Luca 21,5-19
Unora care vorbeau despre templu că este ornat cu pietre frumoase şi daruri votive, Isus le-a spus: „Cât despre lucrurile acestea pe care le vedeți, vor veni zile în care nu va rămâne piatră peste piatră care să nu fie dărâmată”. Ei l-au întrebat: „Învăţătorule, când vor fi acestea şi care va fi semnul că ele au să se întâmple?” El le-a zis: „Vedeți să nu fiți înșelați, căci vor veni mulți în numele meu, spunând: «Eu sunt!» și: «Timpul este aproape!» Nu mergeți după ei! Când veți auzi despre războaie şi revolte, nu vă temeți, căci trebuie să se întâmple acestea mai întâi, însă nu va fi îndată sfârșitul!” Apoi le spunea: „Se va ridica un neam împotriva altui neam şi o împărăție împotriva altei împărății. Vor fi cutremure mari şi, în diferite locuri, foamete şi epidemii; vor fi fapte înfricoșătoare şi semne mari din cer. Dar, înainte de toate acestea, vor pune mâna pe voi şi vă vor persecuta; vă vor purta prin sinagogi şi închisori, vă vor duce în fața regilor şi a guvernanților din cauza numelui meu. Aceasta va fi pentru voi o ocazie de a da mărturie. Puneți la inima voastră să nu vă pregătiți dinainte cum vă veți apăra, căci eu vă voi da grai şi înțelepciune cărora niciunul dintre potrivnicii voștri nu le vor putea rezista şi nici răspunde! Veți fi trădați de părinți, de frați, de rude şi prieteni şi vor ucide pe unii dintre voi; veți fi urâți de toți din cauza numelui meu. Dar niciun fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde. Prin statornicia voastră vă veți mântui sufletele”.

Comentariu
Contextul de astăzi ne situează în templul din Ierusalim, când unii dintre cei adunați acolo au rămas uimiți de frumusețea edificiului, uimire pe care o exprimă cu voce tare, astfel încât vocea lor ajunge și la urechile lui Isus. Într-adevăr, templul, reconstruit de Irod cel Mare, era de o rară frumusețe, după cum descrie și Lc 21,5: „ornat cu pietre frumoase și cu daruri votive”. Pietrele respective erau din marmură albă de mare valoare, sculptate cu măiestrie de sculptorii cei mai buni ai lumii din timpul acela. În plus, erau ornate cu daruri votive, adică cu obiecte valoroase, oferite ca mulțumire de cei care au mers în pelerinaj la templu.

Isus răspunde celor care admirau templul: „Cât despre lucrurile acestea pe care le vedeți, vor veni zile în care nu va rămâne piatră peste piatră care să nu fie dărâmată” (Lc 21,6). Deși zidurile templului erau ornate cu daruri votive care exprimau legătura strânsă dintre donatori și templu, Isus spune că totul va fi distrus, pentru că trupul său avea să ia locul templului (In 2,18-20).

Deși semnul cerut de iudei fusese arătat de Isus, ei nu au crezut, de aceea îl întreabă: „Învăţătorule, când vor fi acestea și care va fi semnul că ele au să se întâmple?” (Lc 21,7). La această dublă întrebare, Isus răspunde cu două indicații parenetice: să nu se lase înșelați și să nu se teamă.

De cine ar putea să fie înșelați oamenii? De cei care pretind că sunt Mesia și știu să interpreteze apropierea timpului. Isus spune celor care îl ascultă: „nu mergeți după ei!” (Lc 21,8). De ce nu trebuie să îi urmeze pe astfel de pseudo profeți? Pentru că nimeni, în afară de Domnul, nu poate spune: „Eu sunt”. Aceasta este o formulă de autoprezentare a divinității, așa cum apare în revelația din rugul aprins în Ex 3,14, în răspunsul dat de Isus celor care îl interogau dacă este fiul lui Dumnezeu din Lc 22,70, precum și atunci când discipolii l-au văzut umblând pe mare și s-au speriat, iar Isus le spune: „Eu sunt. Nu vă temeți!” (In 6,20).

Dacă Isus este legitimat să spună: „Eu sunt”, poate spune și: „S-a împlinit timpul și s-a apropiat împărăția lui Dumnezeu. Convertiți-vă și credeți în evanghelie!” (Mc 1,15). De aici deducem că pe el trebuie să îl urmăm. Dar pe cei care pretind că sunt la curent cu apropierea timpului final, nu trebuie să îi urmăm, căci sunt profeți falși îi țin sclavi pe oameni, speriindu-i.

Concluzia parenetică a discursului escatologic este următoarea: „Prin statornicia voastră vă veți mântui sufletele” (Lc 21,19). Statornicie înseamnă perseverență în urmarea învățăturii lui Isus, atât în timpuri de pace, cât și de încercare. Isus a dat mai întâi exemplu, apoi i-a învățat și pe alții să îi urmeze învățătura.

Să îi cerem lui Isus harul de a putea persevera în drumul credinței noastre!

*

Distribuie cu: