Casa de Spiritualitate Preasfânta Treime

Distribuie cu:

Casa de Spiritualitate Preasfânta Treime
”La Stănicel” – 505400 – Râșnov
Brașov
Din anul 2000, prin donația familiei Stănicel a unei case și a unei porțiuni din terenul aferent, situat pe versantul opus al localității Pârâul Rece, din zona Râșnov (BV), avem în prezent Casa de Spiritualitate ”Preasfânta Treime” a Fraților Minori Conventuali, Provincia ”Sfântul Iosif” din Romania.
Acest așezământ își dorește să fie un loc de rugăciune, de reculegere, mai mult, un loc de întâlnire și dialog ecumenic.
Constituim o realitate cu prezența unei comunități franciscane alcătuită din cinci frați ce își desfășoară activitatea, îndeosebi în cadrul formării postulanților provinciei franciscane dar și în organizarea zilelor de reculegere și a momentelor de rugăciune a diferitelor grupuri, atât persoane consacrate cât și persoane laice.
De asemenea, la noi ajung și se opresc mulți turiști mânați atât de curiozitate dar și de suflul căutării ce se află în interiorul fiecăruia dintre noi. Întotdeauna noi le oferim, acestora și tuturor celor ce ne calcă pragul, ospitalitate, asistență spirituală, cazare și disponibilitate în spiritul nostru franciscan.
Actualmente ne aflăm într-o fază avansată a construcției bisericii (subsolul servește deja de un an la oficierea sfintelor celebrări și a momentelor de rugăciune) și sperăm ca în scurt timp să finalizăm lucrările punând-o în slujba scopului cu care a fost construită.
Vă așteptăm cu drag la Casa de Spiritualitate ”Preasfânta Treime” ori de câte ori simțiți și aveți nevoie de revigorare spirituală și odihnă sufletească ori trupească.
Persoane de contact:
– pr. Gheorghiță Farcaș – 0742648491
– pr. Adrian Mihălcuț – 0749466244