Luca 14,1.7-14
Într-o sâmbătă, a intrat în casa unuia dintre conducătorii fariseilor ca să ia masa, iar ei îl urmăreau. Văzând cum își alegeau locurile cele dintâi, le-a spus celor invitați această parabolă: “Când ești invitat de cineva la nuntă, nu ocupa locul de onoare pentru că ar putea fi invitat cineva mai cu trecere decât tine și, venind cel care te-a chemat și pe tine și pe el, îți va spune: «Dă locul acestuia!» Atunci vei sta cu rușine pe ultimul loc. Dimpotrivă, când ești invitat, mergi și așază-te pe ultimul loc pentru ca atunci când va veni cel care te-a chemat să-ți spună: «Prietene, urcă mai sus», și acolo vei avea cinste în fața tuturor celor care sunt la masă cu tine. Căci oricine se înalță pe sine, va fi umilit, iar cel care se umilește, va fi înălțat”. Iar celui care l-a invitat i-a spus: “Când dai un prânz sau o cină, nu-i invita pe prieteni, nici pe frați, nici rudele, nici vecinii bogați, ca nu cumva să te invite și ei la rândul lor și asta să-ți fie răsplata. Dimpotrivă, când dai un ospăț, invită-i pe cei săraci, infirmi, șchiopi, orbi și vei fi fericit, pentru că ei nu pot să te răsplătească, dar vei fi răsplătit la învierea celor drepți”.

Comentariu
Pericopa evanghelică relatată de evanghelistul Luca are ca temă invitația lui Dumnezeu la banchetul escatologic. Isus acceptă invitația de a lua masa împreună cu conducătorii fariseilor și nu pierde ocazia de a le sugera celor prezenți două norme de conduită morală. În timp ce agitația pare să cuprindă banchetul organizat de farisei, Isus observă și demască o tendință înrădăcinată în inimile oamenilor, aceea de a ocupa primele locuri la mese. Este setea omului de a fi protagonist, de a fi superior semenului său, de etalare a propriei personalități, fără a ține seama de atitudinea de smerenie la care ne invită mesajul evanghelic. Prima învățătură desprinsă din parabola lui Isus este că atunci când ești invitat la un prânz sau la un banchet, să acționezi cu înțelepciune și să nu ocupi locurile de cinste, ci cu smerenie să ocupi ultimul loc. Prin această parabolă, Isus nu intenționează să exprime o simplă regulă de comportament social, convențional, dar face o referință directă la banchetul escatologic, la modul de acțiune a lui Dumnezeu care îi invită pe toți să ia parte la masa bucuriei divine.

Preluând invitația sapiențială a lui Ben Sirah (3,17-29) o chemare la modestie și smerenie, dar în lumina noutății evanghelice, face o declarație solemnă: „Cine se înalță pe sine, va fi smerit (de Dumnezeu) și cine se va smeri, va fi înălțat (de Dumnezeu)” Dumnezeu îi exclude din Împărăție pe cei care se laudă că sunt drepți și își etalează drepturile în fața Lui, gândindu-se, de asemenea, la posibilitatea de a sta în picioare în fața altora. Pe de altă parte, Dumnezeu îl binecuvântează pe cel smerit care imploră darurile sale divine. Este mai bine să lăsați distribuirea scaunelor de către proprietarul casei: asta sugerează Isus în parabolă. La un nivel mai profund, în schimb, trebuie să-l lăsăm pe Dumnezeu să atribuie locul hotărât de El. Isus avertizează, la abținerea de la orice formă de mândrie care ne conduce să ne considerăm mai drepți și mai buni decât ceilalți. Propune un stil de viață, o regulă de viață: regula smereniei pentru care căutăm cu adevărat ultimul loc. A fi capabil să-l ocupe în Împărăția lui Dumnezeu este în sine un imens har, un gest de mare milostivire din partea Domnului. Întregul plan al lui Dumnezeu este darul exclusiv al iubirii Sale. Smerenia este o dimensiune intrinsecă a carității, iubirea adevărată este smerită. Cine îl urmează pe Isus, „blând și smerit cu inima” (Mt 11, 29), consideră logic să se pună pe ultimul loc. Isus, pentru că iubește, se pune în genunchi pentru a spăla picioarele ucenicilor, iubirea devine ultimul serviciu și nu ratează niciodată o ocazie de a sluji. Iată inversarea care are loc la cei ce îl urmează pe Isus: grija pentru binele altora ia locul ambiției și al grijii pentru propriul prestigiu.

Aceste două parabole relatate de Isus conțin în ele o învățătură deosebită pentru viața oricărui credincios care se străduiește să-și conducă viața în lumina Evangheliei lui Cristos. Experiențele de fiecare zi ne provoacă să reflectăm asupra modului în care suntem noi dispuși să acceptăm în viața noastră împărăția lui Dumnezeu, care pe lângă caracterul ei escatologic conține în sine o trăire concretă de fiecare zi, o împlinire zilnică în viața noastră. Împărăția lui Dumnezeu se trăiește zi de zi, aici și acum, doar atitudinea de smerenie cu care primim invitația la banchetul divin făcând diferența. Doar atitudinea smerită a sufletului nostru ne va face să auzim glasul lui Dumnezeu: ”Prietene, poftim mai sus”…și aceasta va fi o mare cinste pentru tine în fața tuturor celor invitați.

Din Izvoarele Franciscane
FF 1467:  El îi venera pe prelații și preoții sfintei Biserici, îi respecta pe domni, nobili și bogați, dar îi iubea cel mai mult pe săraci, participând cu gingășie la suferințele lor și arătându-se supus tuturor. Deși era deasupra întregii fraternități, totuși desemna pe unul dintre frații care trăiau cu el ca și guardian al său și domn, și îl asculta cu umilință și devotament pentru a alunga de la el orice ocazie de mândrie. În mijlocul oamenilor își apleca cu umilință capul până la pământ, cu scopul de a merita în fața lui Dumnezeu să fie ridicat printre sfinții și aleșii săi.

Distribuie cu: