Darul vindecător al Lourdes-ului - © Foto Lawrence OP

Distribuie cu:

Dorinţa Preacuratei a fost ca Lourdes-ul, acel mic sat izolat şi uitat de lume de la poalele Pirineilor, să devină un loc de întâlnire a oamenilor cu Dumnezeu, de vindecare şi purificare a sufletelor şi a trupurilor. Este imens numărul vindecărilor şi minunilor de aici, ca dar al Neprihănitei şi al Fiului ei, Isus. Între vindecările fizice minunate şi inexplicate, conform ştiinţei actuale, le distingem pe cele recunoscute de medicină (aproximativ 7.200) şi de Biserică (drept miracole, 69 la număr), de acelea crezute şi mărturisite de foarte multe persoane care s-au simţit vindecate fie în trupul, fie în sufletul lor în urma unui pelerinaj la Lourdes.

Ultima vindecare recunoscută de Biserică şi de medicină a avut loc în 1989: o femeie din Italia, pe nume Danila Castelli, ce fusese diagnosticată, cu şapte ani înainte, cu o tumoare canceroasă incurabilă, după ce a făcut baie în piscinele sanctuarului, s-a simţit deodată vindecată în trupul ei; are spontan o senzaţie de bine, de însănătoşire ce s-a dovedit completă şi permanentă, trăind apoi încă 25 de ani şi dedicându-şi viaţa îngrijirii bolnavilor pelerini la Lourdes. Remarcăm că unul dintre modurile de vindecare prin intervenţie dumnezeiască, dăruite de sfânta Fecioară, este spălarea cu apa de la izvorul misterios din grota de la Massabielle, descoperit de Maica sfântă Bernadetei, în timpul apariţiei din dimineaţa zilei de 25 februarie 1858. Vizionara mărturiseşte: „Într-o zi, ea mi-a spus să merg la fântână să beau şi să mă spăl cu apa acesteia. Nevăzând nicio fântână în grotă, m-am îndreptat spre râul Gave, dar ea m-a oprit: «N-am zis să bei la Gave. Du-te la izvor: este aici!»”. Întinzând mâna, i-a arătat copilei cu degetul un loc în colţişorul îngust din partea dreaptă a grotei. Copila se târăşte în genunchi pe sub bolta strâmtă şi reuşeşte să sape cu mânuţele o mică groapă în pământul îngheţat, de unde ţâşneşte, deodată, un firicel de apă misterioasă care a umplut scobitura formată de ea. Ce-i drept, fiind foarte noroioasă la început, Bernadeta a reuşit cu greu să bea din ea şi să se spele, mâncând şi câteva fire din iarba care creştea la poalele stâncii, ca gest de pocăinţă şi din ascultare faţă de sfânta Fecioară.

Prima minune cu apa izvorului misterios a avut loc chiar în seara acelei zile: Ludovic Bouriette, un tăietor în piatră, devenit orb de ochiul drept în urma unui grav accident de muncă, rugându-se şi spălându-se în mod repetat cu acea apă mocirloasă de la izvorul ieşit la grotă, îşi recapătă instantaneu vederea (rămân celebre cuvintele scrise de doctorul său pe care a reuşit să le citească fără dificultate, ca probă incontestabilă a vindecării sale: „Bouriette are o amauroză incurabilă şi nu se va tămădui niciodată”). Din acea zi, acel izvor s-a lărgit tot mai mult şi a devenit din ce în ce mai abundent, pe măsură ce credincioşii au început să scoată şi să folosească acea apă. În prezent, după lucrările de amenajare finalizate în 1949, izvorul are un debit zilnic între 17.000 şi 72.000 de litri. Deşi nu are nicio proprietate naturală curativă, apa sa are, în schimb, o putere dumnezeiască, pentru că este darul Neprihănitei şi al Fiului ei pentru toţi cei care cred şi cer cu umilinţă şi încredere ajutorul divin folosind-o. Ea ne trimite spre apele vii şi dătătoare de mântuire care au ţâşnit din coasta străpunsă şi din inima Mântuitorului, este un semn al milostivirii sale infinite, al harului dumnezeiesc ce inundă întreaga noastră fiinţă, dacă ne deschidem spre a-l primi.

Minunile Neprihănitei nu sunt doar pentru cei buni şi virtuoşi, ci mai ales pentru cei care au nevoie de convertire; minunile din viaţa milioanelor de persoane care s-au simţit vindecate la Lourdes reprezintă abia începutul unui drum de convertire profundă, de credinţă adevărată şi de sfinţenie concretă pe care au pornit. Cei care nu cred în minuni, nu cred, de fapt, în puterea minunată şi vindecătoare a harului; nu vor, în fond, să se convertească sincer şi să guste frumuseţea unei vieţi trăite împreună cu Dumnezeu şi cu Maica sfântă.

* * *

Material apărut în ediția tipărită a revistei Mesagerul Sfântului Anton (XXVII, nr. 158, ianuarie-februarie 2020). Revista se găsește și on-line la adresa: www.mesagerulsfantulanton.com

Distribuie cu: