Loading...

Comemorarea pr. Anton Bișoc

Este cunoscut faptul că, în perioada comunismului, Biserica lui Cristos a avut de suferit grele încercări, mai ales în persoana preoților ce au urmat Regula sfântului Francisc de Assisi. Floarea aleasă a martiriului a încununat multe suflete, formând grădini mari de flori parfumate, plăcute lui Dumnezeu, ce știe să-i răsplătească pe sfinții săi în cer. Noi avem în ei un exemplu demn de urmat, pentru faptele lor de credință nestrămutată și pentru curajul de care au dat dovadă în apărarea credinței.

La Hălăucești s-au comemorat 60 de la moartea martirică a pr. Anton Bișoc

Distribuie cu:

Un astfel de model ne-a lăsat Dumnezeu în persoana părintelui Anton Bișoc, frate franciscan, preot, profesor și ministru provincial al Provinciei „Sf. Iosif” din România. Anul acesta, în ziua de 15 iulie, s-au împlinit 60 de ani de la trecerea părintelui la cele veșnice.

În acest sens, pr. Fabian Doboș, profesor de istorie la Facultatea de Teologie Romano-Catolică din Iași, a adunat informații și ne prezintă într-o carte frânturi din viața părintelui Anton Bișoc, bazate pe documente de arhivă și mărturii ale acelora care l-au cunoscut pe pr. Anton direct sau indirect.

Cartea „Părintele Anton Benedict Bişoc– Preot, profesor, provincial și martir” a fost lansată astăzi, 20 septembrie 2020, într-un cadru liturgic festiv organizat în Parohia din Hălăucești, prezent fiind Episcopul emerit de Iași, PS Petru Gherghel, care a şi prezidat Sfânta Liturghie, Părintele Provincial Damian Gheorghe Patraşcu cât şi alţi preoţi.

Pr. Anton Bișoc s-a născut la Hălăucești în anul 1888, în ziua de 15 august, din părinții Maria și Anton. După terminarea cursurilor Seminarului Franciscan din satul natal, în anul 1905 a fost trimis la Roma la Colegiul „Seraphicum” pentru a continua studiile teologice. S-a specializat în studiile biblice, la renumitul Institut „Biblicum” și a fost sfințit preot la 15 aprilie 1911.

Între anii 1911-1949 a fost profesor și păstor în comunitățile: Hălăucești, Fărăoani, Adjudeni, Săbăoani, Pildești, Corhana, Traian, Huși. Pentru calitățile sale de excepție pr. Anton Bișoc a fost ales în două rânduri Ministru provincial al fraților franciscani din Moldova.

Martirul pr. Anton Bișoc a început pe data de 3 iunie 1949, când a fost arestat în tren, de securiști, în timp ce se îndrepta spre Iași. A fost judecat împreună cu întregul lot al franciscanilor de Tribunalul Militar din Galați și condamnat, în cele din urmă, la 10 ani de temniță grea pentru „crimă de uneltire” și pentru că „a făcut parte dintr-o organizație subversivă, a cotizat și a luat parte la ședințe”. A executat pedeapsa în mai multe închisori: Galați, Ocnele Mari, Aiud, Caransebeș, Gherla, neavând dreptul să primească nici măcar o scrisoare în tot timpul detenției sale.

În aprilie 1959 a ieșit din închisoare, dar a fost trimis cu domiciliu obligatoriu la Fundata, județul Ialomița. Cât a stat aici, a purtat legătura cu Ep. Ioan Duma și alți preoți, având dreptul să fie vizitat de membri ai familiei. Despre el, mons. Ioan Duma, auzind de moartea acestui vrednic frate franciscan conventual și slujitor al tainelor cerești, în scrisoarea trimisă Ministrului general al Ordinului scria: „Noi suntem bine, dar foarte îndurerați, din cauză că l-am pierdut pe cel mai doct și sfânt preot din România, pe preaiubitul nostru confrate, pe PreaCucernicul Părinte Anton Bișoc, fost profesor emerit de teologie morală la Roma, fost Ministru provincial al Provinciei din Moldova, mort la Fundata în ziua de 15 iulie 1960, în adevărată faimă de sfințenie. Iubitul nostru Părinte a fost  o perfectă imagine a Sf. Francisc, așa cum Seraficul Patriarh a fost o perfectă imagine a lui Isus cel Răstignit”.

Osemintele părintelui Bișoc au fost aduse în satul natal Hălăucești, la 28 mai 1968, de pr. Iacob Ferenț.

Totodată, la acest ceas de sărbătoare, ne-am amintit şi de Jubileul a 125 de ani de la înfiinţarea Provinciei  franciscane „Sf. Iosif” din România, moment pentru care suntem profund recunoscători înaintaşilor noştri pentru tot ce au făcut pentru Provincia franciscană, pentru Biserica locală, dar şi pentru sacrificiile lor şi exemplul de viaţă oferit nouă tuturor.

Jertfa martiriului este sămânță pentru credința noastră, iar pr. Anton Bișoc este sămânță pentru credința noastră, căci ne-a fost dat spre luminarea și asumarea credinței noastre fără compromisuri. Îi mulțumim lui Dumnezeu că ne-a dat acest exemplu de urmat în persoana unui fiu al satului nostru, a cărei amintire o cinstim. Fie ca el să mijlocească pentru noi, ca să putem face alegeri drepte în viața noastră, după „norma Sfintei Evanghelii”, asemenea lui! 

Album Foto:

Distribuie cu: