Academia Petru Tocănel: Fericiți cei care plâng…
Omul, în general, se gândește numai la el, la familia, la prietenii lui și doar atât. Nimic mai mult. Cei care sunt singuri ce fac? Oamenii săraci, bătrânii, cei părăsiți?
Fericiți cei care plâng...
Distribuie cu:
Pentru mine, tânăr în căutare, conferința de marți, 27 martie 2017, organizată de Academia „Petru Tocănel” a reprezentat o zdruncinătură puternică. Nu credeam că fericirea noastră se află în aproapele nostru. Sora Elisabetta, o soră în vârstă, cu un chip ce trăda marile dureri și griji de care a avut parte în viață, mi-a dat o lecție de neuitat. Chipul ei ce radia de bucurie a făcut ca o rază din fericirea ei să atingă și sufletul meu și să mă facă capabil să văd și să conștientizez ce înseamnă fericirea adevărată. O fericire care este practic imposibilă dacă nu ne arătăm grijulii și iubitori față de aproapele aflat în suferință. Sora mi-a arătat că fericirea, pe care societatea de astăzi o oferă drept model, este doar o iluzie a fericirii, o fericire trecătoare care niciodată nu va face să ne simțim cu adevărat împliniți. Fericirea pe care societatea ne-o oferă, pur și simplu nu există. Fericit ești atunci când îl pui pe aproapele tău mai presus de tine însuți și să-i fi alături când are nevoie. Mereu când cineva suferă, în el se află Cristos. Ajutându-l pe fratele nostru în suferință, îl ajutăm de fapt pe Isus. Sora mi-a deschis ochii. M-a făcut să realizez că cea ce consideram eu că mă face fericit era de fapt doar o formă de egoism, unde eu mă aflam în mijlocul universului. Am învățat că trebuie să îmi deschid sufletul și să ofer iubire tuturor, fără condiții. Dacă nu îmi deschid ochii inimii nu voi reuși niciodată să descopăr ce presupune a trăi cu adevărat și de asemenea a trăi în armonie cu ceilalți.
Omul, în general, se gândește numai la el, la familia, la prietenii lui și doar atât. Nimic mai mult. Cei care sunt singuri ce fac? Oamenii săraci, bătrânii, cei părăsiți? Sunt atâția oameni care suferă și nimeni nu se mai gândește la ei. Mulți tineri au plecat în străinătate, iar părinții au rămas singuri la bătrânețe. Poate oare Dumnezeu să rămână imun la atâtea suferințe? Nu! Așa ceva nu e posibil. El a trimis-o pe sora Elisabetta să aline suferințele atâtor bolnavi, iar acum, prin intermediul ei, Dumnezeu ne deschide ochii și nouă, ne vorbește și ne învață cum să ne deschidem inimile la nevoile fraților noștri. Un om aflat în suferință nu se poate afla niciodată pe locul al doilea pe lista noastră de priorități. Disponibilitatea noastră poate face diferența dintre viață și moarte. Avem aceeași demnitate și când suntem sănătoși și când suntem bolnavi, când suntem tineri și când îmbătrânim. Valoarea noastră în fața lui Dumnezeu e aceași. Sora a dovedit asta cu vârf și îndesat prin numeroasele ei exemple.
Dr. Cătălina Pălănceanu a dovedit că între suflet și trup există o strânsă legătură. De cele mai multe ori starea sufletească influențează trupul. Multe dintre boli se datorează lipsei de interes pe care omul o arată sufletului. Pentru a deveni fericiți nu avem nevoie decât de un singur medicament și acela e Isus Cristos. El e cel care ne poate face fericiți cu adevărat. O supradoză din acest medicament divin nu va afecta niciodată, ci va fi mult mai benefică. Un avantaj este că nu produce efecte secundare sau adverse. Intervenția lui Dumnezeu în viața noastră ne va face mereu mai buni și mai fericiți.
Corul Liceului Teologic „Episcop Melchisedec” a interpretat câteva piese mirifice care au reușit să ne destindă, făcând ceea ce urmărește această conferință, mai fericiți. Sala mare, plină cu tineri, a creat un ambient minunat în care Dumnezeu ne-a vorbit prin intermediul unor oameni, oameni ca și noi, dar care au descoperit ce înseamnă adevărata fericire, care este posibilă doar fiind alături de Isus.
Poeziile interpretate de tineri m-au făcut să reflectez la misiunea pe care o am în calitate de creștin și, de ce nu, de om, aceea de a trăi într-o comunitate fericită și să nu caut doar propria fericire.
Album Foto:
