Loading...

Postulandatul Franciscan de la Pârâul Rece (Braşov)

Postulandatul este o pregătire specifică şi imediată la noviciat, cu un proiect formativ precis, care să ajute tinerii să intre în noviciat mai motivaţi şi mai hotărâţi, în mod valid şi sigur. Cu această etapă se începe de fapt formarea la viaţa religioasă şi la conştientizarea unui răspuns liber şi responsabil, care are ca prim rezultat intrarea în noviciat (Cfr. Statute Provinciale, art. 22 §3.).

Cuvântul „postulandat” indică clima pedagogică de căutare; descrie atitudinea unei persoane care stă la uşă şi cere să intre, să obţină admiterea în noua fraternitate, în cazul nostru cere să fie primită în fraternitatea noastră franciscană conventuală.

Se mai foloseşte şi termenul de „probandat”, punând accentul mai ales pe prelungirea unei perioade de probă reciprocă, în vederea unei judecăţi şi a unei decizii mature.

Probandatul este un prim moment de discernământ vocaţional, în care postulantul este invitat şi ajutat să adune toate elementele propriei istorii sub privirea milostivă a Tatălui pentru a alege ceea ce Îi place lui Dumnezeu.

Postulandatul este prima experienţă concretă a vieţii franciscane trăită, este un laborator al vieţii noastre de fraternitate conventuală.

“Vino şi vezi”

Postulanţi

Postulanţi

Provincia franiscană „Sf. Iosif” a Fraţilor Minori Conventuali oferă tinerilor, care îşi manifestă dorinţa de a îmbrăţişa carisma noastră, posibilitatea de a face o perioadă de experienţă în comunitatea postulanţilor.
Această perioadă durează minimum trei luni, în care, în mod deosebit, se verifică viaţa de credinţă, înclinaţiile şi aspiraţiile personale, motivaţiile vocaţionale, capacitatea de a se relaţiona şi de a se integra în comunitate, viaţa de rugăciune a acestor tineri. Aceasta este şi o primă perioadă de cunoaştere reciprocă, după care, în funcţie de permanenţa dorinţei persoanei de a se consacra şi părerea formatorilor, poate începe postulandatul în anul succesiv.

Obiectivul general al Postulandatului este acela de a conduce tânărul la o maturizare umană şi a credinţei, precum şi a capacităţii de a alege liber viaţa consacrată, prin intermediul unei prime experienţe de viaţă franciscană şi o corectă informare despre modul de viaţă specific al ordinului şi a provinciei noastre.

Acest obiectiv poate fi exprimat şi particularizat, în următoarele obiective specifice:

  • maturizarea personală a candidatului: în cunoaşterea şi acceptarea de sine însuşi; în capacitatea relaţională; în deschiderea faţă de alţii fără a-şi pierde propria personalitate; în trăirea echilibrată a afectivităţii (Cine sunt eu?);
  • trăirea unei relaţii tot mai personale cu Cristos printr-o voinţă de convertire şi de consacrare făcută Domnului, pregătind astfel tânărul pentru un nou stil de viaţă (Cine este Cristos pentru mine?);
  • cunoaşterea preliminară a personalităţii şi vieţii Sfântului Francisc, a principalelor elemente ale spiritualităţii francescane (Cine este Francisc?);
  • discernământul vocaţional: aprofundarea vocaţiei, conştientizarea şi purificarea motivaţiilor pentru alegerea vieţii consacrate şi îmbrăţişarea carismei franciscane; (Doamne, ce vrei ca eu să fac?).

MIJLOACELE

Pentru a atinge aceste obiective, concret, vom încerca să apelăm la următoarele mijloace:

a) Programul comunitar zilnic, care marchează ritmul cotidian al vieţii, integrând în mod armonic şi ordonat diferitele aspecte ale ei;

b) Momentele de rugăciune comunitară (sf. Liturghie, adoraţia euharistică, liturgia orelor, meditaţia, sf. Rozariu): care favorizează descoperirea, cunoaşterea şi îndrăgostirea de Cristos, constituie fundamentul relaţiei cu Dumnezeu, Unul şi Întreit şi a comuniunii dintre membrii comunităţii, momente în care postulanţii se lasă formaţi la „şcoala lui Isus”, au posibilitatea unui contact tot mai viu cu Cuvântul lui Dumnezeu „lumină pentru paşii” lor, învaţă ce înseamnă a te dărui şi se familiarizează cu rugăciunea Bisericii;

c) Rugăciunea personală, în strânsă relaţie cu rugăciunea comunitară, frecventă şi cu un orar stabil, pentru a putea trăi o relaţie tot mai filială cu Tatăl, tot mai personală şi intimă cu Cristos, lăsând spaţiu Cuvântului şi Spiritului care să pătrundă şi să transforme viaţa, orientând-o spre o alegere autentică şi responsabilă.

d) Cursurile de formare.