Luca 20,27-38
Apoi au venit la el unii dintre saducei, care spun că nu este înviere, și l-au întrebat: „Învăţătorule, Moise a scris: dacă cineva are un frate însurat care moare fără să aibă copii, fratele lui să ia femeia și să ridice urmași fratelui său. Erau deci șapte frați. Primul, însurându-se, a murit fără copii. Cel de-al doilea și cel de-al treilea au luat-o de soție. Și toți cei șapte au murit și nu au lăsat copii. În cele din urmă, a murit și femeia. Așadar, la înviere, cui îi va fi femeia soție? Pentru că toți șapte au avut-o de soție”. Isus le-a răspuns: “Fiii lumii acesteia se însoară și se mărită; însă cei considerați vrednici de lumea cealaltă și de învierea din morți nu se vor însura și nici nu se vor mărita, pentru că nu mai pot de acum să moară; sunt asemenea îngerilor și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. Iar că morții învie, o arată și Moise în textul despre rug, când îl numește pe Domnul: Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob. Însă Dumnezeu nu este al celor morți, ci al celor vii, întrucât toți trăiesc pentru el”.

Comentariu
Odată ce omul ajunge la o cunoaștere relativă a lucrurilor care îl înconjoară, în mintea și conștiința lui se înfiripă multe întrebări privitoare la existența sa pe acest pământ. De unde vin și încotro mă îndrept? Care este sensul vieții și al existenței personale pe acest pământ? Viața mea se termină odată cu moartea biologică?….dar merită oare să faci binele?

Fragmentul evanghelic, relatat de sfântul evanghelist Luca, reprezintă o concluzie a unei dispute aprige dintre farisei și saducei. Fariseii făceau parte din tagma celor care credeau în înviere, însă credeau de fapt că învierea reprezintă o continuare prin extensie a vieții pământești prezente, cu împlinirea fiecărei dorințe chiar și pe plan fizic. În schimb, saduceii s-au opus cu înverșunare fariseilor și negau învierea, deoarece ei acceptau doar primele cinci cărți ale Bibliei care nu menționează nimic despre înviere. Pornind, de fapt, de la o prescripție a Legii – care a obligat fratele necăsătorit să-și ia cumnata ca soție, dacă primul soț a murit fără să lase urmași, acești saducei propun lui Isus cazul unui femeie care a avut ulterior șapte soți… Așadar, la înviere, cui îi va fi femeia soție? Care dintre ei va avea parte de înviere împreună cu femeia?…căci toți au avut-o de soție.

Isus, demontează și respinge reprezentarea vieții de apoi ca și cum ar fi o extensie,  a condiției pământești actuale. Viitorul pe care Dumnezeu îl pregătește dincolo de moarte va fi o realitate radical nouă, o surpriză absolută a iubirii sale. Isus distinge această lume de lumea cealaltă. Sunt două lumi succesive, fiecare diferită de cealaltă. Copiii acestei lumi, adică cei care trăiesc în situația concretă și cu toată condiționarea acestei vieți pământești, iau soție și soț, pentru că știu că trebuie să moară și, prin urmare, trebuie să asigure o descendență. Discuția s-ar încheia dacă bărbații ar înceta să se căsătorească și să aibă copii. Dar cei care sunt găsiți vrednici de lumea cealaltă nu-i ia nici soție, nici soț, pentru că nu mai pot muri. Situația este foarte diferită de cea a celor care trăiesc în această lume vizibilă, care este o realitate temporară. Va fi o viață complet nouă, care nu va mai fi amenințată de moarte. Cei înviați, sunt egali cu îngerii, care trăiesc în prezența lui Dumnezeu, cufundați în fericire și eliberați de gândul morții, ei vor participa pe deplin la viața lui Dumnezeu, la comuniunea fraternă perfectă. Învierea apare nu atât ca un simplu fapt fizic și biologic, ci ca viața de comuniune cu Dumnezeu, dincolo de existența noastră istorică scurtă, care ne-a permis deja să ne întâlnim cu El. În măsura în care trăim acum o relație profundă cu Tatăl și între frați, suntem capabili să intuim ce intenționează să ne spună Isus atunci când ne vorbește despre viața viitoare. Iar dorința și speranța de a obține plinătatea acestei relații, se luminează din nou în inimile noastre. Dacă iubim, avem bucuria de a anticipa viața eternă încă de pe acest pământ. Dumnezeu nu este al celor morți, ci al celor vii, întrucât toți trăiesc pentru el, în El trăim, ne mișcăm și suntem.

Din Izvoarele Franciscane
FF 141: Domnul Isus le spunea discipolilor săi: ”Eu sunt calea, adevărul și viața; nimeni nu vine la Tatăl, decât prin mine. Dacă m-ați fi cunoscut, l-ați cunoaște și pe Tatăl meu, și de acum îl cunoașteți și l-ați văzut”. Filip i-a spus: „Doamne, arată-ni-l pe Tatăl și ne este de ajuns”. Isus i-a spus: ”De atâta timp sunt cu tine și tu nu m-ai cunoscut, Filip? Cine mă vede, îl vede și pe Tatăl meu”. Tatăl locuiește într-o lumină inaccesibilă, iar Dumnezeu este duh și nimeni nu l-a văzut vreodată pe Dumnezeu. De aceea, el nu poate fi văzut decât în ​​duh, deoarece este duhul care dă viață; carnea nu ajută la nimic.

Distribuie cu: