Tineri din București

Distribuie cu:

Când ne-am văzut atât de mulți în gară, credeam că nu vom mai avea locuri în tren, fiindcă era totuși vineri seară. Foarte multă lume mergea la munte printre care și noi. Dar până la urmă am avut locuri suficiente și foarte bine încălzite, mai ales la unii, care aveau caloriferele chiar sub scaune, astfel am pornit spre Azuga. După vreo două ore de drum, ajunși la destinație, peisajul deja ne-a întâmpinat cu un covor alb de zăpadă, frigul specific muntelui și aerul de ninsoare proaspătă. Dar pentru noi nu conta cât de frig era afară, inima noastră era mult prea bucuroasă că am ajuns la țelul nostru. Am coborât repede din tren, că mai apoi să ne îndreptăm spre casa unde aveam să ne cazăm.

Știam deja dinainte că vom fi așteptați cu niște cartofi la cuptor și gustoasa salată de vinete pregătite de Dan și Cristina, prietenii noștri dragi care se îngrijeau ca pe parcursul acestor zile să nu ducem lipsă de mâncare gătită de ei cu multă iubire și devotament. După cină, au urmat momente de fraternitate cu multe râsete și bucurii. Câteva ore mai târziu, fiecare s-a retras în cameră. Chiar dacă în cameră am dormit mai îngrămădiți sau pe jos, fiecare era fericit de colțișorul său.

Ziua de sâmbătă am început-o cu jertfa Sfintei Liturghii, celebrată de pr. Giovanni în minunata bisericuță primitoare și plină de pace, chiar de lângă locul unde eram cazați. La Sfânta Liturghie, tinerii s-au implicat citind lectura, cântând psalmul și rugăciunea credincioșilor, iar împreună cu Simona în acorduri de chitară ne-am unit vocile pentru a-i aduce laudă și preamărire lui Dumnezeu. După această Sfântă Liturghie, a urmat imediat micul dejun, apoi fiecare pregătindu-se pentru traseul de pe munte.

Traseul urmat a fost de o durată de 3 ore, care a fost pe alocuri mai greu pentru unii sau mai ușor pentru alții, cu ceață și zăpadă adâncă, însă peisajul, liniștea naturii și bucuria, au compensat toate acestea. Ca un adevărat păstor, pr. Giovanni era cel care conducea „turma” de tineri, împreună cu Ioana, care aveau experiență pentru trasee de munte. Pe unele porțiuni, marcajele pentru indicarea traseului nu se mai vedeau, fiindcă ceața devenea din ce în ce mai densă, zăpada tot mai mare, iar urcarea din ce în ce mai nesigură pentru unii. Dar cei care mergeau în urma părintelui, puteau pași pe urmele lui, astfel având siguranța că nu se vor rătăci sau erau avertizați că zăpada este înaltă și să aibă și mai multă grijă. Oare de câte ori și în viața de zi cu zi, preotul care devine Alter Christus, nu ne indică strada, nu ne avertizează că drumul pe care îl urmăm este mai periculos, ci totuși dacă îl urmăm pe El, nu ne vom pierde, nu ne vom afunda în lumea aceasta? Așa cum fiecare mergea cu încredere în urma părintelui, chiar dacă era ceață și se vedea mai greu traseul, chiar dacă era viscol, iar vântul îngreuna înaintarea, Isus ne încurajează să mergem în urma Lui fără teamă, pentru ca El a trecut deja prin asta, El a lăsat amprenta urmelor Sale pentru ca noi să nu ne pierdem. El ne indică drumul, devenind El însuși Calea.  La finalul traseului, s-a optat coborârea cu telegondola, fiind mai rapidă și mai sigură, în urma condițiilor climatice. Întorși la locul cazării, înfrigurați și cu hainele și încălțămintea umede, am uitat repede de toate acestea, pentru ca experiența muntelui a fost mult prea puternică, bineînțeles, fiecare trăind-o în felul său.

După un prânz copios, bucătarii răsfățându-ne iar cu bunătăți. A fost timp liber în care unii au ales să se odihnească, dar majoritatea am rămas împreună în sala mare, unde s-a vorbit, râs, ori s-au făcut echipe pentru a petrece timpul împreună prin diferite jocuri. La ora 15.00, ne-am unit spontan în rugăciune, recitând rozariul Milostivirii Divine. Mai târziu, părintele avea pregătit un film surpriză: „Viața Sfântului Francisc de Assisi”. Fiecare ne-am așezat care pe unde a apucat, lăsându-se liniștea pe tot parcursul filmului. La sfârșitul acestuia, fiecare a putut să împărtășească ce l-a impresionat mai mult din film. Pr. Giovanni ne-a făcut bucuria de a mărturisi și împărtăși cu noi cum și-a aflat vocația de preot. Cuvintele lui, au răspuns la multe întrebări, poate unele neexprimate. Însă atât filmul cu viața Sfântului Francisc, cât și mărturia părintelui, au fost un amalgam de indicii cum să știm să-L urmăm pe Dumnezeu, cum să știm să auzim vocea Lui în inima noastră, ce înseamnă vocația, ce înseamnă dăruirea de sine. După ce părintele a răspuns la mai multele întrebări cu răbdarea lui specifică, au urmat din nou momente de fraternitate. Câtă veselie și voie bună a umplut repede atmosfera!

Spre seara, ne-am adunat din nou în bisericuța unde ne-am rugat împreună vesperele. Nu avea cum să nu te impresioneze simplitatea și căldura acestei biserici. În partea dreaptă a altarului principal, erau așezate o cruce cu Isus răstignit, iar sub cruce erau puse o coroană de spini, câteva cuie și un ciocan. Era impresionantă fiecare componentă din acest „decor” care amintea de Postul Mare, de moartea lui Isus. Cea mai impresionantă dintre toate, era coroana de spini, aș zice că era realizată la mărime reală. Spini mari și ascuțiți, care la cea mai mică atingere, riscai o înțepătură. Nu puteam să nu ating coroana, deși parcă cu teamă și grijă să nu mă înțep, dar totodată cu durere în inimă că astfel de spini i-au provocat lui Isus o durere de nedescris din cauza păcatelor noastre. Isus încoronat cu spini, pentru mine, pentru tine.

După momentul de rugăciune, ne-am regăsit din nou cu toții în jurul mesei. Urma cina, bineînțeles. Am uitat să precizez ca după fiecare masă, imediat se găseau voluntari disponibili în a spală vasele. Mulțumim!!! Nu putea urma altceva decât un moment de fraternitate care s-a prelungit până mai târziu în noapte, iar a doua zi, punctuali programului, chiar dacă am mai fi dormit. Fiecare clipă petrecută împreună a meritat trăită! Apoi încet – încet, oboseala s-a resimțit după o zi atât de lungă, dar bogată în trăiri frumoase. 

Iată-ne în ultima zi, duminică. Trezirea s-a dat mai târziu, era totuși duminică, nu?! Ei bine, după ce ne-am adunat cu toții, ne-am strâns la micul dejun, după care am mers la Sfânta Liturghie, de aceasta dată fiind una „pro populo”, ne-am bucurat și de prezența Pr. Alois Arcana, care păstorește comunitățile catolicilor din Azuga și Predeal. 

Pr. Giovanni, ne-a amintit la predică de traseul din ziua precedentă, punând acest traseu sub lumina Evangheliei care s-a citit, Muntele Tabor, „Schimbarea la față a lui Isus” ucenicii care erau acolo sus pe munte împreuna cu Isus, dorința lor de a rămâne acolo sus cu El. Toate aceste elemente care s-au putut retrăi – metaforic vorbind – și pe traseul din ziua precedentă. Și totuși, pr. Giovanni ne atrage atenția că la un moment dat, trebuie să coborâm de pe munte, pentru a pune în practica experiența trăirii noastre cu Isus. A urca un munte, este greu, dar nu suntem niciodată singuri. A urca pe Golgota, a muri pe cruce, este greu și presupune suferință multă, dar să nu rămânem la cruce, fiindcă scopul și destinația noastră este Învierea. După Jertfa Euharistică, a urmat Calea Crucii, unde am putut medita mai profund despre chinurile și moartea lui Isus.  Cu blândețea și bunătatea-i specifică, pr. Alois ne-a mulțumit că „i-am fost oaspeți și că ne mai așteaptă cu dragă inimă” în mijlocul comunității pe care o păstorește. Îndestulați de hrana spirituală, imediat după Sfânta Liturghie toată lumea s-a îndreptat spre pârtie la săniuș, unde bucuria și voia bună, erau cuvintele potrivite care pot descrie momentele trăite acolo. Desigur că pozele și filmările au fost pe măsură. Puțin după orele amiezii, grupul s-a reîntors la cazare unde sarmalele erau încălzite în așteptarea celor înfometați. Din nou, bucătarii noștri s-au întrecut pe ei înșiși prin diferite delicii. 

Repede – repejor, bagajele erau făcute și s-a pornit spre gara, la trenul care ne ducea spre casă. Oarecum cu nostalgie de data aceasta, dar cu inimile pline de trăiri, amintiri și prietenii noi. 

Dumnezeu să-i binecuvânteze pe toți binefăcătorii noștri, care au susținut această ieșire și le mulțumim!

***

Impresii ale participanților la ieșire în Azuga:

Jarka: „Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare dintre voi, pentru faptul ca v-am putut întâlni și cunoaște. Fiecare în parte ați fost și sunteți speciali…să nu uitați asta!”

Ioana: „Mulțumesc Domnului pentru ca ne-a unit în iubirea lui multiformă în acest timp petrecut împreună! Asemenea fotografiilor împărtășite și de mine, privind îndeaproape, am descoperit și în voi frumusețea creației, pentru că fiecare este divin! ”

Bogdan: „Vorba unui temerar de la cercetași: mi-a plăcut totul și nu mi-a plăcut nimic. ”

Alice: „Mie mi-a plăcut traseul… Au fost două zile pline de bucurie, de har, în care ne-am bucurat de creația minunată a Tatălui ceresc. Vă mulțumesc tuturor în parte pentru momente, pentru că ați fost copilași alături de mine, pentru că armonia și prietenia au dominat, pentru ca ați lăsat probleme și prejudecățile de-o parte și am fost ca-ntr-o familie. Experiența pe munte a fost una frumoasă, deși puțin solicitantă pentru mine. Și vremea a ținut cu noi, a fost la fel de minunată ca noi.”

Amalia: „Mi-a plăcut pe pârtie a fost distractiv, mi-a plăcut timpul petrecut împreună. ”

Mariana: „A fost o ieșire plăcută. M-am simțit foarte bine!

Alexandra: „…Cred că de fel sunt ceva mai retrasă, poate distantă, nu sunt foarte comunicativă și nici vorbele la mine nu se poate spune că le am, dar sper că nu am supărat pe cineva cu asta și vă mulțumesc că m-ați acceptat astfel! Fiecare a avut și are ceva de oferit, iar eu am avut de învățat de la voi toți câte ceva! Vă mulțumesc pentru toate momentele frumoase!”

Ionela: „Nu pot exprima în cuvinte bucuria pe care am simțit-o să fiu alături de voi, de a petrece două zile de neuitat. Pentru mine a fost o adevărată aventură, pe care cu siguranță nu am să o uit prea curând.”

Ivona: „Mă bucur să fiu între voi, oameni cu inima curată ca zăpada, cu care m-am putut juca (nici în copilărie nu am jucat atâtea jocuri câte am jucat acum la 26 de ani)… Mulțumesc pentru că am râs împreună, pentru toate îmbrățișările, mulțumesc pentru filmul care mi-a amintit că înainte de păcat a existat nevinovăția originară la care s-a întors și Sfântul Francisc.”

Amira: „Pentru mine a fost mai mult decât minunat…Mă bucur că am cunoscut persoane noi și pe altele mai vechi, mai bine, și vă mulțumesc. Sunteți un grup deosebit și să rămâneți mereu așa, să contaminați și pe alții cu energia și dăruirea voastră!”

Album Foto:

Distribuie cu: