Academia Petru Tocănel: Fericiți cei care văd partea bună în toate
A fost o conferință cu o puternică încărcătură emoțională ce a avut la bază discuția despre virtutea blândeții ca și componentă necesară a omului în căutarea fericirii.
Distribuie cu:
Fericiți cei blânzi căci ei vor moșteni pământul (Mt 5,5), a fost tema dezbătută la conferința din data de 27 aprilie 2017, din cadrul Academiei ,,Petru Tocănel” la care am participat cu nerăbdare și în urma căreia mărturisesc cu sinceritate că am rămas surprins plăcut, fiindu-mi prilej de îmbogățire. A fost o conferință cu o puternică încărcătură emoțională ce a avut la bază discuția despre virtutea blândeții ca și componentă necesară a omului în căutarea fericirii.
Conferința a fost moderată de către Pr. Dr. Mihai Gal ce a dat cuvântul în primă instanță domnului primar al municipiului Roman Lucian Micu, care salută inițiativa organizării acestor serii de conferințe și care consideră că fiecare om este înzestrat cu această calitate și nu slăbiciune a blândeții, dar ce trebuie educată în timp, constituind o cale spre bunătate și fericire.
Prima conferință a fost susținută de către domnul profesor Ioan Dămoc, un discurs din care au reieșit diverse aspecte. Isus care este modelul blândeții prin excelență exemplu de posibilitate a deținerii fericirii prin cultivarea blândeții. Ulterior a făcut o trecere în revistă din punct de vedere psihologic, sociologic și pedagogic a acestei virtuți din care am înțeles că fiecare persoană este diferită având trăsături temperamentale, caracter și personalitate proprie în care blândețea se regăsește în mod diferit, faptul că suntem blânzi în raport cu ceilalți și că Dumnezeu ne-a creat fericiți, o fericire care merită să o trăim împreună, și că o școală bună este formată din profesori și elevi buni. Exemplele din viața diferiților autori români și Poezia Lapsus pe care a rostit-o în încheierea conferinței au surprins și impresionat întregul auditoriu.
Mărturia ce a urmat a domnișoarei Marzia Tiberti care în urma experiențelor trăite a inundațiilor din 2008 din satul Buruienești au condus la o răsturnare a modului ei de viață înțelegând că Dumnezeu ne iubește printr-un zâmbet, o îmbrățișare, o mână întinsă ce ne sunt oferite și în același mod suntem chemați și noi să oferim fericirea. Înțelegând acest lucru, a reușit să construiască un centru social „Don Bosco” avându-l ca patron pe Pr. Petru Ciocan de fericită amintire, o persoană ce este prezentă în sufletul fiecărui buruieneștean, acest centru oferind posibilitatea fiecărui copil de a avea acces la educație și o viață mai bună. Acționând cu blândețe poți vedea ochi triști ce se transformă în ochi fericiți schimbând viața multor persoane deoarece cu toții merităm să fim tot mai fericiți pe zi ce trece.
Nu pot să nu amintesc de minunatul moment artistic, prezentat de către Asociația Culturală ,,Gong”, recitalul de poezie religioasă care ne-a reamintit de misterul răscumpărării noastre Învierea lui Cristos.