de pace, a încălecat pe cal și și-a urmat drumul. Din acea zi a început treptat să nu mai țină cont de sine însuși, până când a ajuns la victoria perfectă asupra sa, prin harul lui Dumnezeu.

Distribuie cu: