Loading...

Duminică, 12 Mai 2019, a IV-a din Timpul Paștelui – Anul C

Ioan 10,27-30
Oile mele ascultă glasul meu; eu le cunosc, iar ele mă urmează. Eu le dau viața veșnică și nu vor pieri niciodată. Și nimeni nu le va răpi din mâna mea. Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toți și nimeni nu le poate răpi din mâna Tatălui meu. Eu și Tatăl una suntem”.

 

Comentariu
Activitatea de predicare a lui Isus în lumea iudaică, a avut mereu un impact puternic și în același timp contradictoriu deoarece ambiguitățile referitoare la așteptarea mesianică din societatea timpului său, nu răspundea dezideratelor poporului. Poporul era măcinat de această așteptare și îi adresează lui Isus o provocare dar și o întrebare directă: Până când ne ții cu sufletul la gură? Dacă Tu ești Mesia, spune-ne pe față! (In 10,23). Mântuitorul nu se arată intimidat de faptul că identitatea sa divină este pusă la îndoială și continuă să predice și să-L reveleze pe Tatăl. ”Eu și Tatăl una suntem” este provocarea pe care o adresează poporului, dornic de a elucida această enigmă insuportabilă pentru ei. Contextul în care Isus s-a prezentat poporului ca adevăratul păstor nu ne permite să avem o bună înțelegere asupra celor relatate, însă evanghelistul Ioan ne indică faptul că era iarnă, iar Isus trecea pe sub porticurile Templului inundate de torțe în sărbătoarea Dedicării (Hanukkah), fapt ce nu-l va reține să se prezinte ca fiind adevărata lumină a lumii.

În textul evanghelic, Isus se identifică pe sine ca adevăratul păstor: “Oile mele ascultă glasul meu; eu le cunosc, iar ele mă urmează” (In 10,27). Această afirmație revelatoare, avea să provoace valuri de nemulțumire în rândul poporului care era convins că adevăratul păstor al lui Israel este Domnul Dumnezeu, dar Isus continuă prin această declarație: ”Eu și Tatăl una suntem” (Ioan 10,30). Aceste afirmații ale lui Isus par să depășească cu mult capacitatea poporului de a înțelege modul de acțiune a lui Dumnezeu și faptul că timpul promisiunilor de mântuire s-a împlinit. Metafora bunului păstor nu era o noutate absolută pentru popor, deoarece și profetul Vechiului Testament, Ezechiel a folosit-o împotriva păstorilor răi care nu se îngrijesc de turma încredințată și o exploatează fără milă (Ez 34) și care se preocupă doar de lâna și brânza oilor încredințate. Prin aceste cuvinte ale lui Isus care se declară adevăratul păstor se poate înțelege cu ușurință faptul că Dumnezeu vrea să se ocupe el însuși de poporul ales și îl va păstori bine, pe cea șchioapă o va pansa, pe cea rătăcită o va căuta până o va găsi și va fi o singură turmă și un singur Păstor.

Grija pe care o manifestă adevăratul păstor pentru turmă, este o grijă plină de iubire necondiționată. El își manifestă posesia asupra turmei, dar în același timp își exprimă tandrețea prin legătura intimă care o va avea cu turma: ”Oile mele ascultă glasul meu; eu le cunosc, iar ele mă urmează”(In 27). Cristos este unicul păstor al turmei, El nu alungă pe niciuna ci le primește și le îngrijește fără nicio discriminare. Vocea păstorului este inconfundabilă, iar oile îl urmează spre pășuni mănoase. După învierea lui Isus, grija turmei va fi încredințată apostolilor săi, cărora le va oferi deplină autoritate asupra poporului. Pace vouă! ”Așa cum m-a trimis Tatăl, așa vă trimit și eu pe voi”. Și, spunând aceasta, a suflat asupra lor și le-a zis: ”Primiți pe Duhul Sfânt. Cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veți ține, vor fi ținute” (In 20,21-23).

Turma lui Dumnezeu este Biserica, condusă astăzi de vicarul lui Cristos, papa de la Roma aflat în comuniune cu episcopii și preoții care au primit mandat de a conduce poporul încredințat, de a se îngriji cu iubire și necondiționat, asemenea Bunului Păstor și a conduce pe toți la cunoașterea lui Dumnezeu și a împărăției Sale, fără urmă de discriminare ci în spirit de sacrificiu pentru turma încredințată spre păstorire.

 

Din Izvoarele Franciscane
FF 155: Să privim cu atenție, fraților la Păstorul cel bun care a acceptat supliciul crucii pentru a-și salva oile. Oile, l-au urmat în necazuri și în persecuții în nenorocire și foamete, în neputință și ispită și în alte lucruri asemănătoare; și au primit viața veșnică! De aceea este o mare rușine pentru noi slujitorii lui Dumnezeu, că sfinții au împlinit aceste fapte și noi dorim să primim slavă și onoare prin simplul fapt de a le povesti.

 

Distribuie cu: