Loading...

București: Capitul electiv OFS

În perioada 11 – 13 noiembrie 2022, în Conventul „Sfântul Bonaventura” a Fraților  Minori Conventuali din România, din cartierul bucureștean Rahova, a avut loc Capitulul electiv ordinar, la finele celor trei ani de mandat, al fraternității „Sf. Elisabeta” a Ordinul Franciscan Secular.

Capitul electiv în cadrul fraternității „Sf. Elisabeta” a OFS din București

Distribuie cu:

Ne-am bucurat nu doar de prezența, dar mai ales de comuniunea care a rezultat în urma participării părintelui Cristian Blăjuț, asistentul spiritual național al  Ordinului Franciscan Secular și a sr. Monica Iștoc, secretarul Consiliului regiunii Moldova – Muntenia a OFS. Am fost însoțiți pe parcursul acestor zile de părintele Dragoș Kelemen, asistentul spiritual al fraternității, care și-a început predica, din prima zi a capitulului, cu un  îndemn  „Dragii Domnului (…)”, alegerile fiind așezate astfel în prezența Domnului.

Programul spiritual de pregătire a cuprins momente de adorație în fața Preasfântului Sacrament, participarea la rugăciunea comunitară a Rozariului și a rugăciunii Laudelor.  Prima meditație a părintelui Cristian Blăjuț a cuprins reflecții asupra fiecărei slujiri a membrilor Consiliului și a felului în care fraternitatea alege, însoțește și sprijină activitatea Consilului, reflecții întemeiate pe prevederile Constituțiilor, a Regulii OFS, a unor texte sacre, toate   „îmbrăcate” într-un mod lipsit de formalism, foarte util laicului terțiar care își pune întrebări, uneori încătușat în obișnuințe, practici moștenite prin „fiindcă așa se face “,  fără a le putea da sensul potrivit noțiunilor pe care le are.

Ca o  concluzie, alegerea membrilor Consiliului este actul conștient și personal al fiecărui  membru al fraternității, acordat unei persoane care are posibilitatea să își asume o responsabilitate față de fraternitate, act ce depășește eventuale prietenii pe care în mod firesc le avem cu unii din membrii fraternității. Altfel spus, alegerea Consilului este actul destinat întregii fraternități, o responsabilitate asumată de membrii Consiliului, dar și de frații și surorile din fraternitate, din dragoste pentru Dumnezeu și în folosul spiritual al fraternității. Și asta ne oferă libertate în a face binele. De ajutor a fost și sublinierea punctuală a părintelui Cristian în legătură cu atitudinea noastră ca membri ai fraternității: să sprijinim concret Consiliul cu propuneri formulate cu ocazia unor evaluări periodice al parcursului spiritual al fraternității, sau în momentele de inspirație personală, sub rezervă că aceste propuneri să fie aprobate de Consiliu  în măsura în care ele răspund dorinței celorlalți membrii ai fraternități și specificului fiecărei fraternități.

Pentru următorii trei ani, însoțiți de rugăciunile, sprijinul și încrederea membrilor fraternității, următoarele surori și un frate au fost aleși astfel: sr. Iustina Grecu – ministră; sr Ecaterina Pavel – vice ministră; sr. Viorica Pană – formator; sr. Mihalea Doboș – trezorier; fr. Adrian Grecu – secretar; ministra fraternității a ales următorii consilieri: Cecilia Lupescu și Maria Porondi.

În ziua de 13 noiembrie, a fost prima întâlnire a fraternității în urma alegerii Consiliului, celebrând Sfânta Liturghie împreună cu simpatizanții fraternității și a credincioșilor care participă la Sfânta Liturghie duminicală din conventul fraților, urmată de prânz –  prilej, pe bună dreptate așteptat, ca modalitate de a ne împărtăși din cotidianul vieții fiecăruia, „ce mai fac nepoții”, „cum ne mai simțim”, momente vesele și necesare.

A urmat o meditație, care în mod obișnuit face parte din programul întâlnirii lunare a fraternității și este ținută de părintele asistent spiritual Dragoș Kelemen. De această dată, părintele Cristian Blăjuț a fost cel care, în cadrul meditației, cu seninătatea care provine din profunzimea spirituală, cu momente de umor, în liniște, semn că inima „citește” cuvintele, ne-a îndemnat să ne amintim de motivația pentru care am îmbrățișat vocația de franciscan terțiar.

Potrivită aducere aminte că nu suntem un grup de persoane care au doar niște preferințe comune, că nu faptele bune și nici măcar multele rugăciuni, prin ele însele, nu „explică“ vocația noastră. A rămas că e util să ne amintim și să împrospătăm ceea ce ne-a chemat/atras atunci când sfântul Francisc a venit în viața noastră. Prin el, am pornit pe drumul „primit” de la Domnul – vocația de terțiar. Nu pentru vreo calitate personală. Nimic fără să fi fost primit în dar. Iar pentru noi, ca terțiari, rămâne să răspundem acestei chemări acolo unde ne trăim viața, în contextul fiecăruia. Nu numai când mergem la biserică dar și în afara ei, deschiși față de cei din jurul nostru. Un drum pe care nu eu trebuie să mi-l  imaginez, după mintea mea, ci să îl las pe Domnul să mi-l arate. Așa fiind, părintele nu a trasat fiecăruia drumul. Ne-a îndrumat să „devenim”. Și fără să credem că am ajuns undeva „sus”: ci un drum continuu. Să ne găsim identitatea personală și în fraternitate, împreună cu care ne putem mântui.

*

Mai multe imagini puteți vedea aici.

Distribuie cu: