Marcu 3,20-35
A venit în casă și mulțimea s-a adunat din nou, încât nu mai puteau nici să mănânce pâine. Când au auzit ai săi, au venit să pună mâna pe el, căci spuneau că și-a ieșit din fire. Iar cărturarii care coborâseră din Ierusalim spuneau: „Este posedat de Beelzebul!” și: „Cu ajutorul căpeteniei diavolilor îi scoate pe diavoli”. Dar el, chemându-i, le-a vorbit în parabole: „Cum poate Satana să-l alunge pe Satana? Dacă o împărăție este dezbinată în sine, împărăția aceea nu poate dăinui, iar dacă o casă este dezbinată în sine, casa aceea nu va putea dăinui. Deci, dacă Satana se ridică împotriva lui însuși și este dezbinat, nu poate să se mențină, ci s-a terminat cu el. Nimeni nu poate să intre în casa unui om puternic și să-i jefuiască avuția dacă, mai întâi, nu-l leagă pe cel puternic; atunci îi va jefui casa. Adevăr vă spun că toate le vor fi iertate fiilor oamenilor: păcatele și blasfemiile, oricâte ar fi zis, dar, dacă cineva ar zice blasfemii împotriva Duhului Sfânt, nu va avea iertare niciodată, ci va fi vinovat de un păcat veșnic”. Pentru că spuneau: „Este posedat de un duh necurat!”

Au venit mama și frații lui și, stând afară, au trimis la el ca să-l cheme. Mulțimea era așezată în jurul lui și i-au spus: „Iată, mama ta și frații tăi te caută afară”. Iar el le-a răspuns: „Cine este mama mea și cine sunt frații mei?” Și, rotindu-și privirea peste cei așezați în jurul lui, a spus: „Iată mama mea și frații mei! Oricine face voința lui Dumnezeu, acela îmi este frate și soră și mamă”.

Comentariu
Comunitatea creștină dorește și se străduiește să întruchipeze familia lui Isus. Ei i se adresează în primul rând cuvântul lui Isus, evanghelia, care de fapt îi conferă această calitate. În același timp, simpla ascultare, cunoaștere sau familiaritate cu Isus nu garantează nimănui că face într-adevăr parte din familia sa, că a intrat odată pentru totdeauna în ea sau că este lipsit de pericole. Evanghelia după Marcu subliniază în repetate rânduri că persoanele care stau în preajma lui Isus (ucenicii înainte de toate) rareori sunt în gând cu Isus, de puține ori înțeleg ceea ce el le spune și care este misiunea lui, urmărind mai degrabă propriile interese. De aceea, Isus se preocupă să descopere și să lupte mai întâi cu răul (semnificat de boală, de prezența diavolului) care își face simțită prezența în „casa” lui. Astfel, soacra lui Petru este vindecată „în casă” (1,29); la fel și „toți bolnavii și posedații de diavol și toată cetatea” adunată „la ușă” (1,32-33); și bărbatul paralizat e vindecat tot „în casă” (2,1).

Casa e deci simbolul Bisericii adunate în jurul lui Isus, ascultând cuvântul său dătător de viață și căutând să-l pună în practică. Cuvântul lui Isus creează comuniune, face din noi „concetățeni ai sfinților și oameni de casă ai lui Dumnezeu” (Ef 2,19). Cine refuză să împlinească cuvântul lui Isus și să imite viața sa, indiferent de ce legătură pretinde că are cu el, se află „afară”. Evanghelistul notează că „ai săi” au venit la el, dar nu ca să-l asculte (la fel ca mulțimea), ci ca să-l oprească, să pună mâna pe el, la fel cum vor face soldații când l-au arestat pe Isus. Apoi, după discuția cu cărturarii, „mama și frații lui, stând afară” trimit să-l cheme pe Isus.

Din ce motiv vor rudele lui Isus să-l oprească din activitatea sa și de ce se delimitează de el „stând afară”? De ce consideră că Isus și-a ieșit din minți? Evanghelistul precizează că Isus și ucenicii „nu mai puteau nici să mănânce”, adică Isus uită de sine însuși, dăruindu-se total slujirii oamenilor. Ca un bun păstor, care se îngrijește de turma sa, Isus nu mai trăiește pentru sine, nu se mai gândește la nevoile și interesele sale, ci numai la binele celor pentru care a venit să-i mântuiască. Rudele sale – nici ucenicii nu erau de altă părere – considerau că a trăi doar pentru alții, a-ți oferi viața slujindu-i pe alții – în definitiv aceasta era chiar voința lui Dumnezeu – nu era un ideal de dorit. Dimpotrivă, impulsul omenesc indica alte priorități, iar cine gândea altfel era catalogat „ieșit din minți” sau, mai rău, după cum spun cărturarii, „posedat de un duh necurat”.

Existența și lucrarea lui Isus par nebunie în ochii oamenilor, dar alta este înțelepciunea lui Dumnezeu manifestată de Isus (cf. 1Cor 3,19). La prima vedere, asocierea dintre rudele lui Isus și cărturari este neobișnuită; ne putem întreba ce legătură există între încercarea (aparent bună) a rudelor lui Isus de a-l face să se mai gândească și la sine și acuzația cărturarilor că Isus lucrează cu Satana? Legătura este tocmai felul greșit de a pricepe misiunea lui Isus care are drept instrumente sărăcia, slujirea, umilința, predicarea unui Dumnezeu care iubește și iartă în loc să condamne. Să notăm că, spre deosebire de Evanghelia lui Matei care povestește despre aceste acuzații în contextul în care Isus vindecase un om posedat, aici evanghelistul ne sugerează că toți cei care au un mod de gândire opus principiului slujirii (evanghelice) fac aceeași greșeală. La fel va face însuși discipolul Petru (8,32) care îl ceartă pe Isus când el anticipă finalul misiunii sale pe cruce. Răspunsul lui Isus se aseamănă cu situația de acum: „Mergi în urma mea, Satană, căci tu nu gândești la cele ale lui Dumnezeu, ci la cele ale oamenilor”.

Noi, creștinii, care credem că suntem „rudele”, apropiații lui Isus, tocmai din cauză că infirmăm prin viața noastră acest mesaj al lui Isus, să nu ne trezim că ne aflăm de fapt în grupul celor (cărturarii înțelepți) care îl suspectează de duplicitate diabolică. Preocupați să ne justificăm pe noi înșine, nu recunoaștem în Isus lucrarea Duhului Sfânt sau chiar confundăm opera sa cu aceea a Celui care divide (diabolos). Criteriul de discernământ care ne ferește de acest pericol e umilința de a împlini voința Tatălui revelată nouă prin cuvintele și exemplul lui Isus. Numai astfel intrăm în casa și în familia sa.

Din Izvoarele Franciscane
FF 200: Peste cei care vor împlini aceste învățături și vor stărui până la sfârșit se va odihni Duhul Domnului și el va locui în ei. Și vor fi fiii Tatălui ceresc ale cărui lucrări le împlinesc și sunt miri, frați și mame ale Domnului nostru Isus Cristos. Suntem miri când în Duhul Sfânt sufletul credincios se unește cu Isus Cristos. Suntem frați când facem voința Tatălui său care este în ceruri. Suntem mame când îl purtăm în inima și trupul nostru în iubire și conștiință curată și sinceră și îi dăm naștere prin sfintele noastre fapte bune care trebuie să strălucească drept exemplu celorlalți.

Distribuie cu: