Drumeție în Munții Făgăraș

Drumeția noastră în Munții Făgăraș a fost o binecuvântare, un timp de liniște, pace, bucurie și comuniune, un timp mai aprope de cer. Am pornit din București spre Făgăraș, cu trenul, luni pe 3 august 2020, constituiți într-un grup de tineri lideri de la Cercetașii Franciscani, în număr mai restrâns, datorită situației actuale de pandemie, însoțiți de pr. Ioan Butacu și pr. Matei Senteș. Energici, plini de entuziasm și multă bucurie în suflet, am început traseul nostru după-amiază, de pe Valea Sâmbetei, seara poposind lângă Cabana Valea Sâmbetei.

26 august 2020 [ Veronica Dămătarc ]

Drumeție în Munții Făgăraș cu tineri și lideri ai Cercetașilor Franciscani

Distribuie cu:

În prima zi, am simțit deconectarea totală de agitația orașului și conectarea cu frumusețea naturii ce ne înconjoară, respirând aerul proaspăt de munte și răcorindu-ne cu apa limpede de izvor. Cuvintele „Sus inimile!”, rostite la Sfânta Liturghie din prima seară, au fost ca un motto la începutul drumeției care ne-au călăuzit pe parcursul zilelor ce au urmat, zile care ne-au înalțat inimile mai aproape de cer.

În zorii dimineții celei de-a doua zi, o parte din tineri au ajuns până la chilia părintelui Arsenie Boca, ce se afla în apropiere de locul de campare. După micul dejun si rugăciunea de dimineață, am continuat traseul nostru, cu rucsacul plin de lucruri și diverse “gânduri”, care, parcă, devenise peste noapte mai greu, cu pași mai lenți de data aceasta, simțind nevoia unei pauze tot mai des. Mi-a rămas în minte din acea zi imaginea unor persoane din grup care au fost disponibile să ducă, pe lângă greutatea propriului rucsac, rucsacul celui lipsit de putere, pentru moment, sau o particică din „povara” acestuia.

A treia zi de drumeție ne-a apropiat tot mai mult de cer. Un prim popas a fost în Vârful Viștea Mare (2527 m) unde, pentru scurt timp, ne-am eliberat de toate greutățile noastre, pentru a putea urca mai departe pe Vârful Moldoveanu (2544 m). Unii mai curajoși din fire, alții, cu sprijinul și încrederea celor din jur, am reușit, în final, să ajungem cu toții până sus și să ne bucurăm împreună de acel moment. Spre seară, pașii noștri s-au îndreptat spre lacul Podragu, un loc ce îți insuflă multă pace prin frumusețea simplității locului, la auzul clinchetului oițelor de pe dealuri sau prin blândețea măgărușilor ce se adăpau la izvor. Seara s-a încheiat cu o cină pregătită de maeștrii bucătari ai grupului și cu momente de veselie, hohote de râs și joacă.

Următoarea zi, dimineață, sub ocrotirea razelor de soare ce timid își făceau simțită prezența la Sfânta Liturghie, ne-am pus în mișcare, acomodați deja cu ritmul de urcare și coborâre, apoi iar urcare și iar coborâre, până spre lăsarea serii ce ne-a adus lângă lacul Capra. Florile ce ne-au întâmpinat pe cale ne-au încântat privirea prin frumusețea, culoarea și simplitatea lor. A fost mai anevoios în unele locuri, dar, având în acele momente o mână puternică care să te susțină și o vorbă caldă care să te încurajeze să înaintezi, nu a fost niciun obstacol care să nu poată fi depășit.

Rugăciunea Laudelor, ce ne-a unit în fiecare dimineață, ne-a adunat tot mai aproape unii de alții, spre „a ne încălzi” sufletele în ultima dimineață pe munte, zgribuliți fiind din cauza aerului mult prea răcoritor de dimineață. Ultima zi, deși un pic obosiți, ne-a prins, parcă, într-o dorință mai mare de a urca mai sus, astfel că am reușit să ajungem pe alte două vârfuri, Vf. Capra (2494 m) și Vf. Vânătoarea lui Buteanu (2507 m). După ce ne-am bucurat de priveliștea ce se așternea de la înălțime, am coborât spre lacul Bâlea de unde am plecat spre Făgăraș, luându-ne rămas-bun de la munte și de la ursuleții ce „ne-au salutat” de pe marginea drumului. Seara am încheiat-o cu Sfânta Liturghie și rugăciunea Vesperelor, aducând mulțumire Domnului pentru ocrotirea sa pe parcursul întregii săptămâni, după care a urmat un moment plăcut de împărtășire și comuniune. Sâmbătă dimineața ne-am îndreptat pașii spre casele noastre, pe drumuri diferite, dar uniți în rugăciune. Pe drumul de întoarcere spre casă, rugându-mă Rozariu împreună cu cei cu care m-am întors, la un moment dat, cu fiecare bobiță ce o strecuram printre degete îmi venea în gând câte o persoană din grupul nostru format din 10 persoane, fix pentru o decadă întreagă de Rozariu.

Aducem mulțumire Domnului pentru toate momentele de har trăite, celor ce s-au îngrijit de pregătirea acestei drumeții, binefăcătorilor noștri și participanților pentru toate clipele împărtășite împreună.

Închei aceste rânduri cu un gând de-al papei Francisc adresat tinerilor : „Prieteni, Isus e Domnul riscului, e Domnul acelui «Tot mai departe!». Isus nu e Domnul confortului, al siguranței și al comodității. Ca să îl urmezi pe Isus, îți trebuie o doză de curaj, trebuie să te decizi să schimbi canapeaua cu o pereche de teniși (bocanci ☺) care să te ajute să mergi pe drumuri niciodată visate și nici măcar gândite, pe drumuri care pot deschide noi orizonturi, care să te molipsească de bucurie, bucurie care se naște din iubirea lui Dumnezeu, bucurie pe care o lasă în inima ta fiecare gest, fiecare atitudine de milostivire”.