Cine a inventat Calea Crucii?
Vreun sfânt? Sau mai multe persoane? De-a lungul secolelor, una dintre devoțiunile cele mai populare a fost (și este) Via Crucis (Calea Crucii), ce constă în parcurgerea unui număr de „stațiuni” prin intermediul cărora cineva îl poate urma pe Isus Cristos în patima și moartea sa.
Distribuie cu:
Conform unei tradiții antice, Sfânta Fecioară Maria a vizitat zilnic locurile pătimirii, morții și învierii lui Isus după înălțarea Fiului ei la cer. Multe alte tradiții afirmă că Maria l-ar fi urmat pe Isus pe drumul Calvarului.
Făcând asta, însă, Sfânta Fecioară nu a creat o devoțiune populară cu rugăciuni și „stațiuni” ce trebuiau străbătute. Pur și simplu, Maica Domnului încerca să retrăiască evenimentele Pătimirii lui Isus și să le păstreze „în inimă”, contemplând marea jertfă a Fiului său.
Conform Catholic Encyclopedia („Enciclopediei Catolice”) „un grup de capele legate între ele a fost construit în sec. al V-lea de sfântul Petroniu, episcop de Bologna, pentru a reprezenta sanctuarele cele mai importante din Ierusalim. Aceasta ar putea fi considerată „sămânța” din care s-ar fi dezvoltat mai apoi „stațiunile”, chiar dacă e mai sigur faptul că nimic din ceea ce exista în acest sens înainte de sec. al XV-lea, ar putea fi numit propriu-zis Via Crucis în sensul actual al expresiei.
În Evul Mediu, Țara Sfântă a devenit o zonă instabilă, iar pelegrinii nu puteau ajunge ușor să viziteze bisericile din Ierusalim. De aceea, în Europa, franciscanii și alții au început să construiască sanctuare și capele ca replici ale acelor lăcașe de cult din Țara Sfântă. În special, preotul dominican, fericitul Álvaro din Córdoba a răspândit devoțiunea în Europa, începând cu orașul său, în care au fost construite mici capele asemănătoare, din punct de vedere stilistic, cu stațiunile moderne.
Potrivit părintelui William Saunders, „William Wey, un pelegrin englez, care a vizitat Țara Sfântă în 1462, i-a fost atribuit termenul de «stațiuni». Acesta, a descris modul în care pelerinii mergeau pe urmele lui Cristos”. Termenul a devenit popular în engleză, iar mai apoi a fost aplicat scenelor din biserici.
În sec. al XVII-lea, franciscanii, voind să înceapă să zidească acele „stațiuni” pe zidurile interioare ale bisericilor, au cerut în acest sens permisiunea papei de la Roma. De asemenea, mai cereau ca și credincioșilor să le fie acordate aceleași indulgențe pe care le-ar fi primit dacă ar fi mers la Ierusalim. Papa Inocențiu al XI-lea a recunoscut această nevoie și le-a aprobat cererea, deschizând drumul Căii Crucii așa cum o cunoaștem astăzi.
Rezultatul e că astăzi istoricii nu pot spune că ar fi existat o persoană anume care să fi fost inițiatoarea Căii Cruci. De-a lungul secolelor, mai mulți sfinți, începând cu Fericita Fecioară Maria, au mers pe urmele lui Isus Cristos, meditând la patima și moartea sa. În concluzie, Calea Crucii este o frumoasă devoțiune dezvoltată în timp.
***
Material apărut pe www.aleteia.org