Luca 2,16-21
În acel timp, păstorii au plecat în grabă şi i-au găsit pe Maria, pe Iosif şi copilul culcat în iesle. După ce l-au văzut, au făcut cunoscut cuvântul care le fusese spus despre acest copil. Toţi cei care auzeau se mirau de cele spuse lor de către păstori. Maria însă păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei. Apoi păstorii s-au întors, glorificându-l şi lăudându-l pe Dumnezeu pentru tot ce au auzit şi au văzut, după cum le-a fost spus. Când s-au împlinit opt zile pentru circumciderea lui, i s-a pus numele Isus, aşa cum a fost numit de înger mai înainte de a fi fost zămislit.

Comentariu
Evanghelia de astăzi ne vorbește despre păstorii care, după ce au primit de la îngerul Domnului vestea că li „s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul” (v. 11), „au plecat în grabă și i-au găsit pe Maria, pe Iosif și copilul culcat în iesle”.

În vremea lui Isus, păstorii nu erau nicidecum așa cum îi vedem noi uneori pictați prin icoane sau redați în reprezentările Nașterii Domnului: oameni blânzi, pașnici, cu chipurile luminoase și mâinile împreunate, dimpotrivă, majoritatea dintre ei nu observau poruncile lui Dumnezeu, motiv pentru care erau considerați impuri și păcătoși, excluși din templu și din sinagogi, trăind cu frica de a fi pedepsiți și osândiți de Dumnezeu.

Ei bine, evanghelistul Luca scrie că îngerul Domnului le-a apărut tocmai lor spunându-le: „vi s-a născut Mântuitorul”. Aceasta este „vestea cea bună”, adică evanghelia, făcută cunoscută mai întâi păstorilor: Dumnezeu a venit pentru ei, mai mult, a îmbrățișat sărăcia, simplitatea și umilința lor, a celor mici, disprețuiți și marginalizați.

Acest chip milostiv al lui Dumnezeu vestit de înger le îndepărtează teama din suflet și le redă bucuria și speranța mântuirii. Astfel se împlinesc cuvintele pe care Maria le rostește în casa preotului Zaharia: „Milostivirea lui rămâne din neam în neam peste cei ce se tem de el. A arătat puterea brațului său: i-a risipit pe cei mândri în cugetul inimii lor, i-a dat jos de pe tron pe cei puternici și i-a înălțat pe cei smeriți” (Lc 1,50-52). Și Isus îl va preamări pe Dumnezeu Tatăl pentru această preferință: „Te preamăresc Tată, Domn al cerului și al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înțelepți și pricepuți și le-ai revelat celor mici. Da, Tată, pentru că aceasta a fost dorința ta” (Mt 11,25).

Cei mici nu sunt cei ignoranți, dimpotrivă, pot fi persoane foarte inteligente, dar care nu se consideră perfecte și atotștiutoare, ci își recunosc cu umilință greșelile, păstrând viu interesul pentru noutatea lui Dumnezeu.

Până ce nu reducem la minim dimensiunile orgoliului nostru şi ale prezumţiei noastre, că deja știm totul și că nu ne mai putem aștepta la nimic, nu vom fi în stare să-l primim pe Dumnezeu întrupat „în copilul înfășat și culcat în iesle”. Filosoful Heidegger obișnuia să spună studenţilor săi: „Dacă doriţi să progresaţi, atât în filozofie cât şi în religie, lăsaţi-vă întrebaţi de către un copil… nu va fi mereu posibil să daţi un răspuns, dar cel puţin vă va ajuta să vă apropiaţi de adevăr”. Același lucru este valabil și în credință.

Păstorii nu au rămas pe loc, blocați în propriile convingeri, ci au plecat în grabă și astfel „i-au găsit pe Maria, pe Iosif și copilul culcat în iesle”. Nu este nimic extraordinar în ceea ce au găsit păstorii, și totuși, doar ei, cei mici, reușesc să vadă dincolo de aparențe, adică să recunoască în și cu duhul prezența lui Dumnezeu în pruncul Isus „înfășat și culcat în iesle”.

Maria îi ascultă pe păstori și meditează la toate în inima ei (v. 19). Această stare de spirit manifestată prin ascultare și meditare pe care o trăiește Maica lui Dumnezeu și Regina păcii, este caracteristică persoanelor smerite care-l primesc pe Dumnezeu în viața lor, după cum învață și sfântul Augustin într-o predică la Nașterea Domnului: „Credința creștinilor cunoaște de ce ni s-a arătat nouă smerenia… Așadar cei smeriți să țină smerenia lui Dumnezeu” (Sermo, 184, A).

Maria, mama lui Isus, Născătoare de Dumnezeu şi Regina păcii, să mijlocească pentru noi să fim oameni smeriți, și făcători de pace și bine!

La mulți ani!

Din Izvoarele Franciscane (FF 221)
„Priviţi, fraţilor umilinţa lui Dumnezeu şi deschideţi-vă inimile înaintea lui; smeriţi-vă şi voi, ca să fiţi înălţaţi de către El! Aşadar, nimic să nu păstraţi pentru voi, ca să vă primească întregi, acela care vi se dăruieşte în întregime”.

Distribuie cu: