Cu Francisc, sărăcia ca alegere
Condiţia săracilor, din proprie voinţă, reclama chiar supunerea faţă de orice creatură şi refuzul dobândirii oricărui oficiu ecleziastic, cultural sau social, care ar fi putut să-i distingă, astfel, pe fraţi de ceilalţi săraci, fără voia lor.
Distribuie cu:
După vizita făcută papei Inocenţiu al III-lea, din anul 1209, şi reîntoarcerea în valea din Spoleto, fratele Francisc şi fraţii săi continuau experienţa lor de viaţă evanghelică, a cărei oglindă se află în cuvintele regăsite în Testament: cuvinte ce privesc, pe lângă fraternitatea iniţială, şi pe noii fraţi, cei pe care putem să-i numim prima generaţie de fraţi minori. Care era stilul lor de viaţă evanghelică? Înainte de toate, fiecare făcea o alegere a sărăciei totale, se lipsea de orice bun material, destinându-şi veniturile obţinute celor săraci: săracii „din proprie voinţă” se asemănau astfel săracilor „fără de voia lor”. Se putea constata imediat acest lucru făcând inventarul garderobei lor format din „o tunică, peticită pe dinăuntru şi pe dinafară, un cingul şi pantaloni”. O tunică, un cingul şi o pereche de pantaloni constituiau laolaltă averea lor. Şi nu era pretins nimic altceva: „şi nu doreau să aibă nimic în plus”.
Condiţia celor săraci, din proprie voinţă, făcuţi astfel să urmeze „vestea cea bună” a lui Isus Cristos, era exaltată şi desăvârşită de rugăciune şi de momentele de contemplaţie: „Noi, clericii, spuneam oficiul ca şi ceilalţi clerici, pe când fraţii laici spuneau Tatăl nostru; şi astfel de bună voie rămâneam în biserici”.
Să se ţină cont de faptul că fratele Francisc, folosind verbul la plural „spuneam”, se situează printre clerici: fraţii care erau capabili să citească textul Liturgiei Orelor. Această afirmaţie dovedeşte indiscutabil că fratele Francisc nu era dintre laici şi avea capacitatea să citească şi să scrie în latină (aşa cum de altfel o arată fără urmă de îndoială scrierile sale autograf).
Condiţia săracilor, din proprie voinţă, reclama chiar supunerea faţă de orice creatură şi refuzul dobândirii oricărui oficiu ecleziastic, cultural sau social, care ar fi putut să-i distingă, astfel, pe fraţi de ceilalţi săraci, fără voia lor. Acestea sunt câteva din caracteristicile certe ale franciscanismului devotat fratelui Francisc, adică minorităţii fraţilor minori.
(traducere din limba italiană de fr. Carol Daniel Sabău)
∗∗∗
Material apărut pe www.sanfrancescopatronoditalia.it