Campus itinerant în Munții Parâng

Distribuie cu:

După o noapte lungă de călătorit, acumulând primele semne de oboseală ca cele ale unui bucuros pelerin, ne-am adunat toți cei cincisprezece participanți în gara din Petroșani de unde aveam să ne pornim cu microbuzul spre Cabana Groapa Seacă, locul de unde avea să înceapă efectiv ascensiunea noastră și testarea limitelor. Ca orice „pelerini”, ne-am împărțit hrana pentru aceste zile mereu având în minte întrebarea: „Oare în ce zi mă voi elibera de aceasta greutate fizică ce apasă pe umerii mei?” și am pornit la drum.

Chiar din prima zi am început să simțim intens aerul tare de munte. Admirând pădurea, în timp ce urcam, ne bucuram de verdele aprig din jurul nostru. Ajungând la o stână de oi – așa cum cere tradiția acestor campusuri – ne-am bucurat și de gustul unui caș proaspăt la masa de prânz. Spre seară, imediat cum am doborât prima limită a oboselii accentuate, am montat corturile într-o zonă în care aveam să întâmpinăm una dintre cele mai grozave provocări: lipsa sursei de apă. Apa – fără de care nu am putea trăi, de multe ori neapreciată în ochii noștri prin risipa pe care o facem (ori din neatenție, ori din rea-voință) – a fost grija subtilă, dar evidentă a acestui campus; însă gândindu-ne la Domnul putem afirma cu bucurie împreună cu psalmistul „Tu faci să țâșnească izvoarele în văi/ Și ele se strecoară printre munți “ (Ps 104). Cu această încredere în Cel care ne iubește, Marius și George au zărit în depărtare un izvor și au avut curajul să meargă să aducă apă pentru întreg grupul, potolindu-ne astfel setea.

În a doua zi, după ce am celebrat Sfânta Liturghie a sărbătorii „Schimbării la Față” ne-am îndreptat spre lacul Mândra, loc unde aveam să campăm, totodată fiind atenți în a drămui fiecare picătură de apă. Descopeream atunci a doua dimensiune a campusului: rugăciunea. Cu ochii către peisaj, cu rucsacii de-o parte, cu bocancii jos din picioare, cu „fața schimbată” (căci am găsit un izvor pe traseu), rugăciunea Rozariului a fost ca o mângâiere pentru sufletul nostru. Montând corturile și pregătind cu toții cina, imediat am aflat a treia dimensiune a campusului: fraternitatea, bucurându-ne de jocurile de grup.

În a treia zi am atins la propriu apogeul fizic acestui campus și anume Vf. Parângul Mare. Ca mulțumire pentru această minunată realizare, am celebrat Sfânta Liturghie aproape de acest vârf, iar la finalul ei am rămas în contemplație într-un moment scurt, dar pătrunzător de Adorație Euharistică. Pentru că internetul nu întotdeauna oferă informațiile corecte, la fel ca și în prima zi, a trebuit să ne adaptăm situației de a nu găsi un loc de campare potrivit, căci „[Tu] umbli pe aripile vântului; tu faci din suflările de vânt mesageri ai tăi” (Ps 104). Astfel, am înțeles că în viață trebuie sa fim disponibili în a accepta diverse schimbări ce au legătura cu noi și nu numai. În cele din urma am găsit o zona de campare la intrarea într-o zonă a unui complex turistic și mare ne-a fost uimirea ca decizia luată a fost cea mai potrivită (aveam și sursă de apă).

În a patra zi am pornit către minunatul lac Mija, loc unde aveam să descoperim a patra și ultima dimensiune a acestui campus: exercițiul spiritual. Celebrând Sfânta Liturghie aproape de malul lacului, prin prezența celor doi preoți (Ioan Butacu și Matei Senteș) și a cuvintelor  de învățătură expuse, am identificat un spațiu asemănător țărmului Mării Galileii de unde odinioară Mântuitorul Isus cuvânta mulțimilor aflate pe acele meleaguri. Momentul de Adorație Euharistică în tăcere a întregit acest exercițiu spiritual. Întorcându-ne la corturi, ne-a întâmpinat o ploaie măruntă („Tu faci să cadă ploaie din lăcașurile tale peste munți”  Ps 104), însă acest fapt nu ne-a împiedicat să ne bucurăm de momentele de fraternitate, jucându-ne și cântând până seara târziu.

Ultima zi pe munte a fost marcată de coborârea acestuia și conștientizarea faptului că fiecare dintre noi a venit în campus cu doi rucsaci: unul fizic – mare, greu și plin de haine/alimente;  dar și unul spiritual – foarte mare, dar poate nu chiar atât de plin. Pe moment ce rucsacul fizic se mai ușura odată cu trecerea zilelor și consumarea hranei, rucsacul spiritual a început „să ia în greutate”. În ultima seară am campat în curtea Casei Domnului, fapt pentru care mulțumim ospitalității  pr. Ruști Alexandru de la Biserica Sf. Varvara din Petroșani. Seara s-a scurs printre degete amintindu-ne de limitele pe care am reușit să le depășim, fricile pe care am reușit să le învingem, oboseala pe care am transformat-o în bucurie; și de momentele minunate din campus – gătitul împreună, fraternitatea, Sfintele Liturghii și Adorațiile Euharistice, degustarea afinelor sau a murelor, montarea și demontarea corturilor, dar și de rugăciunea Laudelor/ Vesperelor („Voi cânta psalmi Dumnezeului meu cât voi trăi  ” Ps 104).

Sâmbătă dimineața, 10 August 2019, am celebrat o Sfântă Liturghie de mulțumire pentru aceste zile pline de har și bucurie; iar imediat după, ne-am luat rămas bun , astfel încât fiecare dintre noi și-a continuat „pelerinajul” către casa lui în speranța că anul viitor ne vom revedea cu Pace și Bine!

* * *

Distribuie cu: