Cardinalul Stella și noul document despre formarea sacerdotală
În solemnitatea „Neprihănitei Zămisliri”, Congregația pentru Cler a promulgat „Ratio Fundamentalis Institutionis Sacerdotalis”, un instrument pentru formarea preoților.
Distribuie cu:
Formarea preoților are nevoie să fie „relansată, reînnoită și repusă în centru”. Este unul dintre motivele care au inspirat redactarea noii Ratio fundamentalis institutionis sacerdotalis care, la distanță de patruzeci și șase de ani de la ultima, este promulgată de Congregația pentru Cler în solemnitatea Neprihănitei Zămisliri. Textul – distribuit în broșura atașată de ediția din 8 decembrie 2016 a ziarului L’Osservatore Romano – reprezintă un instrument eficace și actualizat pentru „formarea integrală” a preotului: adică o formare „capabilă să unească în mod echilibrat dimensiunea umană, cea spirituală, cea intelectuală și ce pastorală, printr-un drum pedagogic treptat și personalizat”, cum explică în acest interviu cardinalul prefect al dicasterului Beniamino Stella.
De ce un nou document pentru viitorii preoți și care sunt liniile inspiratoare ale textului?
Ultima Ratio fundamentalis este din 1970, chiar dacă în 1985 a fost o actualizare. Între timp, așa cum știm, mai ales sub efectul evoluției rapide la care este supusă lumea astăzi, s-au schimbat contextele istorice, socio-culturale și ecleziale în care preotul este chemat să întrupeze misiunea lui Cristos și a Bisericii, nu fără a provoca schimbări semnificative referitoare la alte aspecte: imaginea sau viziunea preotului, nevoile spirituale ale poporului lui Dumnezeu, provocările noii evanghelizări, limbajele comunicării și altele. Ni s-a părut că formarea preoților avea nevoie să fie relansată, reînnoită și repusă în centru; am fost încurajați și iluminați de magisteriul Papei Francisc, cu spiritualitatea și profeția care deosebesc cuvântul său. Pontiful s-a adresat adesea preoților, amintindu-le că preotul nu este un funcționar, ci un păstor uns pentru poporul lui Dumnezeu, care are inima compătimitoare și milostivă a lui Cristos față de mulțimile istovite și obosite. Cuvintele și avertismentele Papei, dintre care unele referitoare la ispitele legate de bani, de exercitarea autoritară a puterii, de rigiditatea legalistă sau de vanitate, ne arată cum grija față de preoți și față de formarea lor este un aspect fundamental în acțiunea eclezială a acestui pontificat și trebuie să devină astfel tot mai mult pentru fiecare episcop și fiecare Biserică locală.
Care sunt noutățile din Ratio fundamentalis?
Aș vrea să spun mai înainte că în viața Bisericii noutățile nu sunt niciodată separate de tradiție. Dimpotrivă, o integrează și o aprofundează; când stăm în ascultarea Duhului Sfânt, adică învățăm să privim înainte adunând, însă, patrimoniul existent. Astfel, Ratio fundamentalis a reluat conținuturile, metodele și orientările produse până acum în domeniul formării, actualizându-le și introducând elemente noi. În document intră indicațiile oferite de Pastores dabo vobis, din 1992, cu privire la o formare integrală, capabilă adică să unească în mod echilibrat dimensiunea umană, cea spirituală, cea intelectuală și cea pastorală, printr-un drum pedagogic treptat și personalizat. Asupra celei dintâi – dimensiunea umană – există un accent deosebit: nu putem fi preoți fără echilibrul minții și al inimii și fără maturitate afectivă, și orice lacună sau problematică nerezolvată în acest domeniu riscă să fie în mod grav vătămătoare atât pentru persoană cât și pentru poporul lui Dumnezeu. Luând în considerare rezultatul pozitiv al unui timp propedeutic intrării în seminar, experimentat deja de mult timp în multe realități locale, textul îi subliniază importanța și necesitatea, cu scopul unei atente verificări și selecționări a candidaților. Apoi asupra aspectului discernământului vocațional, textul insistă mult: episcopii și formatorii au o mare responsabilitate și sunt chemați să exercite o vigilență perspicace asupra capacității candidaților. În această direcție, Ratio încearcă să depășească unele automatisme care s-au creat în trecut; provocarea este de a propune un drum de formare integrală care să ajute persoana să se maturizeze în fiecare aspect și să favorizeze o evaluare finală făcută pe baza globalității parcursului. Astfel, alături de denumirile deja cunoscute, care subîmpărțeau drumul în „faza studiilor filozofice”, „faza studiilor teologice” și „faza pastorală”, au fost adăugate „etapă de ucenicie”, „etapă de configurare” și „etapă de sinteză vocațională”, corespunzând fiecăreia un itinerar și un conținut formativ, orientate să asimileze imaginea bunului păstor. Pe scurt: pentru a fi un preot bun, în afară de a fi trecut toate examenele, este nevoie de o maturizare umană, spirituală și pastorală dovedită. Cred că este superfluu să adaug că alte mici noutăți pot să fie percepute în text din tipul de abordare a temelor, din limbajul folosit, din metodologia formativă propusă, din respirația pe care, în general, documentul o primește mai ales de la actualul magisteriu pontifical.
Există câteva cuvinte cheie pentru a percepe viziunea de fond a noii Ratio?
Aș alege cel puțin trei cuvinte cheie. Primul este „umanitate”. Cred că nu vom insista niciodată îndeajuns asupra necesității ca seminariștii să fie însoțiți într-un proces de creștere care să-i facă persoane echilibrate, senine și stabile din punct de vedere uman. Numai așa va fi posibil a avea preoți cu trăsătură amabilă, autentici, leali, liberi interior, stabili afectiv, capabili de a țese relații interpersonale împăciuite și de a trăi sfaturile evanghelice fără rigiditate, nici ipocrizii și subterfugii. Ratio insistă asupra importanței acestei însoțiri umane, care să ajute dezvoltarea maturității persoanei și să garanteze în candidați un bun echilibru psiho-afectiv. Al doilea cuvânt este „spiritualitate”, care niciodată nu trebuie să fie considerată sigură. Conștiința identității prezbiterale trebuie refondată pornind de la acest aspect: preotul nu este un om al lui „a face”, un lider, un organizator religios sau un funcționar al sacrului, ci este un discipol îndrăgostit al Domnului, a cărui viață și a cărei slujire sunt întemeiate în relația intimă cu Dumnezeu și în configurarea cu Cristos bun păstor. Numai așa – cultivând viața spirituală cu disciplina și cu timpuri dedicate pentru asta – va putea să fie depășită o viziune sacrală sau birocratică a slujirii și vom putea preoți pasionați de Evanghelie, capabili să „simtă cu Biserica” și să fie, ca Isus, „samariteni” compătimitori și milostivi. Aș spune că al treilea cuvânt este „discernământ”. Cel care urmează calea Evangheliei și se cufundă în viața Duhului, depășește fie abordarea ideologică fie cea rigoristă, descoperind că procesele și situațiile vieții nu pot să fie clasificate prin scheme inflexibile sau norme abstracte, ci au nevoie de ascultare, dialog și interpretare a mișcărilor inimii. Locul privilegiat pentru ca să se maturizeze arta discernământului este desigur însoțirea personală, mai ales în direcțiunea spirituală. Este vorba despre un domeniu fundamental, care cere deschiderea sinceră a candidaților și competența și disponibilitatea formatorilor în a oferi timp și instrumente utile. Discernământul este un dar pe care păstorii trebuie să-l exercite asupra lor înșiși și, mai mult, în locurile pastorale, pentru a însoți și a citi în profunzime mai ales situațiile existențiale cele mai complexe, datorită cărora adesea persoanele încredințate nouă sunt marcate, îngreunate și rănite. Vorbind la ultima adunare a Societății lui Isus, Papa Francisc a manifestat despre această temă preocuparea sa: „Observ – a spus el – lipsa discernământului în formarea preoților. De fapt riscăm să ne obișnuim cu «alb și negru» și cu ceea ce este legal. Suntem destul de închiși, în linie de maximă, în fața discernământului. Un lucru este clar: astăzi într-o anumită cantitate de seminarii s-a instaurat din nou o rigiditate care nu este apropiată de un discernământ al situațiilor”. Provocarea principală pe care Ratio vrea s-o preia ne este sugerată tot de Papa Francisc: a forma preoți „clarvăzători în discernământ”.
Ce ați vrea să spuneți, ca prefect al Congregației pentru Cler, preoților de astăzi?
Aș vrea să spun, mai întâi, că marea responsabilitate încredințată mie în conducerea dicasterului mă determină în fiecare zi să mă rog pentru preoți. Atâția dintre ei, într-un mod sau în altul, trec pe la dicaster; încercăm să primim, să ascultăm, să intrăm în situații de viață și de slujire uneori delicate, dificile sau anevoioase. În același timp, știm că mulți preoți își oferă viața cu generozitate și dăruire pentru vestirea Evangheliei. Fiecăruia aș vrea să-i spun mai ales: nu vă descurajați! Domnul nu-și încalcă niciodată promisiunile sale și, dacă v-a chemat, va face să strălucească lumina sa și atunci când trăiți întunericul, ariditatea, truda sau insuccesul pastoral la un moment dat. Însă aș vrea să recomand preoților: să nu se stingă în voi neliniștea sănătoasă care vă menține pe drum! Nu neglijați rugăciunea, aveți grijă de viața voastră interioară, rămâneți disponibili să vă formați în fiecare zi și lăsați-vă susținuți și învățați de viața pastorală și de poporul lui Dumnezeu. Trebuie să rămânem vigilenți, așa cum ne sugerează acest timp al Adventului, pentru a nu permite ca obișnuința sau mediocritatea să slăbească darul pe care Domnul ni l-a oferit. Nu am ales la întâmplare, pentru publicare, ziua Neprihănitei Zămisliri, deoarece precum Maria, suntem chemați să-l așteptăm pe Domnul, să-l primim și „să-l naștem” pentru lumea întreagă, având certitudinea că „aceia care speră în Domnul redobândesc forță, pun aripi ca vulturii, aleargă fără să se consume, merg fără să obosească”.
(traducere din limba italiană de pr. dr. Mihai Pătrașcu)
∗∗∗
(Material apărut în L’Osservatore Romano, 8 decembrie 2016)