35 de candidați au primit sacramentul Mirului la Galați
Duminică, 25 iunie 2017, în Parohia Romano-Catolică „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din Galați a avut loc administrarea sacramentului Mirului de către Excelența Sa Aurel Percă, episcop auxiliar al Diecezei de Iași.
Distribuie cu:
În această zi de sărbătoare, 35 de candidați au primit sacramentul Sfântului Mir. Astfel, ei au reconfirmat personal alegerea pe care părinții lor au luat-o pentru ei la Botez.
Comunitatea parohială a fost onorată și de prezența domnului Ionuț Pucheanu, primarul orașului Galați. Acesta, împreună cu candidații și credincioșii, l-au întâmpinat pe înaltul prelat al diecezei cu cântece, flori, pâine și sare. După o scurtă rugăciune și un moment de salut, PS Aurel Percă împreună cu domnul primar și preoții invitați s-au îndreptat spre casa parohială, de unde au pornit în procesiune spre biserică prin tunelul de flori al tinerilor candidați care intonau atât de frumos: Iată-ne, iată-ne venim toți la Tine,/ iată-ne, iată-ne/ vrem s-ascultăm din iubire.
Sfânta Liturghie a fost însuflețită de cântările tinerilor pătrunși de emoția momentului pe care îl trăiau, de corul comunității „Schola Cantorum Franciscana”, precum și de toți creștinii prezenți.
După ce au parcurs o pregătire temeinică, candidații au cerut din toată inima să primească Sfântul Mir, pentru ca să se poată bucura din plin de puterea și darurile Duhului Sfânt.
Predica înălțătoare a păstorului diecezei PS Aurel Percă, adresată tinerilor, a fost urmată de administrarea Sfântului Mir de către Preasfinţia Sa, prin impunerea mâinilor și ungerea pe frunte cu ulei sfințit (crisma), însoțită de cuvintele: „Primește pecetea darului Duhului Sfânt!”, moment în care tinerii candidați şi-au exprimat voinţa proprie şi angajamentul de a-l iubi pe Dumnezeu şi pe semenii lor.
Această sărbătoare i-a umplut de entuziasm şi i-a însufleţit pe tinerii creştini uniţi cu Cristos, pe părinţii, naşii, prietenii şi pe toţi fraţii lor în credinţă.
Duhul Sfânt este cel care le va indica drumul, calea ce trebuie urmată, modalitatea corectă de a acţiona în viaţă, şi tot El este cel care va avea grijă să îndepărteze tot răul de la ei.
Din partea Provinciei Franciscane Conventuale din România au fost prezenți părintele Adrian-Sorin Giurgi, vicar provincial, și părintele Virgil Blaj, secretar provincial.