Matei 21,28-32
 „Ce părere aveți? Un om avea doi fii. S-a apropiat de primul și i-a zis: «Fiule, du-te azi și lucrează în vie!» El i-a răspuns: «Nu vreau», dar apoi i-a părut rău și s-a dus. A venit apoi la celălalt și i-a spus la fel, iar el i-a răspuns: «Eu, Doamne», dar nu s-a dus. Care dintre aceștia doi a făcut voința tatălui?” I-au spus: „Primul”. Isus le-a zis: „Adevăr vă spun că vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în împărăția lui Dumnezeu. Căci Ioan a venit la voi pe calea dreptății, dar nu ați crezut în el, însă vameșii și desfrânatele l-au crezut. Voi însă, deși ați văzut, nici măcar după aceea nu v-a părut rău, ca să credeți în el”.

Comentariu
„Ce părere aveți?” (Mt 21,28). Isus îi vrea protagoniști pe interlocutorii săi, de aceea îi întreabă ce părere au. Dar cine sunt interlocutorii lui Isus și de ce le cere părerea? Interlocutorii lui Isus sunt arhiereii și bătrânii poporului. Și Irod îi întrebase pe arhierei și pe cărturarii poporului despre părerea lor cu privire la locul nașterii lui Cristos, iar ei, consultând Scripturile, au dat răspunsul corect: „în Betleemul Iudeii” (Mt 2,5). Deși Cristos avea misiunea de a păstori poporul lui Dumnezeu, iar arhiereii și cărturarii (Mt 2,4), respectiv bătrânii (Mt 21,23) ar fi trebuit să fie în slujba poporului, aceștia din urmă nu îl recunosc în Isus pe Mesia. Această lipsă de recunoaștere provine din nerespectarea rolului atribuit lor, acela de a conduce poporul pe calea mântuirii revelată de sfânta Scriptură.

Când Isus îi întreabă: „ce părere aveți?” (Mt 21,28), vrea să le trezească conștiința, determinându-i să își dea singuri răspunsul și, fără să aștepte răspunsul, prezintă parabola unui om care avea doi fii. Introducerea despre un om care avea doi fii ne amintește de parabola Tatălui milostiv, din Lc 15,11-32. Cine este omul respectiv și cine sunt cei doi fii ai săi? În interpretarea sfântului Ioan Gură de Aur, asupra acestei parabole din Mt 21,28-32 (PG 58,635), omul respectiv este Dumnezeu, primul fiu îi reprezintă pe păgâni, iar al doilea fiu îi reprezintă pe evrei.

Așadar, primul fiu îi reprezintă pe păgânii care au refuzat alianța cu Dumnezeu, preferând să își asume propria responsabilitate asupra libertății de a spune nu, însă mai apoi, la insistența profeților, a lui Ioan Botezătorul și a lui Isus, ei se convertesc și ascultă de invitația Tatălui, mergând în via sa. Aceștia se aseamănă cu vameșii și prostituatele care au ascultat de Ioan Botezătorul, cel care a mers pe calea dreptății (Mt 21,32).

Al doilea fiu, cel care spune „da”, însă nu merge în vie, îi reprezintă pe evrei, cei care au acceptat alianța cu Domnul, dar nu și-au asumat responsabilitatea alianței, așa cum afirmă Rom 2,13: „Pentru că nu cei care ascultă Legea sunt drepți la Dumnezeu, ci vor fi justificați cei care împlinesc Legea”.

Întrebarea finală a lui Isus ne conduce spre o reflecție sapiențială: „Care dintre cei doi a făcut voința Tatălui?” (Mt 21,31), oferind și răspunsul corect: „primul”. De ce primul a făcut voința Tatălui? Pentru că Tatăl ne vrea liberi și responsabili. Chiar dacă uneori dăm răspunsuri nepoliticoase, spunând „nu vreau”, asemenea copiilor, dacă revenim asupra atitudinii noastre și ne convertim, Tatăl este plin de bucurie, după cum afirmă Isus în Lc 15,7.10: „tot așa va fi [mai mare] bucurie în cer pentru un păcătos care se convertește decât pentru nouăzeci și nouă de drepți care nu au nevoie de convertire”.

Asemenea deznodământului din parabola Tatălui milostiv (Lc 15,11-32), fiul care vrea libertate, în cele din urmă se convertește și se bucură de comuniunea cu Tatăl. Celălalt își învârtoșează inima și rămâne în tristețea neputinței de a-și procura bucuria mântuirii cu propriile forțe. Despre o astfel de atitudine, sfântul Paul afirmă în Rom 2,5: „Dar prin împietrirea ta și prin inima ta nepocăită, îți aduni mânie pentru ziua mâniei și a arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu”.

Primul fiu are inima și urechile păgâne, adică, în prima fază, nu merge să lucreze în vie, ba chiar răspunde cu nerușinare, dar și cu libertate: „nu vreau”, dar apoi se căiește și merge (Mt 21,29), adică se convertește, asemenea vameșilor și desfrânatelor. Despre convertirea vameșilor dă mărturie însuși Matei, când își relatează vocația în Mt 9,9-13. Mai putem face referință la convertirea vameșului Zaheu (Lc 19,9-10). Asemenea vameșilor, și femeile păcătoase sunt iertate dacă se convertesc, așa cum relatează episodul cu femeia păcătoasă din casa lui Simon fariseul (Lc 7,48-50). Că femeile păcătoase se convertesc atunci când îl întâlnesc pe Isus nu este de mirare, căci ele suferă din cauza propriilor păcate și așteaptă pe cineva care să le ajute să iasă din labirintul în care au intrat sau au căzut fără voia lor (In 8,3-11).

Al doilea fiu afirmă cu încrederea provenită din apartenența la alianță: „«Eu, Doamne», dar nu s-a dus” (Mt 21,30). Când spune „eu, Doamne”, se aseamănă în parte cu Isaia, atunci când Domnul întreabă: „«Pe cine voi trimite și cine va merge pentru noi?». Iar eu am răspuns: «Iată-mă, trimite-mă pe mine!»” (Is 6,8). Însă asemănarea este doar în parte, căci Isaia a zis și a făcut, adică a ascultat de glasul Domnului, pe când fiul al doilea din parabola noastră a zis și nu a făcut, adică nu a mers în vie. Dar există farisei și cărturari care s-au convertit. Printre aceștia îl amintim pe fariseul Saul, devenit Apostolul Paul (Fil 3,5-8). Prin urmare, nimeni nu este exclus de la posibilitatea de a lucra în via Domnului, dacă ascultă de glasul său și se convertește.

*

Distribuie cu: