Assisi: Predica Ministrului general
Ieri, 26 mai 2020, Ministrul general al Fraților Minori Conventuali, fr. Carlos A. Trovarelli, a prezidat, la Assisi, celebrarea sărbătorii Sfințirii Bazilicii Sfântul Francisc.
Distribuie cu:
După ce l-a declarat sfânt pe Francisc, papa Grigore al IX-lea a voit să se înalțe o biserică în cinstea lui în Assisi, unde să i se păstreze rămășițele pământești.
Papa însuși a binecuvântat piatra de temelie în 1228 și în anul 1230 a dispus ca trupul Sfântului să fie adus de la mormântul provizoriu din biserica Sfântul Gheorghe la noua biserică, ce de la el a primit și titlul de Bazilică, adică „Capul și Mama” tuturor bisericilor Ordinului Franciscan. Papa Inocențiu al IV-lea a consacrat-o în mod solemn în 1253. Biserica a fost ridicată la demnitatea de Bazilică patriarhală și Capelă papală de Benedict al XIV-lea la 25 martie 1754.
Vă oferim aici, în traducerea noastră, predica rostită de Ministrului general, fr. Carlos A. Trovarelli, cu ocazia solemnității Sfințirii Bazilicii Sfântul Francisc:
«Preaiubiților,
Comunitatea noastră celebrează solemnitatea Sfințirii acestei Bazilici, în care se păstrează osemintele Seraficului nostru Părinte Sfântul Francisc. Celebrăm o sărbătoare de familie, ce ne amintește de apartenența comună la Cristos, piatra unghiulară a edificiului spiritual care este Biserica. Ceea ce celebrăm astăzi este memorialul viu al prezenței lui Dumnezeu în istorie, o prezență manifestată prin „micimea evanghelică” a sfântului Francisc și prin „măreția artistică” a acestui templu.
Adunarea în acest sfânt loc ne reamintește de modul nostru de a fi o comunitate, un popor peregrin, căruia Dumnezeu îi încredințează misiunea de a duce lumii vestea mântuirii. Prin urmare, aceste ziduri, deși prețioase și inestimabile pentru patrimoniul artistic pe care îl însumează, ar fi sterile dacă nu ne-am angaja noi în a trăi porunca primită de la Domnul, și anume, să-l adorăm pe Dumnezeu în duh și adevăr și să împlinim porunca cea nouă de a ne iubi unul pe altul, pentru ca lumea să creadă în Acela care ne-a iubit mai întâi; acest spațiu sacru ar reprezenta ceva gol, dacă nu ne-am angaja să-l urmăm pe Cristos prin radicalitatea Evangheliei.
Cu siguranță, frumusețea și profunzimea artei ajută lumea să cunoască și să celebreze nu doar figura Sfântului din Assisi, ci și întreaga mișcare evanghelică a penitenței și minorității – bărbați și femei – născuți din ascultarea în credință a Cuvântului.
Prima lectură pe care am ascultat-o astăzi, luată din cartea lui Nehemia, ne relatează cum guvernatorul Nehemia și preotul Esdra proclamă Cartea Legii întregului popor al lui Israel adunat laolaltă. În acel ritual solemn, preotul citește din ea de când s-a luminat până la amiază, și „urechile întregului popor erau îndreptate spre Cartea Legii” pentru a înțelege și respecta ceea ce se proclama.
Francisc din Assisi a înțeles pe deplin acest mesaj, prin faptul că nu a fost un simplu ascultător al Cuvântului, ci aproape o „Evanghelie vie”, atât de mare i-a fost conformarea cu Cristos. De fapt, Sărăcuțul din Assisi a oferit și încă ne oferă o mare noutate: „bucuria desăvârșită” care izvorăște din Evanghelia trăită „sine glossa”, adică a „gustului” pentru Evanghelie printr-o trăire plină de autenticitate și radicalitate.
Această Bazilică, prin „limbajul” ei particular, este chemată la „dialogul cu lumea”: cu credincioșii, cu necredincioșii, cu oamenii de bună voință, cu cei care respectă pacea, cu cei care caută alternative mai umane și drepte de viață, cu cei care vor să fie imitatorii lui Cristos pe urmele sfântului Francisc.
Dacă un astfel de dialog poate rezulta în urma unei act artistic, să realizăm cu cât mai mult poate fi „fraternitatea franciscană” un limbaj de noutate în raport cu lumea! Desigur, numai cu condiția ca aceasta să fie o fraternitate care intenționează să trăiască pe deplin vocația care îi este proprie: „viața și regula Fraților Minori aceasta este: să trăiască Sfânta Evanghelie a Domnului nostru Isus Cristos”. Prin urmare, autenticitatea noastră depinde de calitatea relației cu Cuvântul. Vocația noastră specială constă în a face „să locuiască” în noi Evanghelia: în gesturile noastre, în inimile noastre, în spiritul nostru, în mintea noastră, în simțurile noastre, în trupul nostru, în alegerile noastre, în misiunea noastră.
Dacă este trăită în plinătate, „fraternitatea evanghelică” poate deveni o construcție frumoasă, un mesaj atât de strălucitor și generos, că ar putea lumina cu o lumină nouă o societate transformată pe sine însăși, prin interese mici și meschine.
O „fraternitate evanghelică” creativă și „aplecată spre lume” va fi cu siguranță un punct de referință credibil, un semnal despre cât de diferită poate fi conviețuirea umană: în modul în care ne relaționăm cu ceilalți și cu mediul, în modul de primire a celuilalt; în modul de administrare a bunurilor materiale, în modul de a trăi și de a colabora, în modul de a gândi. Fraternitatea franciscană este un „spațiu salvator”, în care această lume neroditoare prin individualismul ei poate găsi ceva nou.
Seraficul Părinte Sfântul Francisc să ne ajute să trăim pe deplin vocația primită la botez, transformându-ne în pietre vii ale casei lui Dumnezeu care este Biserica și să trăim plin de entuziasm vocația noastră franciscană de a fi o „fraternitate evanghelică” deschisă lumii și purtătoare de o necesară noutate.
Așa să fie!».
Fr. Carlos A. Trovarelli
* * *
Material apărut pe www.sanfrancescopatronoditalia.it