Distribuie cu:

Când omul îi deschide inima lui Dumnezeu, El face lucruri minunate!
Este ceva extraordinar să vezi și să experimentezi acest lucru! Este o experiență care îți transformă inima. Iubirea lui Dumnezeu este mare! Este ceea ce am trăit anul acesta în pământ de misiune în Corozal, pe coasta caraibiană a Columbiei: un loc foarte cald, cu oameni cordiali, primitori și bucuroși, care au mare nevoie de Dumnezeu. Aici frații franciscani desfășoară activități foarte semnificative, de periferie, departe de marile orașe și în mijlocul celor săraci: apostolatul în parohia Sfânta Clara de Assisi, cu cele 10 sate filiale și operele sociale, cum ar fi masa săracilor (oferă prânzul pentru cca 130 de copii și cca 50 de bătrâni), centrul de zi și adopțiile la distanță. Nu poate să nu șocheze impactul cu periferiile orașului unde se află parohia și satele dimprejur datorită discrepanței foarte puternice în ceea ce privește situația socială și religioasă.
A fost pentru mine o experiență foarte intensă, frumoasă, profundă, puternică și, câteodată, dură: o adevărată provocare pe care aș putea-o rezuma în aceste două cuvinte: evanghelizare și milostivire.

Iar când vorbesc de evanghelizare și mă gândesc la Corozal (Columbia) îmi vine în minte parabola semănătorului. În Corozal se întâlnesc toate tipurile de pământ: cel al ignoranței și al indiferenței, cel al superficialității și al lipsei de perseveranță, cel al descurajării și al lipsei de angajare concretă, dar și pământul bun al setei și al foamei de Dumnezeu, al dorinței vii de a-l cunoaște tot mai mult și de a se lăsa transformați și călăuziți de Cuvântul său.
A ieși și a umbla prin sate ducând Cuvântul lui Dumnezeu, ajutând lumea să-l întâlnească pe Dumnezeu pentru a-l lăsa să intre în propria viață, slujindu-l cu bucurie și astfel să crească în credință, a fost pentru mine o invitație și o provocare continuă în a avea încredere în forța internă a Cuvântului. Drept urmare, Cuvântul trebuia să fie semănat cu gratuitate, fără compromisuri sau omițând a spune tot adevărul, fără a diminua încărcătura sa incisivă și exigentă. Mai ales într-un sat, unde am slujit cu mai multă constanță, am avut posibilitatea să umblu cu Cuvântul pe străzi, din casă în casă, întâlnind persoanele în simplitatea și sărăcia locuințelor lor, în mijlocul preocupărilor zilnice, ducând prezența, apropierea și binecuvântarea lui Dumnezeu.
A fost foarte interesant să constat că cu cât eram mai direct și incisiv în cuvinte, fidel fiind Cuvântului, denunțând un stil de viață mai puțin evangelic sau o credință adormită, cu atât mai mult lumea mă îndrăgea și se lăsa provocată și schimbată de Dumnezeu. Sigur că Dumnezeu știe mai bine cum să ducă la îndeplinire opera sa de iubire. Și atunci când omul își deschide inima lui Dumnezeu, El face lucruri minunate! Niciodată nu trebuie să te lași dus de descurajare sau să-ți pierzi speranța. Misionarul este chemat să iasă și să semene Cuvântul fără prejudecăți, suspendând judecata, având încredere în Dumnezeu, riscând pe Cuvânt, respectând timpul său.
Am învățat că evanghelizatorul trebuie să fie simplu și să aibă o inimă îndrăgostită, mare și liberă. Încercând să ascult realitatea oamenilor, cererile lor explicite sau indirecte și să intru în inimile lor în numele lui Dumnezeu, a trebuit să demontez unele scheme culturale, teologice, liturgice care puteau să îngreuneze întâlnirea cu harul lui Dumnezeu. La urma urmei ceea ce este esențial este să ai o inimă îndrăgostită de Dumnezeu și să comunici și celorlalți bucuria și frumusețea de a fi locuit de El. Acest lucru împreună cu un stil de evanghelizare caracterizat de apropierea de oameni și simplitate deschide inimile, împinge la convertire, dă libertate.
Fără îndoială, a „semăna” înseamnă și a suscita procese și a însoți oamenii în drumul lor spre maturitatea creștină, pentru a da roade. Este vorba de o acțiune pastorală care cere multă răbdare, angajare, constanță și încredere, susținute de o relație vie și zilnică cu Dumnezeu. Sunt sigur că păstorii locului vor ști să trăiască cu înțelepciune și dăruire această dinamică apostolică!
Veșnică este milostivirea lui Dumnezeu! Este mișcător, sufletește vorbind, să poți duce milostivirea și tandrețea lui Dumnezeu, ajutând persoanele în a se lăsa îmbrățișate de El, mai ales în sacramentul spovezii. Aveam în sufletul meu de păstor o mare neliniște datorită ne-apropierii persoanelor de sacramentul spovezii. Mi-era greu să cred și să accept ca acesta ar fi doar un simplu fapt cultural; eu l-am luat drept ca o urgentă sfidare pastorală. Viața creștină și implicit Euharistia care-i este centru, are sens și forță vitală în îmbrățișarea milostivă a lui Dumnezeu, trăită și celebrată. Milostivirea trebuie să fie stilul și forța întregului proces de evanghelizare. Am vestit și am cântat iubirea și milostivirea lui Dumnezeu, făcând adesea referință la importanța sacramentului reconcilierii, dând timp și posibilitate credincioșilor pentru a-l trăi. Răspunsul lor a fost surprinzător; aveau așa de mare nevoie de această mângâiere sacramentală din partea lui Dumnezeu, care aduce vindecare și mântuire.
Să fiu instrumentul iubirii și milostivirii lui Dumnezeu a fost experiența care cel mai mult mi-a dat bucurie spirituală și care a marcat peregrinarea mea misionară pe aceste tărâmuri: o experiență foarte profundă care va rămâne în tăcerea inimii mele orante și mijlocitoare.
Marea încărcătură de bucurie interioară pe care o port cu mine, împreună cu afecțiunea sinceră și simțită din partea oamenilor, setea și foamea lor de Dumnezeu, mă fac să rostesc cu mai mare convingere: „Corozal, ușor de ajuns, greu de uitat!”. Pun în mâinile și în inima lui Dumnezeu viețile tuturor persoanelor pe care le-am întâlnit; să fie El acela care să le îndrume pașii cu lumina Cuvântului său și să le umple inimile de tandrețe și milostivire. Dumnezeu să le binecuvânteze! Mii de mulțumiri fraților și amicilor mei din Corozal! Îi îmbrățișez cu drag!

Fr. Marius-Petru Bîlha

Distribuie cu: