Anton Demeter, evocare spirituală
Pe 20 decembrie 2022 se împlinesc 16 ani de la trecerea la cele veșnice a Slujitorului lui Dumnezeu preot Anton Demeter, mărturisitor al lui Cristos pe urmele Sărăcuțului din Assisi și fiu preaiubit al binecuvântatei noastre Provincii „Sf. Iosif” a Fraților Minori Conventuali din România.
Distribuie cu:
Spune Sfântul Ioan al Crucii: „Deși multe mistere și fapte minunate au fost descoperite de sfinții învățători și au fost înțelese în această viață de sufletele sfinte, totuși, cea mai mare parte dintre ele rămâne încă de spus și chiar de înțeles. De aceea în Cristos trebuie săpat adânc, pentru că e este ca o mină bogată în care se află numeroase filoane de comori și în care, oricât de mult s-ar săpa, nu se ajunge niciodată până la capăt. Ba mai mult, în fiecare filon se descoperă noi bogății. Din acest motiv, apostolul Paul a spus despre Cristos: «În el sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale cunoașterii lui Dumnezeu» (Col 2,3). Sufletul însă nu poate să intre la aceste comori, nici să ajungă la ele, dacă mai întâi nu va fi trecut sau nu va fi intrat în strâmtoarea suferințelor exterioare și interioare, și dacă mai întâi nu va fi primit de la Dumnezeu multe daruri intelectuale și sensibile, și dacă în precedență nu se va fi exercitat în spiritualitate. […] O, dacă oamenii ar înțelege în sfârșit că este imposibil să ajungă la profunzimea bogățiilor și înțelepciunii lui Dumnezeu, dacă mai întâi nu intră în strâmtoarea suferințelor de multe feluri, și dacă sufletul nu-și pune în ele mângâierea și dorința! Sufletul care dorește cu adevărat înțelepciunea divină dorește cu adevărat să intre mai întâi în strâmtoarea crucii” (din opera Cântarea spirituală).
Da!, autorul, cu siguranță din proprie experiență, vorbește de intrarea în strâmtoarea crucii, pentru a ajunge la cunoașterea profunzimilor bogățiilor și înțelepciunii lui Dumnezeu. Credem că în tot timpul vieții lui și pr. Anton a trecut din prisos prin toate suferințele exterioare și interioare și a șezut în strâmtoarea crucii nu un an, nu zece, ci întreaga lui viață, acolo lăsându-se bătut de valurile vieții fără să condamne și fără să-și blesteme soarta hărăzită-i de Dumnezeu, dar rugându-se, crezând, sperând și iubind pe Domnul și pe oameni. Pentru ce toate acestea? Pentru a atrage la Cristos multe suflete, așa cum de altfel a și atras. Pentru a scufunda în comorile înțelepciunii și ale cunoașterii lui Dumnezeu pe sine și pe toți cei care alergau însetați după apa care curgea și se agita în strâmtoarea crucii.
Nu vrem să-l idealizăm, nici să mistificăm viața pr. Anton, căci în suferință a simțit și el amarul, om fiind, și a lăsat ca fluvii de lacrimi să curgă din ochii lui, neînțelegând planul lui Dumnezeu, care nu este planul nostru, și nici gândurile lui nu sunt gândurile noastre (cf. Is 55, 8-9), multe nopți pentru el fiind zile, dar și acestea întunecate. Numai harul lui Dumnezeu l-a păstrat țintuit în căruțul în care stătea continuu, primindu-i pe toți oamenii care mergeau la el. Ne cutremurăm și dacă ne gândim că timp de 47 de ani nu a avut alt scaun decât același și mereu același căruț rece. Și totuși, având în față cuvintele lui Cristos cel înviat, care-i repeta continuu la ureche: „V-am spus acestea ca să aveți pace în mine. În lume veți avea necazuri; însă curaj, eu am învins lumea!” (In 16, 33), pr. Anton a acceptat ceea ce pentru niciun om nu este de înțeles, să rămână pe cruce, cu Cristos.
Care este mesajul vieții pr. Anton? Același al marelui Sf. Paul: „Acum mă bucur în pătimirile mele pentru voi și împlinesc ceea ce lipsește suferințelor lui Cristos în trupul meu pentru trupul său, care este Biserica, căreia i-am devenit slujitor după misiunea pe care mi-a dat-o Dumnezeu pentru voi, ca să se împlinească cuvântul lui Dumnezeu, misterul ascuns de veacuri și de generații, dar acum descoperit sfinților săi, cărora Dumnezeu a voit să le facă cunoscut care este bogăția gloriei acestui mister între neamuri, adică Cristos în voi, speranța gloriei (Col 1, 24-27).
Să învățăm să intrăm în strâmtoarea crucii lui Cristos, o cruce răscumpărătoare, o cruce când o primim totdeauna extrem de amară, dar o cruce pe care, după ce o trăim, devine dulce.
Să facă Bunul Dumnezeu să acceptăm și noi planul său, fiecare pentru sine, iar Slujitorul lui Dumnezeu preot Anton Demeter să nu înceteze să mijlocească pentru noi, deseori fugari din locul strâmtorii crucii.