Ioan 4,5-15.19b-26.39-42
În acel timp, Isus a venit într-o cetate din Samaria numită Sihar, aproape de ținutul pe care Iacob l-a dat fiului său Iosif. Acolo era fântâna lui Iacob. Atunci, obosit fiind de călătorie, Isus s-a așezat la fântână. Era pe la ceasul al șaselea. A venit o femeie din Samaria ca să scoată apă. Isus i-a spus: „Dă-mi să beau!” Discipolii lui plecaseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Așadar, femeia samariteană i-a zis: „Cum, tu, care ești iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt o femeie samariteană?” De fapt, iudeii nu aveau legături cu samaritenii. Isus a răspuns şi i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu şi cine este acela care îţi spune «Dă-mi să beau!», tu ai fi cerut de la el şi el ţi-ar fi dat apă vie”. Femeia i-a spus: „Doamne, nici nu ai cu ce scoate apă, iar fântâna este adâncă; de unde deci ai apa vie? Nu cumva eşti tu mai mare decât părintele nostru Iacob, care ne-a dat fântâna şi au băut din ea el, fiii lui şi turmele lui?” Isus a răspuns şi i-a zis: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi sete din nou, dar cine va bea din apa pe care i-o voi da eu nu va înseta niciodată şi apa pe care i-o voi da eu va deveni în el izvor de apă care ţâşneşte spre viaţa veşnică”. I-a zis femeia: „Doamne, dă-mi această apă ca să nu-mi mai fie sete şi să nu mai vin aici să scot!” El i-a zis: „Du-te şi cheamă-l pe bărbatul tău şi vino aici!” Femeia a răspuns şi i-a zis: „Nu am bărbat”. Isus i-a spus: „Bine ai zis «Nu am bărbat», pentru că ai avut cinci bărbaţi, şi cel pe care îl ai acum nu este bărbatul tău. În privinţa asta ai spus adevărul”. Femeia i-a zis: „Doamne, văd că tu eşti profet. Părinţii noştri l-au adorat pe Dumnezeu pe muntele acesta, iar voi spuneţi că la Ierusalim este locul unde trebuie să-l adore”. Isus i-a spus: „Femeie, crede-mă că a venit ceasul când nu îl veţi adora pe Tatăl nici pe muntele acesta, nici la Ierusalim! Voi adoraţi ceea ce nu cunoaşteţi. Noi adorăm ceea ce cunoaştem, pentru că mântuirea vine de la iudei. Însă vine ceasul – şi acum este – când adevăraţii adoratori îl vor adora pe Tatăl în duh şi adevăr, căci şi Tatăl astfel de adoratori îşi caută. Dumnezeu este duh şi cei care îl adoră, în duh şi adevăr trebuie să-l adore”. Femeia i-a zis: „Ştiu că vine Mesia, care este numit Cristos. Când va veni, el ne va învăţa toate”. Isus i-a zis: „Eu sunt, cel care îţi vorbesc!” Tocmai atunci au ajuns discipolii lui. Şi se mirau că vorbeşte cu o femeie, dar nimeni nu i-a zis: „Ce cauţi?” sau: „De ce vorbeşti cu ea?” Atunci, femeia şi-a lăsat urciorul, a plecat în cetate şi le-a spus oamenilor: „Veniţi şi vedeţi omul care mi-a spus tot ce am făcut! Oare nu este acesta Cristos?” Ei au ieşit din cetate şi au venit la el. Între timp, discipolii îl rugau: „Rabbi, mănâncă!” Dar el le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o cunoaşteţi”.  Aşadar, discipolii ziceau unii către alţii: „Oare i-a adus cineva de mâncare?” Isus le-a zis: „Hrana mea este să fac voinţa celui care m-a trimis şi să împlinesc lucrarea lui. Nu spuneţi voi: «Mai sunt încă patru luni şi vine secerişul»? Iată, eu vă spun, ridicaţi-vă ochii şi priviţi lanurile că sunt albe pentru seceriş! Deja secerătorul îşi primeşte plata şi adună roadele spre viaţa veşnică, pentru ca semănătorul să se bucure la fel cu secerătorul.  Căci în aceasta se adevereşte cuvântul: «Unul este semănătorul, altul secerătorul». Eu v-am trimis să seceraţi ceva pentru care nu aţi trudit. Alţii au trudit, iar voi aţi intrat peste truda lor”. Mulţi dintre samaritenii cetăţii aceleia au crezut în el pentru cuvântul femeii care a mărturisit: „Mi-a spus tot ce am făcut”. Aşadar, când au venit la el, samaritenii i-au cerut să rămână la ei, iar el a rămas acolo două zile. Şi cu mult mai mulţi au crezut pentru cuvântul lui. Îi spuneau femeii: „Nu mai credem pentru cuvântul tău, căci noi înşine am auzit şi ştim că acesta este cu adevărat Mântuitorul lumii”.

Comentariu
În drum spre Ierusalim, Isus trece prin Samaria și, în timp ce discipolii pleacă în oraș pentru a căuta o hrană materială, Isus se oprește la fântâna lui Iacob, pentru a oferi o hrană spirituală celor care aveau să vină să ia apă. Fântâna este simbolul înțelepciunii Israelului, precum și a noii alianțe. Dacă apa din fântâna lui Iacob potolea doar setea fizică, apa lui Isus va deveni izvor de apă care țâșnește pentru viața veșnică în cel care o primește, ducând astfel la îndeplinire profeția din Is 55,1: „Voi toți cei însetați, veniți la apă, chiar și cel ce n-are bani!”. Setea ființei umane are și un sens metaforic în textele vechii alianțe, unde exprimă nevoia de întremare, o necesitate care trebuie satisfăcută pentru a rămâne vii. Isus a venit tocmai pentru a satisface această dorință profundă a fiecărei ființe umane, de aceea, mesajul pe care îl transmite femeii la fântână constă într-un dar divin oferit tuturor. De fapt, apa îl reprezintă pe Duhul Sfânt, care gestionează Cuvântul Adevărului și îl actualizează. Celui care bea această apă nu-i va mai fi sete în veci, deoarece în ea este Duhul care prezintă Adevărul lui Isus și caracteristicile apei izvorului veșnic.

În sinteză, femeii care caută chipul lui Dumnezeu și se deschide față de Isus îi este promis un izvor de apă vie, adică darul Duhului care, odată primit și menținut activ prin credință, devine izvor de apă care irupe către viața veșnică, adică viața de har, pe care femeia o cere cu aceste cuvinte: „Doamne, dă-mi această apă, ca să nu mai vin aici și să scot!” (In 4,15).

Condusă la Adevăr, femeia formulează o întrebare: „oare să fie El Mesia?” (4,29). Scopul acestei întrebări are ecouri îndepărtate în concepția samaritenilor care afirmă, prin gura femeii: „Știu că vine Mesia care este numit Cristos. Când va veni, El ne va învăța toate” (In 4,25). Întâlnirea chipului lui Dumnezeu se realizează când credinciosul acceptă pe deplin sugestiile Duhului, care îi revelează în viață valorile lui Isus, pas cu pas. Odată ce creștinul acționează așa, se găsește „față către față” cu Dumnezeu.

Scopul relatării acestui dialog dintre Isus și Samariteană, urmat de dialogul dintre Isus și discipoli, se împlinește prin afirmația finală: „Nu mai credem pentru cuvântul tău, căci noi înșine am auzit și știm că acesta este cu adevărat Mântuitorul lumii” (In 4,42). Se ajunge la credință prin intermediul mărturiei, așa cum a făcut Botezătorul cu unii dintre discipolii săi, așa cum a făcut Samariteana cu concetățenii săi. Mărturia adevărată conduce la un contact direct cu Isus, prin Cuvântul său, prezent în Evanghelie, unde se manifestă Mântuitorul lumii.

*

Distribuie cu: