Ioan 14,1-12
În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: „Să nu se tulbure inima voastră! Credeţi în Dumnezeu şi credeţi în mine! În casa Tatălui meu sunt multe locuinţe. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus: «Mă duc să vă pregătesc un loc»? Şi, după ce mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, voi veni din nou şi vă voi lua la mine, pentru ca să fiţi şi voi acolo unde sunt eu. Şi unde mă duc eu, voi ştiţi calea”. Toma i-a zis: „Doamne, nu ştim unde te duci. Cum am putea şti calea?” Isus i-a spus: „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine. Dacă m-aţi cunoscut pe mine, îl cunoaşteţi şi pe Tatăl meu; de pe acum îl cunoaşteţi şi l-aţi văzut”. Filip i-a zis: „Doamne, arată-ni-l pe Tatăl şi ne este de ajuns!” Isus i-a spus: „De atâta timp sunt cu voi, şi tu nu m-ai cunoscut, Filip? Cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl. Cum poţi spune: «Arată-ni-l pe Tatăl»? Nu crezi că eu sunt în Tatăl şi Tatăl este în mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le spun de la mine; dar Tatăl, care rămâne în mine, face lucrările sale. Credeţi-mă! Eu sunt în Tatăl şi Tatăl, în mine. Dacă nu pentru altceva, credeţi datorită lucrărilor acestora! Adevăr, adevăr vă spun, cine crede în mine va face şi el lucrările pe care le fac eu şi va face şi mai mari decât acestea, căci mă duc la Tatăl”.

Comentariu
Cuvintele lui Isus din evanghelia de astăzi: „Eu sunt calea, adevărul și viața”, răspund unei dorințe profunde a celor care-l însoțeau și care, cu siguranță, erau încercați de anumite îndoieli cu privire la el sau chiar de necredință.

Același evanghelist, Ioan, relatează că Isus umbla prin Galileea și nu voia să meargă în Iudeea, pentru că iudeii căutau să-l ucidă. Observând acest lucru rudele sale îi cer să nu mai stea ascuns, ci să se arate lumii pe față: „Pleacă de aici şi du-te în Iudeea, ca să vadă şi discipolii tăi lucrările pe care le faci, căci nimeni nu lucrează în ascuns când vrea să fie cunoscut. Dacă faci acestea, arată-te lumii!” Dar, notează evanghelistul, „de fapt, nici fraţii lui nu credeau în el” (In 7,1-5).

Totuși, în timpul pătimirii sale, Isus, aflându-se în fața marelui preot și a sinedriului care-l interoghează despre ucenici și învățătură, spune: „Eu am vorbit lumii pe faţă. Întotdeauna am învăţat în sinagogă şi în templu, unde se adună toţi iudeii. N-am vorbit nimic pe ascuns” (In 18,20)

Așadar, Isus a vorbit „pe față” nu în ascuns, iar din fragmentul evangheliei de astăzi, putem vedea și mai bine acest lucru, spunând atât de clar despre sine că el este calea, adevărul și viața.

Și totuși, Isus continuă să fie neînțeles, răstălmăcit și chiar refuzat. De ce oare?

Din fragmentul evangheliei de astăzi, putem presupune că sunt două cauze ale acestor atitudini față de faptele și învățătura lui Isus.

Prima se datorează ignoranței și necunoașterii. Toma îi spune lui Isus: „Doamne, nu ştim unde te duci. Cum am putea şti calea?” Repetând că nu știe și întrebându-l pe Isus „cum ar putea ști”, Toma exprimă deopotrivă ignoranța dar și dorința de a cunoaște. De asemenea, și Filip își exprimă dorința de a-l vedea pe Tatăl, iar Isus, oarecum mâhnit, îi răspunde: „De atâta timp sunt cu voi, şi tu nu m-ai cunoscut, Filip?” Și îi reamintește că cine îl vede pe el îl vede pe Tatăl.

Ascultându-i pe cei doi ucenici și răspunsurile date de Isus, parcă sesizăm atitudinea multor persoane care au auzit atâtea despre Isus, participând la cateheze, Sfinte Liturghii, conferințe, exerciții spirituale etc., și cu toate acestea continuă să gândească și să se comporte ca și cum nu ar ști că Isus este calea, adevărul și viața. Sau atunci când se confruntă cu anumite probleme și li se amintește învățătura și faptele lui Isus, nu le iau ca atare, ci așteaptă soluții extraordinare, pentru care sunt dispuse să facă multe compromisuri, să își riște mântuirea.

Tocmai în astfel de momente, suntem chemați, ca ucenici ai lui Isus, să ne amintim cuvintele Învățătorului nostru: „Eu sunt calea adevărul și viața”; „nimeni nu vine la Tatăl decât prin mine”; „dacă m-aţi cunoscut pe mine, îl cunoaşteţi şi pe Tatăl meu”; „cine m-a văzut pe mine l-a văzut pe Tatăl”.

A doua cauză a respingerii lui Isus este necredința unora dintre cei care-l aud vorbind astfel și care nu acceptă adevărul învățăturii sale.

Intenționat, evangheliștii întăresc profesiunile de credință ale celor care-și dau consimțământul la învățătura și faptele Mântuitorului, folosind expresia „cu adevărat”. Iată câteva exemple: „Văzând semnul pe care îl făcuse, oamenii spuneau: „Cu adevărat, acesta este profetul care vine în lume!” (In 6,14); „Când centurionul a văzut ceea ce s-a întâmplat, l-a preamărit pe Dumnezeu, zicând: „Cu adevărat, omul acesta era drept” (Lc 23,47). Până și fariseii, ca să-l prindă în vorbă, își trimit ucenicii și pe irodieni ca să-i spună: „Învăţătorule, ştim că eşti sincer şi înveţi cu adevărat calea lui Dumnezeu: nu eşti părtinitor cu nimeni, căci nu te uiţi la faţa omului” (Mt 22,16). Și totuși, sunt și dintre aceia cărora Isus le va spune: „Dar, pentru că spun adevărul, voi nu mă credeţi” (In 8,45).

Credința nu înseamnă a consimți cu mintea, cu inima și cu viața la adevărul întrupat în persoana lui Isus Cristos. El a venit ca să ni-l descopere pe adevăratul Dumnezeu și pe cel pe care l-a trimis (cf. In 17,3). Pentru această lucrare, Mântuitorul nostru nu a precupețit nimic, ci, mai mult, s-a oferit cu totul pe sine însuși pentru noi. Mergând împreună cu el spre Tatăl, suntem chemați să-i fim colaboratori, după ce ne-a lăsat această nemaipomenită asigurare: „Cine crede în mine va face şi el lucrările pe care le fac eu şi va face şi mai mari decât acestea”.

Din Izvoarele franciscane
FF 1188: Odată frații l-au întrebat dacă avea plăcere ca persoanele instruite, intrate în Ordin, să se dedice studiului Scripturii; el le-a răspuns: „Da, aceasta îmi face plăcere, însă numai după exemplul lui Cristos despre care se citește, nu atât că a studiat, cât că s-a rugat, să nu neglijeze a se dedica rugăciunii și să studieze nu atât pentru a ști cum trebuie să vorbească, cât pentru a pune în practică, cele învățate și numai când le-au pus în practică, să le propună altora. Vreau ca frații mei să fie ucenicii Evangheliei și să progreseze în cunoașterea adevărului, în așa fel încât să crească în același timp în curăția simplității. Astfel nu vor despărți simplitatea porumbelului de prudența șarpelui pe care Învățătorul neîntrecut le-a unit prin cuvântul său binecuvântat”.

Distribuie cu: