Doi frați franciscani români hirotoniți diaconi la Camposampiero, Italia

Distribuie cu:

ES Marco Tasca, arhiepiscop de Genova, a fost cel care, prin impunerea mâinilor și rugăciunea de consacrare, a încurajat pe noii diaconi să fie semn profetic al misiunii lor, misiune în care, asemenea profetului Ieremia, Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să primeze. Un alt aspect important al misiunii este acela al întâlnirii personale cu Dumnezeu. El este cel care alege și trimite în misiune, dar totodată cel care dă putere pentru orice minister. Pe acest drum, important e să știm că Dumnezeu nu vrea să ne convingă de ceea ce trebuie făcut, dar cere să ne încredem în El. Pornind de la pasajul evanghelic în care Isus îi îndeamnă pe ucenici să fie sare și lumină, episcopul a scos în evidență faptul că ceea ce caracterizează orice minister e fermitatea și statornicia. Chemarea la slujire, dincolo de a fi o misiune pe care fiecare o desfășoară în conformitate cu propriile daruri și capacități, e un semn al fidelității lui Dumnezeu față de promisiunile sale.

* * *

În puține cuvinte, frații neo-diaconi își exprimă mulțumirea și trăirile:
„Pot să spun că am trăit acest moment cu pace și seninătate. Nu știu cum să zic, dar faptul de a trăi în aceste timpuri de distanțare socială, din cauza COVID, m-a ajutat să dau o altă interpretare. Bineînțeles, făcând acest pas foarte important fără familie, fiind prezent doar tatăl meu, m-a întristat. Dar în același timp m-a făcut să văd și mai bine că sunt chemat la o slujire departe de familia de sânge, chemat să slujesc o familie mult, mult mai mare, care este Biserica, sunt chemat să merg acolo unde Biserica are nevoie mai multă. Știu că sunt multe așteptări de la un diacon, dar nu mă înspăimântă acest lucru. Plec pe acest drum cu mult curaj și optimism, pentru că știu că nu sunt sigur, familia, prieteni, cunoscuți și restul Biserici este alături de mine. Așadar mă încredințez rugăciunilor voastre! Pace și bine!”

Pr. Diac. Marius-Marcel Doboș

„Pe lângă îndoielile obișnuite, că vorbim de întrebările, temerile sau dacă vrei într-un cuvânt gândurile tipice acestor momente, gânduri de genul oare sunt vrednic de asta?, voi fi la înălțime? și așa mai departe, în ultimul timp mă gândeam tot mai mult la ce simțeam anul trecut când am depus profesiunea solemnă. Dacă în formula profesiunii, la un moment dat, se spune că mă încredințez cu toată inima acestei fraternități, aspect care într-o formă sau alta amintește de faptul că dincolo de limitele mele am o fraternitate în care să mă încred și care să mă completeze, diaconatul mă deschide spre o formă diversă de slujire. Una în care protagonistul nu sunt eu, unde scuzele precum sunt prea tânăr (cum a fost subliniat și în timpul predicii) nu funcționează, poate tocmai în această formă de slujire (care se învață) se înțelege mai profund ce înseamnă cu adevărat să crezi. Pentru mine este asta: să cred și să mă încred în El.

Un gând la cald? Nu știu la ce să mă aștept și nici ce mă așteaptă, dar poate asta este frumusețea vieții și a vocației: o înțelegi doar când o trăiești și așa cum o trăiești, cu urcușurile și coborâșurile de fiecare zi, cu situațiile care apar și cum alegi să le trăiești.

Pr. Diac. Gabriel Bejan

* * *

Părintele Daniel Fechetă, directorul ediției în limba română a revistei Mesagerul sfântului Anton, a mulțumit în numele Provinciei noastre pentru grija și formarea pe care frații Gabriel și Marius le-au primit în acest timp în cadrul Provinciei italiene în care s-au inserat.  

Bunul Dumnezeu să le călăuzească pașii în ministerul pe care îl desfășoară și să le dea puterea și lumina Duhului Sfânt pentru a construi o lume nouă, o lume în care fraternitatea și pacea sunt valori pe care lumea să le privilegieze și să le pună în practică pornind de la exemplul noilor diaconi.

* * *

Distribuie cu: