125 de ani: Seminarul din Hălăucești

Ne aflăm în perioada începutului unui nou an școlar. Acest context este însoțit de emoție pentru cei care trebuie să meargă din nou la școală, dar și de nostalgie pentru cei care își amintesc cu bucurie de clipele frumoase petrecute la școală cu mai mulți sau mai puțini ani în urmă. În acest context dorim și noi să vă povestim o amintire a noastră, a Provinciei Fraților Minori Conventuali „Sf. Iosif” din România, tot despre o școală, și anume, primul Seminar al Provinciei noastre.

15 septembrie 2023 [ Fr. Petru Vârgă ]

125 de ani de la deschiderea Seminarului franciscan din Hălăucești

Distribuie cu:

După ce a fost înființată Provincia Fraților Minori Conventuali „Sf. Iosif” din România, la data de 26 iulie1895, era firesc ca aceasta să se orienteze și spre formarea tinerelor vocații la viața franciscană venite din rândurile poporului credincios în mijlocul căruia afla și de care se îngrijea.

Primul Ministru provincial al nou-înființatei Provincii, pr. Daniel Pietrobono și-a asumat responsabilitatea de a zămisli Seminarul Franciscan mult dorit și, într-o scrisoare circulară din anul 1896, spunea: „A sosit momentul când trebuie numai decât să înființăm un Seminar al Ordinului nostru, pentru ca în el să crească viitorii preoți, ridicați din însuși sânul acestui popor”. În aceeași scrisoare, orânduia ca toți preoții Provinciei să-și trimită excedentul cheltuielilor lor anuale pentru a susține construirea și întreținerea acestui Seminar. Erau totuși unele greutăți de înlăturat până la realizarea acestui plan: finanțarea proiectului și locația cea mai potrivită. Aceste impedimente au fost rezolvate de către parohul de pe atunci din Hălăucești, pr. Iosif Corradini, care în una din adunările preoților a declarat solemn: „Eu dau 25.000 lei (douăzeci și cinci mii), dar vreau să fie la mine cuiba”. Frații au fost de acord cu această propunere. Suma oferită de pr. Corradini a fost completată de Provincie cu 5000 lei și astfel, construcția clădirii seminarului a început în primăvara anului 1897 și toamna era aproape terminată.

Anticipând înființarea Seminarului franciscan, încă din anul 1896 elevii care doreau să urmeze acest ideal de viață au fost adunați în casa parohială din Prăjești. La început au fost șase elevi, apoi opt. Primul director al seminarului a fost numit părintele Ulderic Cipolloni care era ajutat de pr. Iosif Giorgini și pr. Anton Caneve, parohul locului. Întreținerea seminariștilor se făcea din pomana credincioșilor și din contribuția parohiilor franciscane. Din cauza condițiilor precare de aici și a faptului că lucrările la noul seminar nu au fost încă finalizate, seminariștii au fost mutați la Adjudeni în toamna anului 1897.

Clădirea Seminarului a fost inaugurată la Hălăucești cu o ceremonie solemnă, în anul 1898. La aceeași dată, au fost aduși, de la Adjudeni la Hălăucești, cei opt seminariști. În anul 1899, numărul elevilor a crescut la zece, iar patru dintre aceștia au fost trimiși la Roma pentru completarea studiilor de filozofie și teologie.

Între timp, episcopul Jaquet a reluat tratativele cu Guvernul Român, purtând discuții, în perioada 1896-1900, cu miniștrii Cultelor și Instrucțiunii Publice, P. Poni, C. Istrati și Spiru Haret. Scopul acestor tratative era obținerea recunoașterii oficiale a școlilor superioare catolice, dar și a unei subvenții anuale pentru seminariile din Iași și Hălăucești, alături de Școala de Dascăli.

La 19 ianuarie 1899, a fost încheiată Convenția între episcopul Jaquet și Guvernul Român, prin care Seminarul Franciscan primea suma de 10.000 franci anual drept subvenție din partea statului român. Cele trei școli catolice superioare de Ia Iași și Hălăucești urmau să aplice cele șapte clauze ale convenției, care făceau referire la următoarele aspecte: limba de predare urma să fie limba română; filozofia și teologia urmau a fi predate în limba latină; limba maghiară era exclusă din programele școlare; urmau a fi admiși numai cetățeni români; episcopul nu putea primi subvenții de la guverne străine; guvernul român avea drept de control asupra clauzei nr. 1 privitoare la limba română; regimul moral al seminariilor revenea exclusiv autorității bisericești. În fine, la 1 iulie 1900, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice autoriza funcționarea Seminarului.

Odată cu înființarea, aprobarea și susținerea din partea statului nu au fost depășite chiar toate problemele ce țin de formarea noilor vocații. Deoarece seminarul era de proporții prea mici pentru a putea adăposti un număr mare de elevi și de a întreține prea mulți profesori câți sunt de trebuință pentru formarea în întregime a seminaristului de la cursul liceal, până la Teologie, superiorii au hotărât ca tinerii seminariști să-și facă în țară numai cursul liceal și Noviciatul, iar pentru Filosofie și Teologie să fie trimiși în Italia.

În primele decenii de existență, cu precădere, problema principală a Seminarului Franciscan din Hălăucești a fost aceea a lipsei profesorilor. În această privință, la 5 februarie 1912, rectorul Cipolloni solicita cu insistență Curiei generale a Ordinului revenirea în țară a preoților români aflați la studii în străinătate, pentru a putea completa corpul profesoral al Seminarului, format la acea dată din profesorii Bișoc și Goelb. Acesta din urmă nu cunoștea limba română, motiv pentru care trebuia să se ascundă ori de câte ori sosea vreo inspecție la Seminar.

Se pare că aceste probleme se vor rezolva odată cu revenirea în țară a primilor studenți care și-au completat studiile în străinătate precum și odată preluarea conducerii Seminarului de către Pr. Bonaventura Morariu. Așadar, după un început timid, după aproape două decenii de existență, Seminarul din Hălăucești era pe un făgaș bun și din ce în ce mai promițător. Primul Război Mondial, însă, avea să influențe negativ viața Seminarului, fiind întreruptă, printre altele, orice legătură cu străinătatea. De asemenea, la 15 octombrie 1916, se suspendă cursurile, iar aspiranții sunt trimiși acasă. Clădirea seminarului este rechiziționată și folosită, în primă fază de către Crucea Roșie Română, iar, mai apoi, a fost transformat în spital militar. După încheierea războiului, reorganizarea Seminarului Franciscan din Hălăucești s-a făcut cu foarte mari dificultăți. Pe lângă restaurarea clădirii trebuia să fie completat și corpul profesoral, dar și clarificată din nou problema subvenționării guvernamentale, precum și încurajarea preoților în a se dedica reluării activităților școlare.

În anul 1923, pr. Bonaventura a fost ales Ministru Provincial iar noul rector al seminarului a fost numit pr. Dominic Neculăeș; în 1929, seminarul era condus de pr. Ioan Duma, viitorul episcop, fiind înlocuit în 1932 de pr. Mihai Dămoc, care a fost reales de mai multe ori, până în 1946. Ultimul rector a fost pr. Gheorghe Patrașcu.

Evoluția statistică a Seminarului Franciscan din Hălăucești ne oferă următoarele cifre: de la 11 seminariști în anul 1903, numărul a crescut la 32 în anul 1924, apoi la 52 în 1925 (în anul 1925, la Hălăucești se aflau 5 probanzi și 3 candidați ca frați laici) și 44 în anul 1926. Numărul elevilor de la Seminarul din Hălăucești avea să crească semnificativ după anul 1936 când s-a înființat Gimnaziul Franciscan în care erau admiși și elevi laici. Părintele Iosif Petru M. Pal ne spune că între 1897-1941 prin acest Seminar au trecut 306 elevi dintre care au fost hirotoniți preoți doar 62.

Gimnaziul Franciscan din Hălăucești

În toamna anului 1935, pr. Iosif Petru M. Pal a prezentat o cerere ministrului Instrucțiunii Publice, solicitând aprobarea pentru a deschide un gimnaziu. Această cerere a fost aprobată după un an de probă încheiat cu o examinare la care rezultatele au fost foarte bune. Primul director al seminarului sau „Gimnaziului Franciscan” (22 septembrie 1936), a fost pr. Mihai Dămoc, oficiu deținut până în anul 1946.

Scopul urmărit cu acest gimnaziu a fost cel de a oferi posibilitatea credincioșilor catolici din Moldova să-și trimită copiii la studii; până atunci se rețineau de la acest lucru, pentru ca nu cumva copii lor să-și piardă credința la școlile laice și mai ales, pentru că întreținerea la aceste școli se făcea cu greutate. Gimnaziul din Hălăucești a rezolvat aceste probleme, oferind educație creștină elevilor și deschizându-le gustul pentru carte și calea spre tezaurele științei.

În anul 1938 s-a început optimista lucrare de clădire a unui local propriu, alături de clădirea seminarului și din cauza greutăților materiale care au precedat ultimul război, nu s-a mai putut construi clădirea proiectată inițial. Lucrările la gimnaziu au înaintat destul de repede, astfel încât în toamna anului 1939, atât internatul cât și clasele au funcționat deja în localul propriu. Un merit deosebit în realizarea construcției, care era finalizată aproape în întregime în anul 1942, l-a avut părintele director Mihai Dămoc.

În anul școlar 1939-1940, Gimnaziul era frecventat, în cele patru clase, de 121 de elevi. În anul școlar 1940-1941, numărul elevilor era de 93, iar în 1947, la celebrarea jubileului de 50 de ani de la deschiderea primului seminar franciscan din Hălăucești (1897), cele două instituții (Seminarul și Gimnaziul Franciscan din Hălăucești) aveau împreună 53 de elevi.

Seminarul și Gimnaziul din Hălăucești au funcționat până la data de la 3 august 1948, când au fost desființate de Guvernul comunist, clădirile intrând în proprietatea statului. Astăzi, în aceste clădiri funcționează Liceul Teoretic „Bogdan Vodă” din Hălăucești.

A ne aminti de înaintașii noștri în credință este o datorie morală și a-i re-propune drept exemple pentru societatea zilelor noastre reprezintă un act de curaj și de dreptate, în special pentru că ei au depus un efort major pentru ca noi să putem fi ceea ce suntem astăzi. În consecință, acest articol se dorește a fi un umil elogiu plin de recunoștință față de toți aceia care au contribuit la crearea și dezvoltarea structurilor educaționale și formative ale Provinciei Fraților Minori Conventuali „Sf. Iosif” din România. De la ei putem învăța ce este curajul, dăruirea, fidelitatea, responsabilitatea, iubirea, speranța, umilința și multe alte virtuți care parcă în ziua de azi contravin gândirii colective.

Bibliografie

„Seminarul din Hălăucești în al 50-lea an de vieață”, în: Almahul „Viața” pe anul 1947, Tipografia „Doina”, Beiuș, 1947, pp. 18-19.
Alois Moraru, Catolicii din Prăjești și păstorii lor franciscani, Editura Serafica, Roman, 2021.
Antonel-Aurel Ilieș, Sfântul Francisc de Assisi și franciscanii din România. Provincia Franciscană Conventuală „Sfântul Iosif”, Editura Serafica, Roman, 2013².
Bonaventura Morariu, „Jubileul de 25 de ani de la înființarea Provinciei Franciscane în România, în: Almanahul revistei populare catolice „Viața” pentru anul 1921, Editura Seminarului Franciscan, Hălăucești, 1921, p. 21.
Doboș, Dănuț (coord.), Silviu Vacaru, Hălăucești. Sat de veche tradiție cultural-religioasă, Editura Sapientia, Iași, 2004.
Emil Dumea, Istoria Bisericii Catolice din Moldova, Editura Sapientia, Iași, 2006.
Iosif Gabor, Dicționarul comunităților catolice din Moldova, Editura „Conexiuni”, Bacău, 1996.
Iosif Simon, Franciscanii Minori Conventuali. Provincia Sf. Iosif din Moldova, Editura Serafica, Bacău, 1998.