De la stânga la dreapta: Pr. Serafim Bejan, Pr. Iosif Petru M. Pal și Pr. Maximilian Kolbe (sfânt), la Niepokalanow (Polonia), 1936.

Distribuie cu:

Historia magistra vitae (est), ne repetau profesorii, şi cred că li se mai repetă şi astăzi elevilor la orele de istorie. Am descoperit de pe wikipedia că fraza completă e: Historia vero testis temporum, lux veritatis, vita memoriae, magistra vitae, nuntia vetustatis (Cicero, De oratore, II, 9, 36) – „Istoria cu adevărat este martora vremurilor, lumina adevărului, viaţa memoriei, învăţătoarea vieţii, mesagera trecutului”. Expresia latină, provenită din dialogul De oratore a lui Marcus Tullius Cicero, sugerează ideea că studiul trecutului ar trebui să servească drept lecţie pentru viitor. Eu nu sunt istoric, de aceea, orice articol în această revistă este o nouă provocare pentru mine: din atâtea exemple de fraţi franciscani ai trecutului nostru, la cine să mă opresc, despre cine să sintetizez în câteva rânduri? Bunăoară, în acest număr al revistei „Mesagerul sfântului Anton” mi-a venit ideea să mă opresc asupra a două figuri importante nu doar pentru noi ca franciscani conventuali în România, ci şi pentru alţi fraţi şi alţi creştini din alte părţi. E vorba despre cei doi co-fondatori români ai Armatei Maicii Domnului: părintele dr. Iosif Petru Maria Pal şi părintele Anton Glowinski. M-am oprit la ei, din mai multe motive, dar amintesc cel puţin unul: anul acesta (la 18 octombrie) se împlinesc 100 de ani de la moartea „în faimă de sfinţenie” a părintelui Glowinski (cf. Pr. Iosif Gabor, Pr. Iosif Simon, Necrolog, Presa Bună, Iaşi, 2001, p. 213).

Pr. Anton Maria Glowinski (1892-1918)

Părintele Anton Glowinski se naşte la Galaţi, în 1892, şi e botezat în biserica parohială a fraţilor minori conventuali (Matricola Baptizorum, vol. III, p. 80) de către pr. Francisc Orlandi). Tatăl, Calist, de origine poloneză, era un funcţionar la CFR şi a murit în 1918 (Matricola Mortuorum, p. 79). Mama, Antonina Glowinski, născută Antonovici, de origine română din Cernăuţi, va muri la 83 de ani, în 1941.

Anton avea un temperament blând, echilibrat, măsurat în cuvinte, iscusit la şcoală. Terminând liceul, a simţit chemarea la viaţa consacrată în Ordinul Fraţilor Minori Conventuali, fraţi pe care-i întâlnea zilnic la sfânta Liturghie, la care participa cu multă evlavie. A fost trimis, în septembrie 1911, la Assisi pentru anul de noviciat. De aici merge la Montottone (Marche) pentru a studia filozofia şi apoi la Roma pentru a studia teologia, unde, la 16 decembrie 1915, depune profesiunea religioasă pe viaţă şi mai apoi va fi hirotonit preot de către cardinalul Basilio Pompilj. La 17 octombrie 1917, la prima reuniune a fondatorilor Armatei Maicii Domnului, unde este şi el prezent, Maximilian Kolbe spune despre el că era diacon al Provinciei din România. Glowinski este trimis la Assisi ca prefect pentru studenţi. În vechiul convent „Eremo delle Carceri”, de la Assisi, pe muntele Subasio, se găseau mii de prizonieri din Primul Război Mondial, printre care şi circa o sută de români transilvăneni. Părintele Anton mergea adesea printre aceşti conaţionali cu ajutoare materiale şi spirituale. Împreună cu părintele Iosif Petru Maria Pal imprimaseră o broşură de rugăciuni în limba română, pe care a distribuit-o tuturor prizonierilor. În acel an, 1918, în Europa se răspândise o mare pandemie şi anume „febra spaniolă”. Şi părintele Glowinski s-a îmbolnăvit vizitându-i pe prizonierii români. Moare, după câteva zile de suferinţă la pat, în ziua de 18 octombrie 1918, la vârsta de 26 de ani. Murea, astfel, primul membru al Armatei Maicii Domnului şi co-fondator al acesteia. Sfântul Maximilian Kolbe îl caracteriza prin aceste cuvinte: „Nu voi uita niciodată simplitatea, puritatea sufletului ce i se vedeau pe chip” (www.mi-international.org). Părintele Glowinski a fost înmormântat la Assisi.

Pr. Iosif Petru Maria Pal (1889-1947)

Născut în satul Nisiporeşti (NT), la data de 6 octombrie1889, amintirea părintelui Iosif Petru Maria Pal este încă vie, mai ales la Luizi-Călugăra, iar mormântul lui, aflat în biserica pe care a construit-o el însuşi, atrage şi astăzi privirea şi rugăciunea celui care se apropie de lespedea comemorativă. Deşi s-au scris mai multe despre el, probabil ar mai trebui consumată multă cerneală pentru a-i aduce viaţa şi exemplul la lumină, mai ales pentru generaţiile tinere. S-ar putea traduce, de exemplu, din italiană, cartea Una dolce amicizia, (!) scrisă de Felice Rossetti în 1981, care descrie prietenia şi colaborarea dintre sfântul Maximilian Kolbe şi părintele Pal.

Duce o viaţă plină de zel şi de muncă (părintele Ianuş Sociu spunea într-o mărturie din 1993: „Pe părintele Pal îl caracteriza o adâncă pietate şi puterea de muncă titanică; e de mirare cum putea îndeplini multiplele funcţii ce le avea: paroh, superior provincial (1932-1947), profesor de teologie, administrator al parohiei şi al seminarului, constructor de biserică şi seminar, instructor de dascăli şi scriitor; zilnic spovedea cam 6-7 ore”).

Se ştiu anumite lucruri esenţiale despre părintele: că a fost cel care a sfinţit primele medalii ale Armatei Maicii Domnului, fiind la acea oră unicul preot dintre fondatori; că datorită scrierii sale din 1941, Originea catolicilor din Moldova şi Franciscanii, păstorii lor de veacuri şi a intervenţiei la Minister, la Bucureşti, catolicii din Moldova nu au mai fost deportaţi în Siberia (cf. Viaţa, iulie 1947, p. 13; 19), că a construit biserica din Luizi-Călugăra şi că a murit de tifos exantematic, contractat de la un bolnav căruia îi administrase sfintele taine etc.

Din mărturiile aflate în Arhiva Provinciei Franciscane de la Bacău mai pot fi descoperite multe alte detalii despre viaţa părintelui: despre sfinţenia lui, despre activităţi, despre scrieri, despre întâlnirea, prietenia şi colaborarea cu sfântul Maximilian Kolbe (care ar fi venit şi în România să-l viziteze, ceea ce nu pare imposibil, distanţa dintre România şi Polonia nefiind atât de mare; oricum, pr. Pal l-a vizitat pe Maximilian Kolbe în 1936, la Niepokalanow, în Polonia, lucru ce se poate vedea dintr-o fotografie în care apar: pr. Pal în mijloc, iar lângă el, sfântul Maximilian Kolbe şi pr. Serafim Bejan), cu care corespondează (la Bacău există o ilustrată trimisă prietenului şi sfătuitorului său, pr. Iosif P. Pal, de către sfântul Maximilian Kolbe din Japonia).

În discursul funebru, la moartea părintelui Pal, ES Mons. Marcu Glaser, spunea: „Diecezei de Iaşi i s-a dărâmat una dintre cele mai puternice coloane”.

Ar fi păcat să uităm că pe astfel de „coloane” s-a sprijinit şi credinţa şi supravieţuirea noastră, a catolicilor de pe aceste meleaguri, mai ales în vremuri deosebit de tulburi!

[ *** ]

Material apărut în ediția tipărită a revistei Mesagerul Sfântului Anton (Anul XXV, nr. 147, martie-aprilie 2018)

Distribuie cu: