Ioan 21,1-19
În acel timp, Isus s-a arătat din nou discipolilor lângă Marea Tiberiadei, şi li s-a arătat astfel: Erau împreună Simon Petru şi Toma, cel numit Geamănul, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu şi alţi doi dintre discipolii lui. Simon Petru le-a spus: „Mă duc să pescuiesc”. Ei i-au zis: „Mergem şi noi cu tine”. Au ieşit şi s-au urcat în barcă, dar în noaptea aceea nu au prins nimic. Când era de acum dimineaţă, Isus stătea pe mal, dar discipolii nu ştiau că este Isus. Aşadar, Isus le-a zis: „Copilaşi, nu aveţi ceva de mâncare?” I-au răspuns: „Nu!” Atunci le-a zis: „Aruncaţi năvodul în partea dreaptă a bărcii şi veţi găsi!” Ei l-au aruncat şi nu-l mai puteau trage, din cauza mulţimii peştilor. Atunci, discipolul acela pe care Isus îl iubea i-a spus lui Petru: „E Domnul!” Simon Petru, auzind că este Domnul, s-a încins cu haina – pentru că era dezbrăcat – şi s-a aruncat în mare. Ceilalţi discipoli au venit cu barca – pentru că nu erau departe de uscat, ci la vreo două sute de coţi -, trăgând cu ei năvodul cu peşti. Când au coborât pe uscat, au văzut un foc cu jar, peşti puşi deasupra şi pâine. Isus le-a zis: „Aduceţi din peştii pe care i-aţi prins acum!” Atunci, Simon Petru a urcat în barcă şi a tras la mal năvodul plin cu o sută cincizeci şi trei de peşti mari. Şi, deşi erau aşa de mulţi, năvodul nu s-a rupt. Isus le-a zis: „Veniţi şi mâncaţi!” Şi niciunul dintre discipoli nu îndrăznea să-l întrebe: „Tu cine eşti?”, căci ştiau că este Domnul. Isus a venit, a luat pâinea şi le-a dat-o; la fel şi peştele. Aceasta a fost de acum a treia oară că Isus s-a arătat discipolilor după ce a înviat din morţi. După ce au stat la masă, Isus i-a spus lui Simon Petru: „Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti mai mult decât aceştia?” El i-a zis: „Da, Doamne, tu ştii că te iubesc”. El i-a spus: „Paşte mieluşeii mei!” El i-a zis iarăşi, a doua oară: „Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?” El i-a spus: „Da, Doamne, tu ştii că te iubesc”. I-a zis: „Paşte oile mele!” I-a zis a treia oară: „Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?” Petru s-a întristat pentru că i-a zis a treia oară: „Mă iubeşti?” şi i-a spus: „Doamne, tu ştii toate, tu ştii că te iubesc”. Isus i-a zis: „Paşte oile mele! Adevăr, adevăr îţi spun: când erai mai tânăr, te încingeai singur şi te duceai unde voiai. Însă când vei îmbătrâni, îţi vei întinde mâinile şi te va încinge un altul şi te va duce unde nu vei voi”. Dar aceasta a spus-o arătând cu ce moarte îl va fi glorificat pe Dumnezeu. După ce a spus aceasta, i-a zis: „Urmează-mă!”.

Comentariu
Observăm că erau șapte discipoli care au mers la pescuit, dintre care Petru are un rol deosebit: el le spune celorlalți că merge să pescuiască, fără a le cere să îl însoțească. Petru dă exemplu și nu pretinde să fie imitat de ceilalți. Cu toate acestea, ei se lasă atrași de exemplul lui Petru și spun: „mergem și noi!” Ordinea celor șapte este interesantă: Petru, Toma, numit Geamănul, fiii lui Zebedeu și alți doi. Istoria lui Petru o cunoaștem: l-a renegat pe Isus de trei ori. Apoi a avut bucuria de a-l întâlni pe Isus înviat în sala unde era încuiat cu ceilalți discipoli. Al doilea este Toma, cel care nu a crezut până nu a văzut, dar după ce l-a întâlnit pe Isus nu se mai îndepărtează de nucleul grupului celor Doisprezece, căci a învățat ce înseamnă să stea departe de comunitate. Următorii sunt fiii lui Zebedeu, adică Iacob și Ioan, cei care voiau să stea unul la dreapta, altul la stâng în împărăția lui Cristos, provocând mânia celorlalți discipoli. Acum nici nu mai sunt chemați pe nume, ci sunt descriși ca fii ai lui Zebedeu. Alți doi sunt anonimi, anonimat prin care evanghelistul sugerează că oricine dintre noi poate să îl întâlnească pe Isus înviat.

Pedagogia lui Isus este cu adevărat divină: întrucât avea intenția de a-l confirma pe Petru în misiunea sa de conducător al grupului de discipoli, mai întâi îi dă pescarului Simon lecție cu pescuitul, apoi îl așteaptă cu mâncare pregătită, căci ospățul înmoaie inimile și le deschide către dialog și prietenie.

După ce au mâncat și erau bine dispuși, Isus dezvăluie intenția acestei manifestări: i se adresează doar lui Simon Petru și îl întreabă de trei ori dacă îl iubește. Dacă până acum este numit de evanghelist cu ambele nume: Simon Petru, când i se adresează, Isus îl numește de două ori Simon, fiul lui Ioan, și o dată doar Simon. Oare să fie o simplă întâmplare? Nu, nu este o întâmplare și nici doar o variere literară a evanghelistului. Isus reia dialogul cu cel pe care l-a ales să fie în fruntea grupului de discipoli, tocmai de la identitatea pe care o avea în familia tatălui său, de aceea îl numește Simon, fiul lui Ioan. Prin tripla sa trădare, Simon uitase că se numea și Petru, așa cum a fost descris când fratele său Andrei ia spus: „L-am găsit pe Mesia! – care, tradus, înseamnă «Cristos»” – şi l-a dus la Isus. Privindu-l, Isus i‑a zis: «Tu ești Simon, fiul lui Ioan; tu te vei numi «Chefa» – care înseamnă «Petru»” (1,41-42). Așadar, în întrebările pe care i le pune, Isus îl numește Simon, pentru a vindeca rănile produse de trădarea sa, în urma cărora nu se mai considera vrednic să fie Kefa, stâncă, piatră de temelie a Bisericii, adică a celor chemați să îl urmeze pe Isus.

După cum observăm, de fiecare dată Isus spune că mielușeii sau oile sunt ale sale, nu sunt ale lui Simon, aspect de o importanță deosebită în păstorirea turmei. Cine remarcă acest detaliu nu își împroprietărește turma lui Isus, ci rămâne slujitor umil și fidel în apostolatul ce îi este încredințat. Cine nu este atent la acest detaliu poate cădea în ispita de a considera că misiunea îi aparține și se consideră stăpân peste ceea ce i-a fost încredințat. Diferența comportamentului va fi pe măsură și fiecare își poate imagina care sunt consecințele.

În urma acestor întrebări și răspunsuri, dar mai cu seamă, în urma triplei porunci a lui Isus de a paște mielușeii și oile, Simon se poate considera din nou Petru, restabilit de Isus în rolul de păstor principal al turmei sale.

Simon, redevenit Petru, este invitat să îl urmeze pe Isus, fără a mai privi la rănile provocate de trădarea sa și fără a se mai compara cu alții. De fapt a fost vindecat de această boală prin întrebarea comparativă despre iubire: „mă iubești mai mult decât aceștia?”.

De acum și până la moarte, Petru este invitat să îl urmeze doar pe Isus, singurul exemplu cu care se poate confrunta. Așa cum i-a spus lui Simon Petru, Isus îi spune fiecăruia dintre noi: „urmează-mă!”, invitație valabilă și după înviere, după cum am observat în cazul lui Petru. Este vorba despre o urmare în credință, învăluită de elanul voinței noastre, dar și de autenticitatea care provine din conștiința propriilor slăbiciuni.

Fie într-un caz, fie în altul, să spunem cu credință: Cristos a înviat!

Pace și bine!

*

Distribuie cu: