Loading...

Dați și vi se va da

„Fiţi milostivi precum Tatăl vostru este milostiv! Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu condamnaţi şi nu veţi fi condamnaţi, iertaţi şi veţi fi iertaţi; daţi şi vi se va da”. Ţine cont că în acest prim fragment al evangheliei sunt reliefate cinci porunci foarte importante: să fim milostivi, să nu judecăm, să nu condamnăm, să iertăm şi să dăm.

Dați și vi se va da (Arhiva MSA)

Distribuie cu:

A cincea poruncă: „Dați și vi se va da”. Și cu privire la aceasta avem o referire în cartea a doua a lui Samuel, unde ni se spune că: „Şobi, fiul lui Nahaş din Raba, [cetatea] fiilor lui Amon, Machir, fiul lui Amiel, din Lo-Debar, şi Barzilai din Galaad, din Roghelim, [au adus] paturi, cupe, vase de lut, grâu, orz, făină, boabe prăjite, fasole, linte, grăunțe prăjite, miere, unt, oi şi vaci îngrășate pentru David” (2Sam 17,27-29). Aceasta reprezintă „a da”. Să vedem acum „vi se va da”. „Regele David i-a zis lui Barzilai: ,,Vino, odihnește-te și rămâi liniștit cu mine în Ierusalim” (2Sam 19,34). Să observăm înțelesul acestor cuvinte.

Machir înseamnă „cel ce vinde”, Amiel „poporul lui Dumnezeu”, Barzilai „forța mea”, Galaad „cumul de mărturii”. Aceste personaje îi reprezintă pe toți penitenții care își vând bunurile lor și împart venitul cu cei săraci, adică celor care formează poporului lui Dumnezeu, pe care Domnul și l-a ales ca moștenire (cf. Ps 33,12); acei săraci care prin forța faptelor bune alungă ispitele vechiului dușman; acei săraci în care sunt adunate toate mărturiile (dovezile) pătimirii Domnului.

Aceștia îi dau lui Cristos paturi, trebuincioase pentru odihnă, adică pentru liniștea unei conștiințe curate, în care Cristos însuși se odihnește împreună cu sufletul; îi dau vase de lut, adică pe ei înșiși, atunci când se smeresc și se recunosc fragili și aruncați în noroi; îi dau grâu, adică principiile evangheliei; orz, adică învățăturile Vechiului Testament; și făină, adică spovada, făcută cu indicarea tuturor circumstanțelor păcatului; boabe prăjite, adică răbdarea, fasole abstinența, linte propria micime; îi dau grăunțe prăjite milostivirea față de aproapele, mierea și untul vieții active și ale celei contemplative; îi dau, în cele din urmă, oile nevinovăției și vacile îngrășate adică plămădeala unui corp bine hrănit. Dacă tu vei dărui asemenea lucruri și ție ți se vor da, și-l vei auzi pe adevăratul David spunându-ți: „Vino, odihnește-te și rămâi liniștit cu mine în Ierusalimul” ceresc. […].

Și atunci, pentru a ajunge la slava cerească, să ne rugăm Domnului Isus Cristos, care e tatăl milostivirii, să ne copleșească cu toată milostivirea, așa încât și noi să ne arătăm milostivi față de noi înșine și față de ceilalți, fără a mai judeca pe cineva, fără a mai condamna pe nimeni, iertând neîncetat pe cel ce ne întristează și dăruind totdeauna, atât pe noi înșine, cât și toate ale noastre, celor care vor pretinde.

Predicile Sfântului Anton de Padova, Duminica a IV-a după Rusalii, I,8

 

În ultima poruncă privind imitarea milostivirii Domnului, sfântul Anton de Padova indică dăruirea ca probă necesară și ultimă. Dăruirea, generozitatea înfățișează, bunăoară, definitiv chipul milostivirii cerești. Nu-ți poți reprezenta, de altfel, milostivirea fără să nu te duci cu gândul subit la un gest (chiar și mărunt) de generozitate.

De mici, e drept, am fost învățați că „e frumos, să împarți cu cel de lângă tine”, să oferi o parte din pachețelul școlar, cu toată cu nu aveai la tine cine știe ce delicii culinare, să alegi un cadou potrivit pentru un prieten, să împarți din jucăriile copilăriei, să oferi o vorbă bună etc. Dar nu erau decât primii pași. Mai târziu am înțeles că adevărata generozitate, dăruirea autentică nu e numai o simplă regulă de bune maniere, nu e un gest arid de politețe, ci, înainte de toate, generozitatea trebuie să țintească împlinirea unei nevoi sau dorințe a celui care primește, și nu ale celui care oferă. Că darul trebuie făcut fără ostentație, fără calcule, fără gândul la o ulterioară recompensă (cuvenită).

Lecția despre generozitate a însemnat, apoi, și descoperirea unor false gesturi de generozitate, adică să nu avem impresia că facem bine când oferim cuiva ceva ce nouă ne este de prisos, netrebuincios.

Am înțeles cu timpul că generozitatea adună în ea o seamă de exigențe mai profunde decât ar părea la prima vedere. Cu alte cuvinte un dar făcut cum se cuvine are efecte nu numai asupra celui care primește, ci și asupra celui care oferă. În cele din urmă, am înțeles că dăruirea înseamnă să dai chiar și atunci când nu ai. Când nu ai timp, pentru că ești obosit sau ocupat, să oferi, în acele momente, timp pentru o vorbă bună, un sfat, o apropiere cât de cât reală. Că și atunci când ești trist, să oferi încurajare și bucurie. Când nu ai soluții pentru tine, să găsești soluții pentru cel de lângă tine.

Despre generozitate și dăruire avem totdeauna lecții de învățat și însușit. De pildă îndemnul sfântului Anton de Padova din fragmentul alăturat. Sfântul atribuie oricărui dar oferit de către cei trei, Șobi, Machir și Barzilai, lui David un rost profund, un temei al dăruirii. Nu erau simple produse ori alimente care să potolească foamea sau lipsurile lui David, ci conțineau înțelesuri profunde, spirituale. Am putea și noi atunci când facem un act de generozitate să atribuim acelui gest un rost mai profund, o valoare care să depășească prețul bunului oferit. Cu alte cuvinte, un preț peste valoare pieței.

***

Material publicat în ediția tipărită a revistei Mesagerul sfântului Anton, An XXV, nr. 146, ianuarie-februarie 2018.

Distribuie cu: