Loading...

Bacău: Reculegere pentru OFS

Sâmbătă, 29 martie 2025, în drumul nostru de convertire spre sărbătoarea Învierii Domnului, Fraternitatea OFS din Galați, însoțită de asistentul spiritual, pr. Anton Mărăndescu, a făcut un popas la Curia Provinciale din Bacău pentru o zi de rugăciune și reculegere, parcurgând tema „Pelerini ai speranței în Anul Jubiliar”.

Zi de reculegere pentru Fraternitatea OFS din Galați

Distribuie cu:

Împreună cu fraternitățile din Bacău și Faraoani, am început programul prin intonarea unui cântec la Duhul Sfânt, Dădătorul de Har, pentru a sfinți această zi și a ne predispune sufletele la primirea Cuvântului lui Dumnezeu.

Meditația pr. Anton s-a bazat pe episodul evanghelic despre mersul lui Isus pe apă. Părintele a subliniat că Domnul caută un loc liniștit și retras pentru rugăciune, fugind de tumultul lumii – exemplu pe care ar trebui să-l urmăm și noi. Isus se suie pe munte pentru a se ruga, deși El nu avea nevoie de rugăciune. Toate câte le vrea le poate, toate câte le cere le primește de la Tatăl. Se roagă însă pentru apostoli, pentru a ne da nouă exemplu și pentru a-l urma.

Petru s-a bazat pe chemarea „Vino!” și a pășit pe „Cuvântul lui Isus”, mergând pe apă și atâta timp cât nu s-a îndoit și cât și-a ținut privirea ațintită asupra lui Isus, a rămas la suprafață, trăind un miracol. Însă în clipa în care și-a luat privirea de la Isus și a privit spre valuri și vânt, temându-se, a început să se scufunde. Ce trebuie să facem noi, cei care „înotăm” prin valurile vieții? Părintele Anton ne-a îndemnat să avem mereu privirea îndreptată spre Isus, Salvatorul nostru. Atâta timp cât ne încredem în El, totul va fi bine.

Corabia prezentată în Evanghelie este o icoană profetică a Bisericii luptătoare în lume, de-a lungul istoriei. Indiferent de vicisitudinile vremii, Biserica lui Cristos va rezista peste veacuri pentru că Isus este prezent în ea.

După încheierea prelegerii, a urmat un timp de meditație personală, iar pr. Anton Acatrinei a fost disponibil în scaunul de spovadă, oferindu-ne ocazia de a ne împăca cu Dumnezeu și cu aproapele.

Momentul central al zilei a fost Sfânta Liturghie, celebrată de pr. Cristian Dumea, vicar provincial, împreună cu pr. Anton Mărăndescu. În cuvântul de învățătură, părintele Anton a făcut referire la Evanghelia zilei după Sf. Luca, în care ne este prezentată parabola fariseului și a vameșului (Lc 18,9-14) care se roagă în Templu și a vorbit de două căi: calea mândriei și calea smereniei. Cele două căi izvorăsc din același EU al omului.

Fariseul, în aparență drept, care, deși împlinește exterior Legea, își pune încrederea în propriile fapte și se înalță pe sine, uitând esențialul – iubirea față de Dumnezeu și față de aproapele. Vameșul, în schimb, conștient de păcatele sale, nu îndrăznește nici măcar să-și ridice ochii spre cer și spune simplu: „Dumnezeule, îndură-te de mine, păcătosul!”. Învățătura Evangheliei este clară: cine se smerește va fi înălțat, iar cine se înalță pe sine va fi smerit.

După Sfânta Liturghie a urmat o agapă frățească, moment de comuniune, socializare și bucurie.

Programul a continuat cu Calea Sfintei Cruci, însoțindu-l pe Isus pe drumul Pătimirii și Morții Sale. Am încheiat această zi de rugăciune și reculegere recitând împreună Coronița Divinei Îndurări, încredințându-ne pe noi și întreaga lume milostivirii lui Dumnezeu.

Mulțumim Bunului Dumnezeu pentru această zi plină de frumos, har și binecuvântare!

Mulțumim pr. Cristian Dumea, vicar provincial, și celorlalți frați de Curia Provincială, pentru primirea călduroasă și pentru că ne-au stat la dispoziție! Părintelui Anton Mărăndescu îi mulțumim pentru cuvântul de învățătură, pentru că ne-a însoțit, ne-a fost alături și ne-a asigurat și transportul. Nu în ultimul rând mulțumim tuturor Surorilor franciscane care au răspuns la invitația de a participa la această zi de rugăciune și reculegere.

Pace și Bine!

***

Album foto: Bacău: Reculegere pentru OFS (29 martie 2025)

Distribuie cu: