Loading...

Coborârea Sfântului Duh

Suntem în ziua de Rusalii, în ziua Cincizecimii, și îl sărbătorim pe Duhul Sfânt, pe Duhul Adevărului, pe Paraklet. Textele biblice principale asupra cărora medităm sunt luate din: In 15,26-27; 16,12-15; Ap 22,1; In 7,38-39, texte din care reiese că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și de la Fiul, Adevăr spre care ne conduce însuși Duhul Adevărului.

„Duhul adevărului vă va conduce în tot adevărul” (In 16,13)

Distribuie cu:

Numele sărbătorii provine din diferite limbi: Rusalii provine din slavonă, fiind o traducere a grecescului Pentēkostē, în traducere românească Cincizecime. Din punct de vedere biblic, numele Pentēkostē se găsește în Fap 2,1, text ce introduce descrierea manifestării Duhului Sfânt (Fap 2,4) sub formă de „limbi de foc” (Fap 2,3). De aici derivă și sărbătoarea noastră de astăzi, pe care, în mod impropriu, o numim și Coborârea Duhului Sfânt. În textul din Fap 2,1-13 nu se spune că Duhul Sfânt ar fi coborât, ci că „au fost văzute de către ei distribuite limbi ca de foc și s-a așezat câte una deasupra fiecăruia dintre ei” (Fap 2,3) – kai ōfthesan autois diamerizomenai glōsai hōsei puros kai ekathisen ef’hena hekaston autōn. Despre Fap 2,1-13 am meditat anul trecut, meditație ce poate fi vizionată aici.

Astăzi medităm asupra următoarelor texte: In 15,26-27; 16,12-15; Ap 22,1; In 7,38-39, nu înainte de a-l ruga pe Duhul Sfânt, pe Duhul Adevărului, să ne conducă în tot Adevărul, după cum promite Isus în In 16,13. De ce scriu Adevăr cu majusculă? Pentru că este vorba despre Isus: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” (In 14,6). Deci Duhul Sfânt ne va călăuzi în tot Adevărul.

Primul text este luat din In 15,26-27. În In 15,26 citim: „Când va veni Parakletul pe care eu vi-l voi trimite de la Tatăl, Duhul Adevărului, care purcede de la Tatăl, el va da mărturie despre mine” – hotan elthē ho Paraklētos hon egō pempsō humin para tou Patros, to Pneuma tēs alētheias ho para tou Patros ekporeuetai, ekeinos marturēsei peri emou. Din punct de vedere etimologic, numele Paraklet provine de la prepoziția para = „lângă” și de la verbul kaleō = „chem”, al cărui participiu pasiv este klētos = „chemat”, „invitat”. În traducerile latine, Paraklet este Advocatus, iar semnificația este aceeași: „chemat la”, „chemat lângă”[1]. Paraklet apare doar în Evanghelia după sfântul Ioan și în 1Ioan, apelativ atribuit atât Duhului Adevărului (In 15,26), cât și lui Isus Cristos. Da, această identificare nu ar trebui să ne mire, căci deseori, în Evanghelia după sfântul Ioan, comportamentul Parakletului este identic cu cel al lui Isus[2]. De exemplu, în In 14,16 citim: „şi eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt Paraklet ca să fie cu voi pentru totdeauna”. Un alt Paraklet face referință la primul Paraklet care este Isus Cristos, după cum apare clar în 1In 2,1: „Copiii mei, vă scriu acestea ca să nu păcătuiți. Dar dacă cineva ar păcătui, avem un Paraklet la Tatăl, pe Isus Cristos, cel drept”. De aici rezultă că Isus Cristos și Duhul Adevărului sunt una: Isus este Paraklet, Duhul este Paraklet.

În textul nostru din In 15,26, Parakletul este trimis de Isus, de la Tatăl, apoi este numit Duhul Adevărului care purcede (ekporeuetai) de la Tatăl. Cum se explică faptul că Parakletul este trimis de Isus, dacă Duhul Adevărului purcede de la Tatăl? Există vreo legătură între Isus și Tatăl cu privire la purcederea și trimiterea Parakletului sau a Duhului Adevărului? Da, există, căci așa cum spune Isus: „Eu și Tatăl una suntem” (In 10,30), prin urmare, Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și de la Fiul. Acest Adevăr este revelat de sfânta Scriptură și este preluat de diferite simboluri ale credinței creștine.

În Crezul Niceno-Constantinopolitan întâlnim expresia: to ek tou Patros ekporeuomenon = „care de la Tatăl purcede”. După cum observăm, textul Crezului schimbă prepoziția para = „de lângă”, „de la” (In 15,26), cu ek = „din”. În timp ce în In 15,26 sunt exprimate misiunea și originea Parakletului, în Crez se exprimă doar originea. Pe de altă parte, ceea ce Crezul nu afirmă clar, nu înseamnă că exclude. Dacă nu a spus că purcede și de la Fiul, nu putem spune că neagă această posibilitate, ținând cont de unitatea naturii divine, exprimată clar de Isus în In 10,30: „Eu și Tatăl una suntem”. În In 15,26 Isus este cel care îl trimite pe Paraklet, pe Duhul Adevărului care purcede de la Tatăl. Dacă Isus îl trimite, înseamnă că purcede și de la el. Putem confirma această interpretare cu multe texte biblice, dintre care amintim:

In 14,26: „Dar Parakletul, Duhul Sfânt, pe care îl va trimite Tatăl în numele meu, vă va învăţa toate şi vă va aminti toate câte vi le-am spus eu”. Dacă Tatăl îl trimite în numele Fiului, înseamnă că purcede și de la Fiul;

In 16,7:  „Dar eu vă spun Adevărul: este mai bine pentru voi ca eu să plec, pentru că, dacă nu plec, Parakletul nu va veni la voi; însă, dacă plec, îl voi trimite la voi”. Fără a indica originea, Isus îl trimite, deci purcede și de la Isus;

In 20,22: „… a suflat și le-a spus: «primiți-l pe Duhul Sfânt»”! Această acțiune este o mărturie incontestabilă că Duhul Sfânt purcede și de la Isus Cristos înviat.

Pe lângă aceste texte care vorbesc atât despre misiunea Duhului Sfânt cât și despre originea sa, putem vedea alte două texte unde întâlnim verbul ekporeutai / ekporeuomenon = „purcede”:

Ap 22,1: „Și mi-a arătat un râu cu apa vieții, strălucitor ca cristalul, care purcede [ekporeuomenon] din tronul lui Dumnezeu şi al Mielului”. Verbul care exprimă purcederea este același folosit de Crezul Niceno-Constantinopolitan: ekporeuomenon. Este participiul prezent al verbului ekporeuomai = „purced”, iar prezentul subliniază continuitatea, voind să spună că Duhul Sfânt purcede continuu, asemenea unui râu cu apa vieții, de la Dumnezeu Tatăl și de la Miel, adică de la Fiul.

In 7,38-39: „Cel care crede în mine, după cum spune Scriptura, «râuri de apă vie vor curge din pieptul lui». Aceasta o spunea despre Duhul pe care aveau să-l primească cei care cred în el; căci încă nu venise Duhul, pentru că Isus nu fusese încă glorificat”. Este vorba despre aceeași apă dătătoare de viață, promisă de către Isus femeii din Samaria, când s-au întâlnit la fântâna lui Iacob: „cine va bea din apa pe care i-o voi da eu nu va înseta niciodată și apa pe care i-o voi da eu va deveni în el izvor de apă care țâșnește spre viața veșnică” (In 4,14). În acest text apare clară identificarea Duhului Sfânt cu un râu de apă vie.

Așadar textul de la care am plecat nu exclude că Duhul Adevărului purcede și de la Fiul, atunci când spune că purcede de la Tatăl: „Când va veni Parakletul pe care eu vi-l voi trimite de la Tatăl, Duhul Adevărului, care purcede de la Tatăl, el va da mărturie despre mine. Și voi veți da mărturie, pentru că de la început sunteți cu mine” (In 15,26). Este însuși Duhul Adevărului care dă mărturie despre Isus, „Calea, Adevărul și Viața” (In 14,6). Dar nu este suficient ca Duhul să dea mărturie, e nevoie ca și noi să dăm mărturie despre Adevăr, în baza mărturiei discipolilor care au fost cu Isus de la începutul activității sale publice (In 15,27).

A doua parte a textului propus spre meditare pentru astăzi confirmă cele afirmate până acum: „Mai am multe să vă spun, dar acum nu le puteți suporta. Însă când va veni el, Duhul Adevărului vă va călăuzi în tot Adevărul, căci nu va vorbi de la sine, ci va spune ceea ce va auzi și vă va vesti lucrurile care vor veni. El mă va glorifica pe mine pentru că dintr-al meu va lua și vă va vesti vouăToate câte le are Tatăl sunt ale mele; de aceea v-am spus că ia dintr-al meu și vă va vesti” (In 16,12-15).

E nevoie de intervenția Duhului pentru a putea înțelege Adevărul care este Isus Cristos. Discipolii nu puteau înțelege pe deplin Adevărul cât timp Isus era cu ei, deoarece Adevărul deplin s-a manifestat prin moartea și învierea lui Isus Cristos. Nici chiar după înviere, în timpul aparițiilor, nu au putut înțelege tot Adevărul, căci e nevoie de timp pentru a putea fi înțeles.

Isus le spune discipolilor că nu pot suporta Adevărul în timpul vieții sale pământești, apoi afirmă că misiunea de revelare a Adevărului întreg îi aparține Duhului, care nu va vorbi de la el, ci va spune ceea ce a auzit de la Adevăr, glorificându-l pe Isus. În felul acesta, Isus exprimă din nou identitatea sa cu Tatăl și cu Duhul Adevărului, cu referință la natura divină comună celor trei Persoane ale Preasfintei Treimi.

Nu este vorba despre nicio diferență de natură, nici despre vreo clasificare a unor valori diferite, ci despre unitatea divină. Așa cum Duhul Sfânt contribuie la întruparea Cuvântului, deci la nașterea lui Isus, tot la fel, Fiul contribuie la purcederea Duhului Sfânt. După cum Duhul Sfânt a venit asupra Fecioarei și puterea Celui Preaînalt a umbrit-o, iar Sfântul care s-a născut s-a numit Fiul lui Dumnezeu (Lc 1,35), Adevăr confirmat de îngerul Gabriel și lui Iosif: „Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soția ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt!” (Mt 1,20), tot la fel, Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și de la Fiul, fără teama că ar putea da naștere la vreun complex de inferioritate între Persoanele Preasfintei Treimi. Dacă există vreo teamă cu purcederea Duhului de la Tatăl și de la Fiul, aceasta nu își are rădăcinile în revelația biblică, ci în interpretări eronate ale sfintei Scripturi.

Sfântul Ciril din Ierusalim (Catech. ill., 5,12), citat de Catehismul Bisericii Catolice, la numărul 186, afirmă: „Simbolul credinţei n-a fost alcătuit după părerile oamenilor, ci din toată Scriptura a fost adunat ceea ce este mai important, pentru a da o singură învăţătură completă de credinţă. Şi, după cum sămânţa de muştar închide într-un grăunte foarte mic o mulţime de ramuri, tot astfel, acest compendiu al credinţei închide în câteva cuvinte toată cunoaşterea adevăratei pietăţi cuprinse în Vechiul şi Noul Testament”.

Credința în purcederea Duhului Sfânt de la Tatăl și de la Fiul, cunoscută cu numele de Filioque, este afirmată de sfântul Augustin, în  opera sa De Trinitate, scrisă între anii 400-428, la nr. XV, 26.47, afirmație preluată de Catehismul Bisericii Catolice din 1993, la nr. 264: „Duhul Sfânt purcede de la Tatăl ca izvor primar, iar prin darul veșnic pe care Tatăl îl face Fiului, purcede de la Tatăl şi de la Fiul în comuniune”. Aceeași credință este afirmată explicit în simbolul de credință Quicumque, atribuit sfântului Atanasiu, între 430-532, la nr. 23: „Duhul Sfânt din Tatăl și din Fiul e: nu făcut, nici zidit, nici născut, ci purcezând”. Filioque este asumat de Biserica latină prin Conciliul de la Toledo, în 589, apoi în Italia, prin Conciliul de la Aquileia, în 796. Este preluat în Germania, în 809, prin Conciliul de la Aachen, în timpul împăratului Carol cel Mare și al Papei Leon al III-lea. Prin urmare, Papa Benedict al VIII-lea (1012-1024) determină introducerea termenului Filioque în Crezul Latin, în anul 1014.

Pe ce bază este afirmat Filioque de către Biserica Catolică? Pe texte biblice foarte clare, după cum am afirmat mai sus, la care adaug următoarele: „este mai bine pentru voi ca Eu să plec, pentru că, dacă nu mă duc, Parakletul nu va veni la voi; însă, dacă mă duc, îl voi trimite la voi” (In 16,7); „Și, spunând aceasta, a suflat asupra lor și le-a zis: «Primiți pe Duhul Sfânt! Cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate; cărora le veți ține, vor fi ținute»” (In 20,22-23). Ce deducem din aceste texte? Isus mai întâi a promis, apoi a dus la îndeplinire promisiunea făcută: l-a trimis pe Duhul Sfânt. Cine nu citește Biblia în contextul ei întreg ar putea afirma că Duhul este inferior Tatălui și Fiului, dacă este trimis când de Fiul de la Tatăl, când de Tatăl de la Fiul, când doar de Fiul. Însă nu este așa, deoarece Fiul, deși s-a născut prin intervenția Duhului Sfânt, nu este inferior Duhului: „Nașterea lui Isus Cristos însă a fost astfel: mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să fi fost împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt” (Mt 1,18). Nici Duhul nu este inferior Fiului dacă purcede și de la Fiul, după cum afirmă Catehismul Bisericii Catolice 1993, nr. 263: „Misiunea Duhului Sfânt, trimis de Tatăl în numele Fiului (In 14,26) şi trimis de Fiul „de la Tatăl” (In 15,26), revelează că El este, împreună cu ei, acelaşi Dumnezeu unic. Împreună cu Tatăl şi cu Fiul este adorat şi preamărit”. De ce se spune că Duhul purcede de la Tatăl (In 15,26), că Fiul îl trimite (16,7), că Fiul îl dăruiește discipolilor (In 20,22-23)? Este vorba despre misiuni care au unul și același principiu activ: Dumnezeu Unul și Întreit.

Credința în purcederea Duhului Sfânt de la Tatăl și de la Fiul a fost confirmată la Conciliul de la Florența (1438-1439), prin expresia Filioque reluată de Maxim Mărturisitorulv.

Respectiva incursiune în istorie nu face altceva decât să reitereze ceea ce sfântul Augustin a afirmat în tratatul său despre Sfânta Treime: „… după cum pentru Duhul Sfânt a fi darul lui Dumnezeu înseamnă a purcede de la Tatăl, așa pentru el a fi trimis înseamnă a fi cunoscut în purcederea sa de la Tatăl, și nu putem spune că Duhul Sfânt nu purcede și de la Fiul” (De Trinitate, IV, 20.29). Sfântul Augustin își bazează această afirmație pe textul din Gal 4,6: „Și pentru că sunteți fii, Dumnezeu l-a trimis pe Duhul Fiului său în inimile noastre, care strigă: «Abba, Tată!»”.

Din istoria Bisericii știm că Adevărul, pe cât de important, pe atât de riscant este, când este interpretat parțial de către diferite tabere, deoarece Adevărul are de a face cu credința în mântuire. Iată de ce, în numele Adevărului s-au iscat certuri, schisme, rupturi în Biserică. În realitate, diferența nu ar trebui să existe dacă urmăm Sfânta Scriptură. Interpretarea diferită a Părinților Bisericii s-a datorat contextului beligerant cu diferite grupuri eretice, însă ei voiau să afirme divinitatea Fiului și a Duhului Sfânt, asemenea cu cea a Tatălui.

Ce putem noi învăța practic din ceea ce am spus mai sus? Ceea ce ne învață sfântul Paul: „Așadar, vă îndemn eu, prizonierul în Domnul, să umblați în mod vrednic de chemarea pe care ați primit-o: cu toată umilința și blândețea, cu îndelungă răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții în iubire, străduindu-vă să păstrați unitatea Duhului în legătura păcii. Este un singur trup și un singur Duh, după cum ați și fost chemați la o singură speranță, aceea a chemării voastre. Este un singur Domn, o singură credință, un singur Botezun singur Dumnezeu și Tată al tuturor, care este peste toate, prin toți și în toți” (Ef 4,1-6); „Există diferite daruri, dar este același Duh. Sunt diferite slujiri, dar este același Domn. Sunt diferite lucrări, dar este același Dumnezeu care lucrează toate în toți” (1Cor 12,4-6).

Sfântul Atanasiu, episcop de Alexandria, ne învață de asemenea: „Căci darurile pe care Duhul le împarte fiecăruia sunt date de Tatăl prin Cuvânt. Într-adevăr, tot ce este al Tatălui este și al Fiului. Prin urmare, bunurile date de Fiul în Duhul Sfânt sunt adevărate daruri ale Tatălui. De asemenea, când Duhul este în noi, în noi este și Cuvântul de la care îl primim, iar în Cuvânt este și Tatăl. Astfel, se împlinește cuvântul: «Eu și Tatăl vom veni la el și ne vom face locuință la el»” (In 14,23)[3].

Aceasta este credința catolică[4]: Duhul Sfânt purcede de la Tatăl și de la Fiul, aceasta este credința ce provine din revelarea sfintelor Scripturi, aceasta este credința apostolilor, iar noi o mărturisim cu îndrăzneală, așa cum ne-a cerut Isus: „Şi voi veţi da mărturie, pentru că de la început sunteți cu mine” (In 15,27). Este mărturia de la început, continuă, neîntreruptă, universală, aceea a Bisericii Catolice, așa cum mărturisim și în Crez: cred „într-una sfântă, catolică și apostolică biserică” – eis mian hagian katholikēn kai apostolikēn ekklesian. Unitatea Bisericii provine din unitatea Persoanelor Preasfintei Treimi, iar universalitatea mărturisită de Crez, prin termenul katholikēn, este un ecou al mandatului lui Isus: „Mergând în lumea întreagă, proclamați evanghelia la toată făptura” (Mc 16,15).


[1] F. Porsh, „Paraklētos”, în H. Balz, G. Schneider, Dizionario esegetico del Nuovo Testamento, Paideia, Brescia 2004, II, 778-781.

[2] X. Léon-Dufour, Lettura dell’evangelo secondo Giovanni, III, San Paolo, Cinsello Balsamo (Milano) 1995, 308.

[3] Scrisorile sfântului Atanasiu, episcop,  I, Către Serapion, 28,30: PG 26,594-595.599

[4] Catehismul Bisericii Catolice din 1993, în special nr. 184.245-248.


Distribuie cu: