Luca 9,28-36
Cam la opt zile după aceste cuvinte, i-a luat cu sine pe Petru, pe Ioan și pe Iacob și s-a urcat pe munte ca să se roage. Şi, în timp ce se ruga, înfățișarea feței lui s-a schimbat, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare. Şi iată, doi bărbați vorbeau cu el: aceștia erau Moise și Ilie, care, apărând în glorie, vorbeau despre exodul lui, ce avea să se împlinească în Ierusalim. Iar Petru şi cei care erau cu el erau toropiți de somn; când s-au trezit au văzut gloria lui şi pe cei doi bărbați care stăteau de vorbă cu el. Când aceștia s-au îndepărtat de el, Petru i-a spus lui Isus: „Învăţătorule, e bine că suntem aici; să facem trei colibe, una pentru tine, una pentru Moise şi una pentru Ilie!”, neștiind, de fapt, ce zice. Pe când spunea acestea, a apărut un nor şi i-a învăluit în umbră, iar ei s-au înspăimântat când au intrat în nor. Atunci a fost o voce din nor, spunând: „Acesta este Fiul meu cel ales; ascultați de el!” Îndată ce a încetat vocea, Isus se afla singur. Iar ei au tăcut şi nu au spus nimănui în zilele acelea ce au văzut.

Comentariu
Evanghelistul Luca evidențiază importanța rugăciunii, fiind introdusă de o adnotare temporală, după cum citim în Lc 9,28: „Cam la opt zile după aceste cuvinte, i-a luat cu sine pe Petru, pe Ioan și pe Iacob și s-a urcat pe munte ca să se roage”.

Când Luca spune „cam la opt zile după”, face referință la Sărbătoarea corturilor, unde apare atât referința temporală „a opta zi”, cât și referința la corturi, după cum citim Lev 23,34-36: „… este Sărbătoarea Corturilor pentru Domnul … Timp de șapte zile, să aduceți Domnului jertfă prin foc! A opta zi, să aveți o adunare sfântă …”.

Expresia „a opta zi” este preluată și de Sfinții Părinți ai Bisericii, în special de sf. Maxim Mărturisitorul, în lucrarea Capitole teologice, I, 51, voind să spună că toată creația va fi transfigurată alături de Isus Cristos, Domnul nostru, de aceea vom sărbători toată veșnicia ca în Octava pascală.

Dar ce a făcut Isus „cam la opt zile după aceste cuvinte”? „I-a luat cu sine pe Petru, pe Ioan și pe Iacob și s-a urcat pe munte ca să se roage” (Lc 9,28). Scopul suirii pe munte este rugăciunea. Isus voia să îi pregătească pe discipoli pentru „exodul” său în Ierusalim, de aceea le arată eficacitatea rugăciunii, pe care ei deocamdată nu o percep, așa cum citim în Lc 9,35: „Iar Petru şi cei care erau cu el erau toropiți de somn”.

Pe când Isus se roagă, discipolii dorm, căci încă nu a venit ora lor, și tocmai în timp ce ei dorm au loc evenimente deosebit de importante, precum schimbarea la față și convorbirea lui Isus cu Moise și cu Ilie, după cum citim în Lc 9,29-31: „Și, în timp ce se ruga, înfățișarea feței lui a devenit alta, iar îmbrăcămintea lui a devenit albă, strălucitoare. Și iată, doi bărbați vorbeau cu el: aceștia erau Moise și Ilie care, apărând în glorie, vorbeau despre plecarea lui, ce avea să se împlinească în Ierusalim”.

Ce înseamnă că „înfățișarea feței lui a devenit alta”, așa cum este redat în textul original: to eidos tou prosōpou autou heteron? Înseamnă că era diferită de cum era ca înainte de rugăciune. Da, pentru că rugăciunea modifică persoana, iar fața reprezintă tocmai interiorul persoanei. Iată de ce vorbim despre Schimbarea la față a lui Isus. Pentru că Isus se aseamănă cu Moise care, atunci când a fost chemat pe munte de către Dumnezeu, s-a rugat și fața lui a devenit strălucitoare, în așa fel încât evreii nu puteau să privească la el (Ex 34,29-35).

Petru, Iacob și Ioan au avut o experiență asemănătoare cu a poporului care a văzut fața strălucitoare a lui Moise, după cum citim în Lc 9,32: „când s-au trezit au văzut gloria lui și pe cei doi bărbați care stăteau de vorbă cu el”. Discipolii au văzut abia când s-au trezit, deci nu este vorba despre somn, ci despre realitate. Pentru a vedea e nevoie de veghere, nu doar de trezire, ci de intrarea în starea de veghe a celor trei discipoli. Starea prielnică pentru a putea percepe evenimentele extraordinare este vegherea, la care ne invită timpul Postului Mare.

Isus vorbea cu Moise și cu Ilie, reprezentanți ai Torei și ai Profeților. Între Tora și Profeți există o legătură strânsă, căci ceea ce este prescris în Tora este amintit de Profeți pentru a fi dus la îndeplinire. Altfel spus, atât Moise, cât și Ilie, reprezintă prefigurarea a ceea ce se realizează prin Isus. Împlinirea respectivă nu are loc în timpul Schimbării la față a lui Isus, ci în Ierusalim. Schimbarea la față a avut loc pentru a-i pregăti pe discipoli în vederea a ceea ce va avea loc la Ierusalim.

Întrucât Schimbarea la față a lui Isus reprezintă învierea, adică ridicarea vălului de pe mintea și inima discipolilor, Petru se simte bine și vrea să rămână în această stare, să închidă infinitul în finit (Lc 9,33). Desigur că Petru nu știa ce zice, pentru că nu era deocamdată posibil să intre definitiv în acea stare de fericire.

Petru nu a ajuns la înălțimea teologiei învierii, deci nu știa ce spune, de aceea propune să facă trei colibe, una pentru Moise, una pentru Ilie și una pentru Isus, voind să îl păstreze pe Isus împreună cu cei doi reprezentanți ai VT. Dar intervin norul și vocea din cer, pentru a indica noua și definitiva orientare (Lc 9,34-35).

Norul reprezintă prezența lui Dumnezeu în mijlocul oamenilor, adică faimoasa Șekinah din timpul Exodului, prezență care însoțea poporul în pelerinajul către țara promisă. Cu toții avem nevoie să ascultăm de cineva, însă nu știm mereu de cine trebuie să ascultăm, așa cum nu știa nici Petru ce spune. Dumnezeu îl indică pe Fiul să cel ales, căci în el se împlinesc Tora și Profeții.

În timp ce poporul a eșuat de la această misiune, căzând adesea în idolatrie și lăudându-se cu o înțelepciune făurită de mâini omenești, acum Dumnezeu îl indică pe Fiul său, pentru a-și duce la îndeplinire planul de mântuire, după cum era prevestit în Ps 2,7: „Voi vesti hotărârea Domnului; el mi-a zis: «Tu eşti Fiul meu, eu astăzi te-am născut»”.

Acum înțelegem de ce Luca îl prezintă pe Fiul ca pe cel ales să ducă la îndeplinire misiunea poporului. Pentru a nu cădea în toropeală, asemenea discipolilor, este important să ascultăm de Isus, așa cum ne îndeamnă vocea venită din cer!

Bineînțeles că vocea Tatălui nu este perceptibilă în fiecare moment, iar pe Isus nu îl înțelegem decât dacă veghem, citind și meditând cuvântul său. Tocmai de aceea, Lc 9,36 rezumă astfel experiența finală a Schimbării la față a lui Isus: „Îndată ce a încetat vocea, Isus se afla singur. Iar ei au tăcut și nu au spus nimănui în zilele acelea ce au văzut”. Nu au spus pentru că nu au înțeles ce înseamnă că trebuie să asculte doar de Fiul și că nu mai este nevoie de Moise sau de Ilie. Trecerea la ascultarea doar de Isus nu a fost ușoară, a avut nevoie de învierea lui Isus și de aparițiile sale, precum și de coborârea Duhului Sfânt.

Spre deosebire de Petru, Iacob și Ioan, în timpul Schimbării la față a lui Isus, noi avem toate aceste elemente ale revelației, în persoana lui Isus, Fiul lui Dumnezeu de care trebuie să ascultăm. Cum punem în practică îndemnul Tatălui: „Acesta este Fiul meu cel ales; ascultați de el!”? Prin veghere, rugăciune, prin meditarea și punerea în practică a Cuvântului.

*

Distribuie cu: