Loading...

Despre coroana franciscană

Încă de la început, creștinii au păstrat tradiția iudaică de a recita și de a cânta cei 150 de psalmi ai Bibliei, ca o modalitate zilnică de trăire a rugăciunii. Cu toate acestea, în Evul Mediu, mulți nu mai erau în măsură să memoreze sau să recite, în latină, acești psalmi. Prin urmare, începând cu secolul al XIII-lea a luat naștere o meditație biblică, adaptată persoanelor care doreau să participe la sfințirea zilnică a vieții prin recitarea anumitor rugăciuni.

Coroana franciscană: Uniți cu bucuria Fecioarei Maria

Distribuie cu:

Ceea ce mai târziu a fost cunoscut sub numele de rozariu, consta în recitarea rugăciunii Bucură-te Marie și Tatăl nostru, rugăciuni ordonate pe cele 150 de boabe ale unei cununi. Misterele Noului Testament erau, astfel, meditate „în oglindă” prin intermediul celor 150 de psalmi ai Vechiului Testament. Istoria mântuirii, așadar, își făcea loc prin această formă simplă de rugăciune. Repetarea ei era însoțită de o respirație ritmică, conducându-l pe cel ce se ruga într-o stare de pace și seninătate.

Într-un final, rozariul a ajuns pentru tot mai mulți o modalitate îndrăgită de devoțiune personală, rugăciune foarte răspândită chiar și printre laicii învățați și religioși. Termenul rozariu provine din „roză” (trandafir), o floare încărcată de un profund simbolism. Unul dintre titlurile spirituale atribuite Fecioarei Maria (în Litania Lauretană) este acela de trandafir tainic, și se referă la sânul ei care a fost asemenea unei flori care l-a arătat lumii pe Cristos Răscumpărătorul. De-a lungul secolelor Ordinul dominican a exercitat o mare influență în promovarea rozariului în forma pe care o cunoaștem noi astăzi.

Rozariul franciscan, sau mai precis coroana franciscană, apare la începutul secolului al XIV-lea. În acea vreme, un tânăr, care își găsea mare bucurie sufletească în împletirea de cununi din flori sălbatice, pe care le așeza la picioarele unei frumoase statui cu Fecioara Maria, se hotărâse să intre în Ordinul franciscan. După ce a intrat într-un convent, surprinzător, a fost cuprins de tristețe, întrucât nu mai avea timp să culeagă flori și să le împletească pentru Fecioara Maria. Într-o seară, în timp ce era ispitit să abandoneze chemarea sa, primi arătarea Fecioarei Maria.

Maica Domnului îl încurajă pe tânărul novice să persevereze, amintindu-i de bucuria spiritului franciscan și îl învăță să mediteze zilnic cele șapte momente pline de bucurie din viața ei, ca o nouă rugăciune a rozariului. În schimbul cununii de flori, novicele putea acum să împletească cununi de rugăciuni.

În curând mulți alți frați franciscani începuseră să se roage coroana și, îndată, această practică se răspândi în întreg Ordinul, rugăciune recunoscută oficial în anul 1422.

În Coroana franciscană fiecare decadă evidențiază una dintre bucuriile Mariei și începe cu recitarea unui Tatăl nostru, urmat de zece Bucură-te Marie.

1) Bunavestire; 2) Vizita Fecioarei Maria la verișoara sa Elisabeta; 3) Nașterea Domnului nostru Isus Cristos; 4) Închinarea magilor; 5) Regăsirea Pruncului Isus la templu; 6) Întâlnirea lui Cristos după Înviere; 7) Ridicarea la cer a Mariei și încoronarea ei.

După a șaptea decadă urmează alte două Bucură-te Marie pentru a ajunge la numărul 72, număr ce onorează tradiția conform căreia vârsta pământească a Mariei a fost de 72 de ani. La sfârșit se mai recită Tatăl nostru și Bucură-te Marie, după intenția Papei.

***

Material apărut pe www.assisiofm.it

Distribuie cu: